Miscarile din 1989 de la Iasi

de Radu Parpauta, Ziarul de Iasi

PREAMBUL: Sint necesare mai intii citeva consideratii cu caracter mai general despre ceea ce s-a intimplat in Romania la sfirsitul lui 1989. Contrar a ceea ce se tot repeta in fiecare an, cind se comemoreaza revolutia din 89, cum ca nu stim adevarul despre revolutie, credem ca astazi se cunosc adevarurile esentiale despre cele petrecute.

Regimul Ceausescu, fiind ultimul bastion al comunismului in Europa, a fost subminat atit de la Moscova si din Occident, cit si din interior. Securitatea a fost forta motrice care a contribuit la caderea regimului ceausist. Ea nu avea cum sa nu reactioneze la presiunile din toate partile si nu putea sa ramina fidela unui singur om - Ceausescu. Disidenta romaneasca, atita cita era, a fost doar clontul vulturului, care da prima lovitura victimei, dupa care o lasa sa agonizeze in gherutele puilor. Ea, disidenta, adica opozitia activa, a avut sprijin si de la Moscova, si din Occident. Si, bineinteles, a fost tolerata pe ultimii pasi ai anului 89 de organele de represiune interna. De n-ar fi fost asa, astazi am fi avut martiri, nu disidenti in viata. Credem ca a-i blama pe disidenti, cum s-a facut, este inadmisibil, tot asa cum a nu vedea rolul jucat de miscarea pornita dinspre partid si Securitate este o grava eroare. La Iasi a existat o miscare anticeausista si anticomunista, o alta anticeausista fara program definit, ambele venite dinspre societatea civila, precum si o miscare anticeausista provenita din partid. Intruziunea Securitatii se pare ca s-a resimtit in toate cele trei. Daca despre primele doua se cunosc unele lucruri, despre ultima nu se stie mai nimic. Sa le luam pe rind.

Continuarea aici.

De citit

A se citi (intrebarile unui votant privitoare la ultimele si ciudatele miscari de pe scena politica).

Mergem la vot

Cristian Patrasconiu
voxpublica

Reflectati la aceste rinduri vibrante din “Scrisoarea catre Generatia Eliberata” de Vlad Mixich!
“Cum ar fi noaptea politicianului roman daca, in seara alegerilor, ar afla ca trei sferturi din populatia tarii a fost sa voteze? Cum s-ar simti el aflat la discretia a milioane de oameni care nu sunt nici membri de partid, nici functionari publici si sunt prea multi incat sa-i poata cumpara pe toti cu paine si circ? Ce ar gandi un politician roman pus in fata unui vot care, prin masivitatea lui, ar fi imprevizibil?
Poporul meu nu s-a schimbat prea mult in ultimul secol. Si nu, comunismul nu este sursa tuturor relelor. De doua decenii induram sa fim condusi de o clasa politica mizerabila. Dar asta nu e de mirare.

Continuarea aici.

Romania si Rusia

O excelenta analiza a perspectivelor relatiilor romano-ruse
A se citi obligatoriu.

Scandalul electoral legat de vizita secreta la Moscova facuta de Mircea Geoana ne readuce in prim plan o tema eterna a politicii romanesti: relatia cu "marele vecin de la rasarit". Romanii nu uita niciodata ca pe tot parcursul istoriei lor moderne, nu numai politica externa a tarii lor, dar si cea interna au stat aproape mereu sub umbra Imperiului de la Rasarit, indiferent de ce nume a avut sau forma a imbracat el. Si pentru ca acest scandal ne ofera pretextul, sa ne desprindem pentru o clipa de zgomotul si furia campaniei. Sa trecem dincolo de registrul orientat analitic asupra trecutului si prezentului si sa ne intoarcem catre viitor pentru a-l privi dintr-o per­spec­ti­va strategica.

Continuarea

Dedesupturi istorice din arhive

Pavel Stroilov este sursa primara a documentelor furate din arhiva Fundatiei Gorbaciov care au dezvaluit in ultimii ani culisele caderii URSS si intelegerile dintre liderii europeni ai anilor '80. Intr-un interviu exclusiv pentru HotNews.ro, Stroilov povesteste despre planurile lui Francois Mitterand si MIhail Gorbaciov de a crea o Confederatie Europeana Socialista, despre opozitia lui Margaret Thatcher fata de reunificarea Germaniei, precum si despre complicitatea Iliescu-Gorbaciov.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6207214-interviu-dizidentul-rus-care-copiat-arhiva-fundatiei-gorbaciov-mitterand-gorbaciov-voiau-uniunea-socialista-europeana-thatcher-opus-unificarii-germaniei.htm

Reporter: Pavel, cum ai ajuns sa scoti secrete din arhiva sovietica din Rusia?
Pavel Stroilov: Arhiva era uriasa. Nimeni de la Fundatia Gorbaciov nu a stiut ca le copiam. Eram un cercetator, un simplu student. Gorbaciov nu mi-a autorizat accesul, insa am reusit sa intru in computer si sa modific in "acces autorizat". Am luat documentele in Anglia cu mine cand am vizitat un prieten. Atunci am cerut azil politic . Continuarea este aici.

Moartea unui ziar

Nistorescu a murit, ca ziarist, de mult. Acum el ucide un ziar. Vezi:

http://www.cotidianul.ro/cenzorul_nistorescu_si_procurorii_presei-94221.html

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6019356-nistorescu-libertatea-cenzura.htm

http://patrasconiu.blog.cotidianul.ro/2009/08/03/da-am-fost-dat-afara-de-la-cotidianul-de-domnul-cornel-nistorescu/

http://www.reportervirtual.ro/2009/08/indepartarea-de-cornel-nistorescu.html

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/861935/Nistorescu-start-cu-scandal-la-Cotidianul/

http://mihneamaruta.ro/2009/08/03/nistorescu-il-concediaza-pe-patrasconiu/

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6022502-despre-cum-transforma-ziarele-calitate-cotidianul-averea.htm

Haiducia academica

Latest news

Un punct de vedere onest si la obiect. Ma intreb de ce restul intelectualilor cu staif nu iau acum atitudine? Oare pentru ca multi dintre ei predau chiar in asa-zisul invatamint particular?
Citeste si

http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/efectul-bologna-i~ni5j7u

http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/efectul-bologna-ii~ni5jpg

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/858811/SENATUL-EVZ-Universitati-in-faliment/

http://cotidianul.ro/haiducia_academica-91632.html
Daniel Vighi

Am auzit-o pe doamna ministru Ecaterina Andronescu vorbind despre posibilitatea de a desfiinţa învăţământul universitar particular şi am ciulit urechile.

Aşadar, începem să desluşim dimensiunile bubei academice. Una dintre ele. Sunt de pomină scandalurile acreditărilor şi funcţionarea în afara Legii învăţământului a unor universităţi precum Spiru Haret, despre care aflăm din gura ministrului că şcolarizează mai mult decât toate celelalte universităţi la un loc. Mi se pare halucinant. Unde sunt criteriile de performanţă, unde e munca onestă a studentului, unde e respectul pentru nota obţinută şi unde e, în cele din urmă, valoarea diplomei?Ne punem în pericol viitorul educaţiei şi al tinerilor, ne marginalizăm ştiinţific şi cultural pentru că aşa cer interesele ilicite şi de tunuri financiare ale unor bătrâni securişti precum domnul Aurelian Bondrea, acela care a cadorisit-o cu doctorat pe Elena Ceauşescu şi a tăiat şi spânzurat la ministerul comunist al învăţământului. Domnii de felul acesta sunt o nenorocire pentru învăţământul superior. Ei au introdus prin exemplul indirect, însă convingător, falsul, plagiatul, traficul de diplome, dispreţul legii şi al legalităţii. Exemplele pe care le aduc în viaţa publică universitară cuprind totul: de la scandalurile de adulter al fiului lui Bondrea până la diplomele false şi, mai presus de toate, refuzul de a se supune rigorilor legii într-un fel de haiducie academică. E destul! Nu se mai poate ignora legea şi nu ne mai putem bate joc la nesfârşit de speranţele şi de banii studenţilor şi ai părinţilor acestora într-o escrocherie uriaşă care pune sub semnul îndoielii orice diplomă universitară a României.

Minţim cu amfiteatre, minţim cu festivităţi, minţim cu acordarea de titluri nemeritate, minţim cu diplome sforăitoare şi îi facem părtaşi pe tineri la fraudă şi la impostură. Îi educăm că se poate face orice cu bani: poţi cumpăra note, poţi cumpăra grade ştiinţifice, poţi cumpăra disertaţii şi doctorate. Cel mai grav lucru pe care îl traversează nereformatul nostru sistem educativ nu este acela al performanţei în primul rând, ci al dezastrului etic. Avem în universităţi comisii de etică profesională care nu există. Sunt şi nu se aud. Membrii lor tac şi nimeni nu-i întreabă de ce!

Ionesco, roman sau francez?

Un raspuns taios!

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/858397/Ionesco-s-a-simtit-in-exil-in-Romania-nu-in-Franta/
EXCLUSIV EVZ: Marie-France Ionesco precizează, într-o scrisoare deschisă, poziţia sa referitoare la problema românităţii tatălui ei şi la sărbătorirea centenarului dramaturgului în România. Fiica dramaturgului arată că, pentru Ionesco, Franţa „a fost singura patrie”.

Marie-France Ionesco,
fiica dramaturgului

Mai multe articole apărute în presa românească mă pun în situaţia penibilă de a fi obligată să răspund pentru a clarifica anumite fapte şi a-mi explica atitudinea.

1. „Fiica scriitorului, Marie-France, nu mai acceptă să se joace nici o piesă a tatălui ei în limba româna“ afirmă Nicolae Manolescu în „Evenimentul zilei“ din 2 aprilie 2009.

De la 1 ianuarie 2009 au fost şi vor fi reprezentateurmătoarele piese: „Cântăreaţa cheală“

* Teatrul de Comedie din Bucureşti (regia : Victor Ioan Frunză)
* Teatrul naţional din Cluj-Napoca (regia: Tompa Gabor)
* Teatrul german din Timişoara (regia: Alexandru Dabija)

„Lecţia“

* Teatrul de Comedie din Bucureşti (împreună cu „Cântăreaţa cheală“, regia: Victor Ioan Frunză)
* Teatrul naţional din Bucureşti – Sala Studio (regia: Horaţiu Mălăele)
* Teatrul Fani Tardini din Galaţi (regia: Tino Geirun)

„Scaunele“

* Teatrul naţional din Craiova (regia: Kinces Elemer)
* Studioul internaţional al Teatrului André Louis Perinetti (versiune coregrafică de Camelia Sava)

„Noul chiriaş“

* Teatrul Nottara din Bucureşti (regia: Tompa Gabor)

„Rinocerii“

* Studioul internaţional al Teatrului André Louis Perinetti (regia: Cătălina Buzuianu)

„Cinci piese scurte“

* Teatrul Odeon din Bucureşti (regia: Alexandru Dabija)

Societatea Autorilor (SACD) mi-a comunicat că există încă două-trei cereri în curs de examinare.

Piesele lui Eugène Ionesco sunt deci reprezentate în România aşa cum sunt jucate pretutindeni în lume.

2. „Cazul“ Alexandru Dabija:

* Teatrul Odeon din Bucureşti a căpătat autorizaţia să joace „Cinci piese scurte“ până la data de 30 iunie 2010 în regia domnului Alexandru Dabija. Această autorizaţie este şi va fi respectată. Este adevărat că teatrul nu a obţinut autorizaţia să plece cu acest spectacol în turneu în străinătate. Iată de ce: în programul spectacolului la Teatrul Odeon, regizorul scrie: „Am privit de multe ori spre Ionesco, bănuitor şi încruntat, ca înspre una dintre cele mai mari cacialmale ale teatrului. Încă nu sunt convins că nu e aşa“. Şi, mărinimos, adaugă: „Dar între timp m-am mai maturizat şi adaug : ei şi ?“ De ce doreşte domnul Dabija să plece în turneu, în Spania, în Coreea sau în altă parte, cu operele unuia dintre cei mai mari „cacialmişti“ ai teatrului ?

* Domnul Dabija se laudă că a obţinut autorizaţia de a monta „Cântăreaţa cheală“ la Teatrul german din Timişoara deoarece reprezentaţiile sunt în limba germană. Limba nu are nici o importanţă. Pur şi simplu, pe cererea de autorizaţie nu figura numele regizorului. Dar autorizaţia acordată va fi respectată.


3. Domnul Constantin Chiriac, organizatorul Festivalului de teatru din Sibiu, afirmă că Eugène Ionesco „se revendică din teatrul lui Caragiale şi din avangarda românească…“. În Între viaţă şi vis (Belfond, 1977), la întrebarea lui Claude Bonnefoy „Ce influenţă a avut asupra dumneavoastră literatura română ?“ Eugène Ionesco răspunde :

„Există scriitori români foarte interesanţi, un mare autor de teatru care se numeşte Caragiale, dar Caragiale însuşi era influenţat de autorii care m-au influenţat şi pe mine, de Flaubert din Dicţionar de idei primite de-a gata, de Henri Monnier, de Labiche. Mai există un scriitor, un scriitor al absurdului, un scriitor pre-suprarealist care îmi plăcea: Urmuz; el însuşi îi datora mult lui Jarry. Pe scurt, nimic din literatura română nu m-a influenţat cu adevărat“.

4. Domnul George Banu îşi începe astfel rechizitoriul „De ce?“ în „Evenimentul Zilei“ din 26 iunie 2009 : „Teatrului românesc i se interzice accesul la opera lui Ionescu.“. După cum s-a văzut mai sus, teatrul lui Ionesco este jucat în România şi publicul românesc are deci acces la opera lui.

„De ce mi s-a interzis să particip, în ciuda invitaţiei oficiale, la catalogul marii expoziţii Ionesco ce se pregăteşte în Franţa ?“ întreabă mai departe domnul Banu.

Oare domnul Banu a uitat că el însuşi a refuzat propunerea domnului Joël Huthwohl, directorul Departamentului de artă a spectacolului de la Biblioteca naţională a Franţei, de a participa la catalogul expoziţiei „Ionesco“ (prevăzută pentru toamna lui 2009 la Biblioteca naţională)? Ba chiar a propus să-şi recomande o colegă de la Paris III în locul lui. Se pare că ulterior domnul Banu ar fi revenit asupra acestui refuz. Dar între timp lista participanţilor la catalog era completă, listă constituită de altfel de comisara expoziţiei şi nu de mine.

Domnul Banu evocă Tribunalul internaţional de la Haga…! Oare domnia sa ignoră faptul că drepturile unui autor şi ale urmaşilor acestuia sunt reglate de Convenţia de la Berna şi de OMPI. Conform Directivei 93/98 din iulie 1995, acestea se exercită în ţările Uniunii Europene timp de 70 de ani după moartea autorului. Eugène Ionesco fiind decedat în 1994, opera sa va cădea în domeniul public în 2064.

Domnul Banu deploră că nu se poate „onora o operă capitală a literaturii moderne“. Or, la câteva luni după moartea lui Eugène Ionesco, în emisiunea „Panorama“ de pe France Culture, domnul Banu declara că „opera lui Ionesco este mai mult decât discutabilă“. Recenta revendicare a domniei sale pare deci surprinzătoare. Doar dacă domnul Banu n-are un punct de vedere în Franţa şi altul în România.

5. „Eugène Ionesco, scriitor francez de origine română“, spune Micul Larousse. Definiţia e exactă. Într-adevăr, Eugène Ionesco s-a născut român, în România, şi a scris în româneşte în tinereţe. Dar esenţialul operei, opera dramatică, aceea care a marcat istoria teatrului european, e scrisă în limba franceză, limba lui maternă. „Patria unui scriitor îi este limba“, cum spune Cioran. Or, tocmai în jurul acestei opere doreşte România să organizeze ceremonii de recuperare naţională.

„Un naţionalism românesc îmi face oroare. E nejustificat, e obraznic, e rău, e grosolan, e pretenţios. Aş fi însă naţionalist francez. Naţionalismul francez e o poziţie spirituală, mare, o atitudine de viaţă ; luptă pentru preponderenţa unui fel de inteligenţă împotriva unui alt fel de inteligenţă…“
(Jurnal, 31 august 1937)

6. Sunt acuzată de „boicot“. Un adevărat „boicot“ ar fi instrumentalizarea unui autor în scopuri de recuperare patriotardă. O operă dramatică e vie atâta timp cât este jucată, în România sau oriunde în altă parte. Pur şi simplu. Fără a deveni pretextul unui carnaval turistico-naţionalo-festiv cu surle şi tobe, aşa cum e descris în „Evenimentul zilei“ din 28 iunie 2009 : „Caravana artistică Ionesco ar trebui să dureze o lună, să meargă pe la teatrele din ţară şi din Europa, unde se află în repertoriu piesele lui Ionesco“. Cum ar spune Caragiale: Europa e cu ochii pe noi. Şi descrierea continuă: „În proiectul numit « Zilele Ionesco » ar trebui să se desfăşoare mese rotunde, colocvii, cu specialişti şi critici. Proiectul cu periplul Lecţiei se cheamă Avangarda teatrului european şi include oraşele Braşov, Arad, Târgu-Mureş, Timişoara, cu întoarcere la Galaţi“. Iată un proiect care evocă fără doar şi poate peregrinările trupei teatrale din Douăsprezece scaune de Ilf şi Petrov. Cel mai sigur mijloc de a dezgusta definitiv pe cineva de opera unui autor!

În sfârşit îmi este penibil dar sunt obligată să amintesc că, dacă Eugène Ionesco s-a simţit vreodată în exil, a fost nu în Franţa – ţara copilăriei sale – ci în România.

Poziţia mea nu e dictată şi n-a fost niciodată dictată de „rasism“, aşa cum mă acuză domnul Banu. Dorinţa mea e de a respecta cât mai fidel cu putinţă sentimentele lui Eugène Ionesco, dorinţa lui neînduplecată de a nu se lăsa recuperat de nimic şi de nimeni. Deci nici de România. Îi dau cuvântul lui Eugène Ionesco:

„ […] Iată. M’am întors de la Paris. A fost magnific. Îmi dau bine, dureros de limpede seama că plecând de acolo, m’am exilat. Eu sunt aici un exilat.
Acolo m’am simţit mai viu, mai substanţializat şi, mai ales, m’am simţit bine, bine, bine, ca la mine acasă, ca în ţara mea adevărată. Sufăr îngrozitor la gândul că sunt condamnat să rămân aici, în Balkani, că mi-am falsificat destinul plecând din Franţa.
M’am întors în ţară, covârşit de tristeţe…“
(Jurnal, 31 august 1937)

„ […] O jale fără margini mă prinde la gândul că va trebui să stau tot timpul, o viaţă întreagă, în ţara asta. Am sentimentul că sunt condamnat la un exil perpetuu, la puşcărie, la ocnă. De ce am venit, când eram mic, în ţară, de ce n’am rămas la Paris ? Ce caut eu aici ? Ce caut eu aici ?“
(Jurnal, 8 noiembrie 1937)

„ […] N-aş putea trăi într-o lume unde n-ar mai exista Franţa, într-un corp vid. N-am decât o singură patrie, aceasta este Franţa, căci singura patrie este aceea a Spiritului. Nu sunt cuvinte goale, cred în ceea ce spun…“
(Scrisoare către Alphonse Dupront, directorul Institutului francez din Bucureşti, 22 iunie 1940)

„ […] Şi apoi, într-adevăr, a fost ca o ruptură pentru că acolo m-am simţit în exil…“
(Între viaţă şi vis, éd. Belfond, 1977, éd. Gallimard, 1996, p. 23)

„ […] Limba franceză este prima mea limbă. Am învăţat să citesc, să scriu şi să socotesc în franceză, primele mele cărţi, primii mei autori sunt francezi. Ceea ce m-a costat foarte mult a fost mai curând contactul cu cultura românească…“
(Antidotes, Gallimard, 1977, p. 100)

„ [...] Voiam pur şi simplu să exprim impresia de disperare pe care mi-a făcut-o Bucureştiul, oraş despre care mama îmi spusese că e mai frumos decât Parisul ca să mă decidă să vin. Mi-am jurat să nu trăiesc în acest oraş nici în această ţară. Din păcate, mi-au trebuit paisprezece ani înainte de a reuşi să scap. A trebuit să-mi dau bacalaureatul, licenţa în litere, să devin profesor de franceză, înainte de a obţine, prin intermediul Institutului francez din Bucureşti, o bursă pentru o teză de doctorat pe care n-am terminat-o niciodată şi care nu era nimic altceva decât un pretext pentru a regăsi Franţa…“
(Un om în chestiune, 1979, p. 78)

„ […] Mult timp m-am simţit lipsit de patrie ; şi cum patriea este ţara copilăriei, m-am simţit mult timp lipsit de Franţa, sau mai bine zis de La Chapelle-Anthenaise şi de Paris pe care am fost obligat să le părăsesc la începutul adolescenţei pentru a mă exila în ţara tatălui meu, divorţat de mama şi recăsătorit cu sora unui căpitan de infanterie şi a unui funcţionar la Cadastru…“
(Jurnal, anii 1980)

Există zeci şi zeci de pagini, atât în jurnalele sale nepublicate cât şi în cărţi, în care sunt exprimate, uneori într-o formă mult mai violentă, aceleaşi sentimente.

Toate aceste texte figurează în fondul Eugène Ionesco depus la Biblioteca naţională a Franţei.

Mi-a fost într-adevăr extrem de greu să scriu acest răspuns care poate contraria sau răni publicul românesc. Mă gândesc mai ales la familia mea şi la prietenii mei români. Îmi pare foarte rău. Dar acesta este adevărul lui Eugène Ionesco.

Text tradus din franceză de Mona Ţepeneag

S-o dam incolo de filosofie

Un text exceptional de Claude Karnoouh
http://revistacultura.ro/blog/2009/07/s-o-dam-incolo-de-filosofie-un-eseu-de-claude-karnoouh/
Spiciul tinut de presedintele Basescu in legatura cu predarea filosofiei la universitate si sistemul educativ in genere i-a socat in mod sigur pe unii intelectuali, dar, in acelasi timp, i-a redus la un tip de tacere (eu o vad o tacere jenata) pe multi dintre „boierii mintii”. Ca niste slugi ce sunt, acestia n-au cum, se intelege, sa conteste verdictele stapanului care le intinde mai un oscior, mai un ciolan de ros. In ciuda gestului prezidential tardiv de dregere a busuiocului, cu prilejul vizitei la targul Bookfest, raul a fost facut, zarurile au fost aruncate, iar justificarile caznite ale lui Liiceanu nu vor putea sa schimbe parfumul raspicatelor vorbe prezidentiale.

Cred ca presedintele Basescu a comis o eroare de interpretare a informatiilor care i-au fost furnizate de catre consilierii insarcinati cu probleme educationale, mai precis, privind invatamantul universitar.Desigur, tara duce lipsa de muncitori calificati, atat in domeniile tehnice cat si in turism; asta vede toata lumea, fiindca cei competenti si intreprinzatori, cei mai buni ingineri si studenti au plecat sa-si valorifice abilitatile in strainatate, acolo unde coruptia e mai mica, iar sansele de promovare parca un pic mai indatorate meritocratiei. Cu toate acestea, sa fim drepti, mediul universitar romanesc nu „fabrica” filosofi pe banda.

De cincisprezece ani, universitatile romanesti, atat cele private cat si cele publice (chiar daca diferenta public/ privat e tot mai greu de facut din pricina aplicarii mafiote a legii privind autonomia universitara), „fabrica” din ce in ce mai putini filosofi. In schimb, de mai bine de cincisprezece ani, universitatile romanesti s-au pus pe produs specialisti „in nimic”, specialisti in simulacre de stiinta, cea mai mare parte dintre ei incapabili sa puna unul langa altul doua argumente si cinci detalii empirice in doua fraze coerente. Cu fiecare an, piata de munca romaneasca se „imbogateste” cu o cohorta de pseudo-licentiati in stiinte politice, jurnalism, comunicatii, studii europene, management cultural si alte baliverne prin care se propaga incultura, vidul conceptual sau mai rau, vidul spiritual, si un tip de comic involuntar demn de cele mai vartoase manifeste dadaiste. Nici ca i-ar fi trecut prin cap vreodata lui Tristan Tzara sa aiba asemenea discipoli!

E vorba aici, in fond, de marea escrocherie universitara romaneasca. Pentru un banut in plus si pentru a reusi sa administreze universitatea ca pe o intreprindere comerciala oarecare, mandarinii postcomunisti au mirosit ca e rost de castig prin proliferarea disciplinelor cu titluri pompoase, cica foarte sincronizate cu discursul postmodern si impotriva clasicismului mic-burghez la care ajunsese comunismul national in faza lui terminala. Nici picior de mandarin n-a cugetat insa vreo secunda la continutul disciplinelor sus-zise, nici, in numele liberalismului lor mimetic si imbecil, la viitorul profesional al tinerilor momiti.

Sunt acestea niste discipline care, in programele universitatilor serioase, reprezinta specializari pe care le alegi numai dupa ce ai urmat ani buni de studiu. Nu poti sa fabrici specialisti in stiinte politice fara excelente cunostinte de drept public si privat international, de istoria diplomatiei, si nu numai de istorie europeana, dar si de istorie a economiei mondiale (fiindca mondializarea generalizata a relatiilor dintre state e o alta realitate tangibila, nu un vis utopic al catorva ganditori politici(1)), sau fara cunostinte de antropologie, fiindca exista fenomene culturale singulare care influenteaza felul in care este conceputa politica si care constituie sursa anumitor miscari sociale si politice cu efecte internationale.

In Romania, aceste diverse facultati umaniste „postmoderne”, la care se preda intensiv ignoranta (parca studentii de la Arte Plastice stiu mai multe in materie de politica internationala decat studentii la Jurnalism sau la Studii Europene…) nu sunt, la urma urmei, decat niste uzine de someri. Someri nu pentru ca ar refuza sa se angajeze pe un post inferior gradului lor de pregatire, ci pentru ca nu sunt in stare sa faca decat meserii care nu cer nicio calificare: baiatu care-aduce pizza, vanzator-vanzatoare de nimicuri, receptioneri, bone, femeie de serviciu sau, pentru fetele frumoase si indraznete, hostese pe la diverse localuri. Intr-adevar, pentru a fi mecanic, instalator, zidar, tamplar, dulgher, lacatus, croitor, cojocar, ceasornicar, infirmier, trebuie sa cunosti serios domeniul, si pana atunci, sa faci ani buni de ucenicie. Un mester bun e cu atat mai respectat, mai mult decat un semidoct care se crede savant si care nu stie decat sa invarta ad nauseam niste limbi ieftine de lemn pe la televizor, indopand masele de cretini si pretinzandu-se ecolul oamenilor din popor. Au astia legatura cu poporul cum am eu cu mistica tibetana…

Cam asa trebuie sa fi gandit si presedintele Basescu in legatura cu invatamantul universitar, dar tare prost i-a venit la gura! In mod clar, a gresit obiectivul. O eroare poate voluntara, fiindca obiectivul care ar fi trebuit sa-i stea sub ochi – respectiv studiile universitare pseudo-umaniste – e implicat in multe si puternice interese economice carora, in preajma alegerilor prezidentiale, nu e sanatos sa li se zdruncine baza…

Mi se pare evident ca nu filosofia-ca-filosofie ar fi trebuit sa-l supere pe presedinte, fiind ea o disciplina care, cu cateva mici exceptii, e si asa prost reprezentata azi in Romania. Avantaje in favoarea ei sunt destule: studiul diverselor subdiscipline filosofice elementare educa o gandire rationala, sprijinita pe logica propozitionala (forma suprema a metafizicii), pe hermeneutica fenomenologica, pe legile cazuisticii scolastice sau ale deconstuctiei. In plus, filosofia, marea filosofie – si nu cele cateva ersatz-uri locale (filosofia romaneasca, bulgara, senegaleza ori patagoneza, ca sa reiau o celebra vorba a lui Cioran) – n-are nevoie sa-si trambiteze europenismul, nefiind altceva decat un produs eminamente european, made in Europa, o Europa mai intai paleogreceasca si greceasca, iar apoi, prin scolastica medievala, dezvoltata gratie efortului fara egal al platono-aristotelicienilor arabi, o Europa occidentala. O Europa occidentala devenita, mai departe, un bun al lumii intregi – ca motor al autoreflectarii moderne si postmoderne propagate de la Descartes, Spinoza, Hobbes spre luministii francezi, englezi si germani, spre idealismul german, spre Nietzsche, Marx, Kierkegaard, Adorno si Heidegger. O Europa care s-a intins ca o pata de ulei peste tot, dand sens modernitatii si, in acelasi timp, impunandu-si forta prin fier, foc, FMI, Banca Mondiala si, last but not least, prin capacitatea ei nemaiintalnita de a fagocita toate celelalte culturi.

Prin eliminarea filosofiei din programele universitare nu s-ar intampla altceva decat ca ar fi refuzat studentilor contactul cel mai solid cu gandirea europeana, de focul careia elitele romane suspina de mai bine de doua secole. Si pe buna dreptate, caci nu exista stiinte exacte sau stiinte „umane” care sa nu provina, intr-un fel sau altul, direct sau derivat, din filosofie.

Doar printr-o educatie filosofica demna de acest nume, careia sa-i fie adaugate obligatoriu cursuri de istorie universala, ar putea fi „fabricati” specialisti: jurnalisti, analisti politici, diplomati, analisti financiari etc. Insa nu-i mai putin evident ca o asemenea optiune ar aduce mai putini bani in haznaua universitara decat aduce hranirea falselor filiere, bazate pe incurajarea mediocritatii celei mai toxice si pe serviciile unei publicitati mincinoase care sa imbrobodeasca niste parinti rupti de realitati cu perspectiva unor cariere mirobolante pentru progenituri…

Sa se „fabrice” si mesteri priceputi, n-am nimic impotriva, cu conditia sa nu li se induca elevilor ideea ca munca manuala e o activitate mai prejos decat alta. In ultima instanta, valoreaza mai mult un mester sau un muncitor calificat, competent, capabil si mandru de ceea ce face decat aceasta tarla de incapabili, de semidocti care nu stiu sa faca nimic decat sa piarda noptile prin discoteci, cu muzici inepte rasunandu-le in urechi.

Sa ne aducem aminte de vremea cand filosofii – si nu putini dintre ei – nu ezitau sa puna umarul la munca sau sa-si riste viata, cu curaj: sa ne aducem aminte de soldatul Platon si de slefuitorul de lentile Spinoza. Pe atunci, se pare ca ganditul in cele mai inalte sfere si competentele practice nu se deranjau una pe alta.

Dupa cum „zice” un rapper francez (Kore), „Viata unui om nu se reduce la meseria lui”. Sa fim siguri ca – baiat de cafenea sau universitar filosof – nici unul nici altul dintre aceste statute nu inseamna o valoare etico-practica imanenta, care sa dea seama a priori, in Cetate, de maretia sau de banalitatea unui individ.

Traducere din franceza de Teodora Dumitru

(1) Revoltele indienilor din Peru impotriva extinderii exploatarilor petroliere in jungla au dus la conflicte sangeroase, obligand guvernul de la Lima sa dea inapoi. Aceste actiuni care pun in joc atat nevoia cautarii de noi resurse petroliere cat si drepturile indigenilor (primi locuitori ai acelor spatii) de a dispune de bogatiile subsolului lor pot avea consecinte mondiale, fiindca speta indienilor peruani se poate intinde pe tot continentul american, dar si in Australia, in anumite zone din federatia rusa, in China, in Vietnam. Indigenismul a devenit una dintre formele razboiului politico-economic impotriva neocolonialismului, dupa cum o ilustreaza perfect miscarea zapatista din Mexic ori, mai putin violent, dar tot atat de radical, lupta aborigenilor pentru drepturi civile, in Australia. In plus, sa nu ne amagim, exista ceva indigenism anticolonial si in lupta palestinienilor. Un jurnalist, un diplomat trebuie sa cunoasca si sa inteleaga aceste lucruri.

Confesiunile lui Pacepa

A se citi.
http://www.revista22.ro/articol-6225.html


http://www.revista22.ro/articol-6225.html

Mare ti-e gradina...

Din ciclul sa ne minunam cu romanii si Romania, stiri din Targul Neamt (aflate din intamplare).

Mai intai aflam ca pe 24 mai s-a tinut o "slujba de multumire, urmata de o serbarea campeneasca", organizata de generosul primar din localitate. Multumire pentru... ploaie, dupa cum putem afla de aici.

Pe siteul unde era gazduita stirea, exact sub informatia de mai sus, ce imi vad ochilor. O stire potrivit careia... "seceta din aceasta primavara nu a afectat Targul Neamt". Aici

A se trage concluziile...!!!

Universitatea si viitorul

Un text vizionar si provocator. Oare Universitatea viitorului va arata altfel decit o stim noi?
Probabil ca da.

http://www.nytimes.com/2009/04/27/opinion/27taylor.html?emc=eta1

GRADUATE education is the Detroit of higher learning. Most graduate programs in American universities produce a product for which there is no market (candidates for teaching positions that do not exist) and develop skills for which there is diminishing demand (research in subfields within subfields and publication in journals read by no one other than a few like-minded colleagues), all at a rapidly rising cost (sometimes well over $100,000 in student loans).
Widespread hiring freezes and layoffs have brought these problems into sharp relief now. But our graduate system has been in crisis for decades, and the seeds of this crisis go as far back as the formation of modern universities. Kant, in his 1798 work “The Conflict of the Faculties,” wrote that universities should “handle the entire content of learning by mass production, so to speak, by a division of labor, so that for every branch of the sciences there would be a public teacher or professor appointed as its trustee.”

Unfortunately this mass-production university model has led to separation where there ought to be collaboration and to ever-increasing specialization. In my own religion department, for example, we have 10 faculty members, working in eight subfields, with little overlap. And as departments fragment, research and publication become more and more about less and less. Each academic becomes the trustee not of a branch of the sciences, but of limited knowledge that all too often is irrelevant for genuinely important problems. A colleague recently boasted to me that his best student was doing his dissertation on how the medieval theologian Duns Scotus used citations.

http://www.nytimes.com/2009/04/27/opinion/27taylor.html?emc=eta1

Degradarea actului jurnalistic in 2008

O realitate: Degradarea actului jurnalistic in 2008
http://www.paginademedia.ro/2009/04/30/raport-degradarea-accentuata-a-actului-jurnalistic-in-2008-dispret-generalizat-pentru-normele-deontologice/

Fenomenul cel mai îngrijorător este degradarea fără precedent a actului jurnalistic, rezultat al dispreţului generalizat faţă de normele deontologice. Cauza este goana după audienţă, care pare să aibă o singură soluţie – tabloidizarea. Este doar una dintre concluziile Raportului privind libertatea de exprimare în 2008, realizat în cadrul programului FreeEx al ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei.
Tabloidizarea a atins toate segmentele presei: piaţa media continuă un proces evident de tabloidizare a informaţiei transmisă în presa scrisă, radio, TV şi online, chiar şi pe posturile care ocupă nişa de ştiri.
Derapajele repetate ale posturilor TV au dus la decredibilizarea televiziunilor şi a presei în general: Diverse posturi de televiziune au făcut campanii concertate împotriva sau în favoarea unor persoane publice dând posibilitatea unor politicieni să le catalogheze, în mod agresiv, drept „tonomate de presă” şi să discrediteze astfel întreaga breaslă.
Din concluziile şi observaţiile Raportului privind libertatea de exprimare. Citeste.

Doctor honoris

Text initial: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/848745/Doctor-Honoris-plagiatus/

Drept la replica: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/867865/Drept-la-replica-profesorul-Marin-Carciumaru-acuzat-pe-nedrept-de-plagiat/


Universitatea de Vest din Timişoara a decernat, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa unui profesor universitar acuzat, în urmă cu 20 de ani, că a plagiat cercetători străini. Cel mai proaspăt Doctor Honoris Causa (DHC) al UVT este director al Şcolii doctorale la Universitatea Valahia din Târgovişte, însă în 1990 a fost acuzat într-o publicaţie a Academiei Române că şi-a plagiat colegii de breaslă din străinătate. Acuzatul pune povestea pe seama „prietenilor” care aduc în discuţie plagiatul ori de câte ori a avut evenimente pozitive.

Profesorul universitar doctor Marin Cârciumaru, cunoscut ca o personalitate de prim rang a cercetării preistoriei din România, „a reuşit, de-a lungul unei prodigioase activităţi, să fie autorul unor descoperiri excepţionale intrate azi în patrimoniul naţional şi universal”, se arată în comunicatul de presă transmis de UVT în anticiparea decernării onorantului titlu academic. Cel mai proaspăt Doctor Honoris Causa (DHC) al UVT este director al Şcolii doctorale la Universitatea Valahia din Târgovişte, însă în 1990 a fost acuzat într-o publicaţie a Academiei Române că şi-a plagiat colegii de breaslă din străinătate.

Şoc la rectorat

Şocul maxim l-a simţit rectorul UVT. Profesorul universitar doctor Ioan Talpoş nu poate admite o asemenea situaţie, care aduce grave prejudicii de imagine instituţiei pe care o conduce. „Nu am avut cunoştinţă despre plagiatul la care se face referire, vă daţi seama, arheologia nu e specialitatea mea, însă, dacă aş fi ştiut acest lucru, propunerea de acordare a titlului nu ar fi trecut de mine. Avem o comisie care a analizat activitatea acestui profesor şi care s-a pronunţat favorabil, nimeni nu a menţionat nimic despre cele publicate în 1990. Povestea aceasta a plagiatului e foarte supărătoare, cred că ar trebui să îi retragem titlul. Acest lucru mă deranjează foarte mult. E impardonabil, realmente”, a declarat rectorul Talpoş.

Şi profesorul universitar doctor Victor Neumann (Facultatea de Litere şi Istorie a UVT), istoric şi analist politic, probabil cea mai cunoscută personalitate a UVT în ţară şi peste hotare, atrage atenţia că „pentru instituţie e important să nu avem asemenea probleme sau semne de întrebare”. „Domnia sa a plagiat”

În 1990, acelaşi profesor era acuzat de plagiat de către un coleg de breaslă, în revista Academiei Române, SCIVA (Studii şi Cercetări de Istorie veche şi Arheologie). Dezvăluirea, semnată de reputatul universitar Petre Diaconu în primul număr al revistei academice din 1990, apare în legătură cu cartea publicată de profesorul Cârciumaru în 1987, la Editura Sport - Turism, „Mărturii ale artei rupestre preistorice în România”.

Chiar înainte să exemplifice cu 13 paragrafe plagiate, Petre Diaconu acuza: „Grav este nu atât faptul că în redactarea cărţii sale Marin Cârciumaru s-a folosit de contribuţiile a numai 10-11 autori, ci mai ales felul în care s-a folosit de aceste contribuţii. Domnia sa s-a slujit de două «metode». Prima constă în compilarea spuselor altora (…). A doua metodă constă în copierea, cuvânt cu cuvânt, a zeci de pagini din operele unor cercetărori mai ales străini (…). Cu alte cuvinte, domnia sa a plagiat. De notat că partea plagiată se centrează, cu deosebire, în capitolul «Semnificaţia artei preisorice», adică în capitolul cel mai dezvoltat”.

Anul următor, tot în revista Academiei Române, profesorul Cârciumaru răspunde acuzelor aduse „neconvingător”, în opinia colectivului redacţional.

Anul acesta, UVT bate recordul de titluri DHC acordate, nume mari
înscriirndu-se în planurile timişorenilor, între care Jaime Gil Aluja, fostul director economic de la FC Barcelona şi preşedinte al Academiei Regale de Economie a Spaniei, şi Solomon Marcu, pentru a numi numai două personalităţi care, recent, au primit titlul, ori Mihai I, fostul suveran, următorul pe listă, în mai.

Plagiat la secret

Şeful catedrei de Istorie a Facultăţii de Litere şi Istorie a UVT, profesorul universtiar doctor Adrian Bejan, spune că numărul DHC creşte prestigiul universităţii. „În ultimii 10 ani facultatea a acordat titlul unui număr de 20 de personalităţi. Este un prestigiu, iar într-o competiţie între facultăţi, acestea ar trage la greutate”, spune Bejan. El a şi avut iniţiativa acordării titlului profesorului Cârciumaru, devenit colaboratorul facultăţii şi căruia instituţia îi datorează avizul pentru cele trei mastere iniţiate anul trecut.

De plagiat însă, profesorul Bejan susţine că nu a auzit până acum. „Nu am ştiut nimic de plagiat. Profesorul Cârciumaru are un CV impresionant, iar conform acestuia dânsul merita titlul. Acum ne-a explicat şi nouă că e o chestiune grosolană, care i s-a întâmplat cu zeci de ani în urmă”, a declarat Bejan.

Profesorul universitar doctor Doina Benea, de la aceeaşi catedră, crede că povestea plagiatului e inventată de răuvoitori. „Profesorul Cârciumaru e specialist într-un domeniu în care nu mai avem alţii. Cine a lansat aceste lucrrui dă dovadă de rea-voinţă”. Acuzatorul, Petre Diaconu, nu poate fi întrebat. A murit acum câţiva ani.

Vinovat: editorul mort

Acuzatul pune povestea pe seama „prietenilor” care aduc în discuţie plagiatul ori de câte ori a avut evenimente pozitive. Privind textele incriminate, profesorul Cârciumaru spune că acuzţia de plagiat nu se susţine pentru că editorul său ar fi eliminat ghilimelele pe care le-a lăsat în text.

„Cartea cu pricina este o carte de popularizare, (…) cuprindea multe citate din autori străini, în scopul de a face cunoscut în România această extraordinară cucerire a omului paleolitic - arta cu toate semnificaţiile ei pentru spiritualitatea umanităţii acelor vremuri îndepărtate. Toate acestea erau iniţial, aşa cum se procedează în orice lucrare ştiinţifică, între ghilimele. Redactorul de atunci de la Editura Sport-Turism, regretatul arheolog Aricescu, mi-a atras atenţia că este totuşi o carte de popularizare, iar ghilimelele prea numeroase ar putea să fie înţelese greşit de către unii cititori mai puţin familiarizaţi cu astfel de rigori. Din acest motiv, şi-a permis să ignore câteva din citatele mele. Oricum, la lista bibliografică, chiar dacă era şi ea restrictivă pentru o astfel de lucrare, nu lipseşte niciun autor dintre cei care erau invocaţi cu citatele respective”.

Topul integritatii universitatilor

UAIC sta rezonabil, insa se poate si mai bine.

http://www.romaniacurata.ro/topul-integritatii-universitatilor-din-romania-alcatuit-de-coalitia-pe-469.htm

Pornind de la constatarea că în domeniul educaţiei corupţia este strâns corelată cu lipsa de performanţă a sistemului, Coaliţia pentru Universităţi Curate a monitorizat integritatea a 42 de universităţi de stat din totalul de 56, fiind excluse de la evaluare universităţile de artă şi academiile de poliţie, navală şi a forţelor terestre şi aeriene.

Analiza s-a axat pe patru capitole: 1. transparenţă şi corectitudine administrativă, 2. corectitudine academică 3. calitatea guvernanţei şi 4. management financiar.

Topul integrităţii alcătuit de Coaliţia pentru Univesităţi Curate, arată că situaţia este descurajatoare; nicio universitate nu a reuşit să obţină punctajul maxim acordat, adică 80 de puncte, concretizat în 5 stele şi doar 3 universităţi au obţinut 4 stele.
În schimb, 6 universităţi au obţinut 0 stele, ceea ce presupune nereguli majore, scandaluri frecvente de corupţie, existenţa nepotismului, a clanurilor de familie, a avansărilor nebazate pe merit. Acestea sunt universităţi în care nimeni nu ar trebui să-şi dorească să studieze!

Topul Integrităţii:

Universităţi cu 0 stele

Universitatea “Constantin Brâncuşi”, Târgu Jiu
Universitatea “Aurel Vlaicu”, Arad
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti
Universitatea “Eftimie Murgu”, Reşiţa
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti

Universităţi cu 1 stea

Universitatea din Bacău
Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu
Universitatea “Ovidius”,Constanţa
Universitatea din Oradea
Universitatea din Craiova

Universităţi cu 2 stele

Universitatea “Valahia”, Târgovişte
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, Iaşi
Universitatea Politehnică, Timişoara
Universitatea din Petroşani
Universitatea de Vest, Timişoara
Universitatea “Transilvania”, Braşov
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj Napoca
Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi
Universitatea Tehnică, Cluj Napoca
Universitatea din Piteşti

Universităţi cu 3 stele

Academia de Studii Economice, Bucureşti
Universitatea Maritimă, Constanţa
Universitatea “Politehnică”, Bucureşti
Universitatea de Petrol şi Gaze, Ploieşti
Universitatea “Ştefan cel Mare”, Suceava
Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti
Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, Iaşi
Universitatea de Medicină şi Farmacie, Craiova
Universitatea din Bucureşti
Universitatea “1 Decembrie 1918”, Alba Iulia
Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, Timişoara
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Timişoara
Universitatea de Nord, Baia Mare
Universitatea Tehnică de Construcţii, Bucureşti
Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj Napoca
Universitatea “Petru Maior”, Târgu Mureş

Universităţi cu 4 stele

Universitatea de Medicină şi Farmacie, Târgu Mureş
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Universităţi cu 5 stele - 0

Monitorizarea Coaliţiei pentru Universităţi Curate a identificat drept principale probleme de sistem o slabă corelaţie merit-carieră, lipsa unei instanţe eficiente de control vertical şi orizontal şi faptul că facultăţile s-au transformat in fabrici de diplome. Cât priveşte problemele la nivel particular, se pot enumera aici lipsa de integritate academică, lipsa de transparenţă şi autonomia corelată cu lipsa de democraţie internă.

Evaluarea corectitudinii academice, zona care include plagiatul, performanţa academică şi corectitudinea procesului academic arată că 18 universităţi sunt sub media de 20 de puncte, 6 sunt egale cu media şi restul de 18 universităţi sunt deasupra mediei. Aceste cifre demonstrează de fapt toleranţa scăzută la fenomenul plagiatului, a cărui amploare este de natură să îngrijoreze, faptul că regulile, acolo unde există şi unde nu lasă loc la interpretări datorită ambiguităţii, nu sunt aplicate. Astfel, în 71% dintre universităţi, regulile privind plagiatul sunt complet ignorate.

Performanţa academică lasă mult de dorit, dacă ţinem cont că în 26% din totalul de universităţi monitorizate un conducător de doctorat are un număr mediu de peste două articole ISI publicate; în 38%, raportul este între un articol şi două, pe conducător de doctorat; iar în restul de 36% din total, numărul mediu de articole ISI publicate de un conducător de doctorat este sub 1. Astfel, România se află pe locul 67 în lume când vine vorba despre publicaţiile ISI pe ţară, fiind codaşă între statele membre ale Uniunii Europene.

Nepotismul, familiile universitare şi modul de accedere la posturile universitare sunt probleme care duc la scăzuta calitate a guvernanţei. Mai exact, în 57% dintre cazuri, calitatea guvernanţei este mai jos decât media şi aşa scăzută (între 10 şi 35 de puncte), iar nicio universitate nu atinge maximul posibil. Nici măcar fruntaşele clasamentului nu stau foarte bine la acest capitol, prima universitate abia apropiindu-se de 25 de puncte.

În 95% dintre facultăţile evaluate a fost identificat un număr foarte mare de familii universitare, iar în majoritatea universităţilor posturile scoase la concurs sunt ”cu dedicaţie”, dar beneficiază de acoperire legală.

Existenţa unor cazuri de corupţie gravă, grevează cu atât mai mult calitatea educaţiei academice. Din totalul de universităţi, 16% au fost în proces cu angajaţii şi/sau studenţii pe chestiuni de corectitudine şi au pierdut. În 14%, au existat cazuri anchetate de procuratură pentru corupţie, hărţuire sexuală, discriminare pe ultimii 4 ani. În 17% din cazuri au existat rapoarte negative ale Curţii de Conturi, Gărzii Financiare, OLAF, corpul de control al Ministerului, în ultimii 4 ani. Şi în 10% dintre cazuri au existat dovezi de falsificare gravă a diplomelor în ultimii 10 ani.

Cât priveşte transparenţa, accesul la informaţiile de interes public sau la documentele de management financiar, şi aici lucrurile sunt departe de a sta bine. Numai 38% dintre universităţile de stat sunt transparente administrativ, în sensul că îşi publică la timp şi corect, în concordanţă cu prevederile legale, declaraţiile de avere şi de interese.

Lipsa de transparenţă se regăseşte şi în documentaţia privind achiziţiile publice, în licitaţiile pentru construcţii sau în diferite capitole bugetare, ceea ce trezeşte suspiciuni. Doar 38% dintre universităţi au dat dovadă de transparenţă la această categorie, punând la dispoziţie documentaţia cerută.

Rezultatele raportului Coaliţiei pentru Universităţi Curate demonstrează că integritatea universitară este una dintre problemele majore ale sistemului de educaţie şi că se circumscrie problemei mai generale a corupţiei. În acest context, nu este de mirare că în România 77% dintre studenţi şi 34% dintre cadrele didactice consideră că nivelul de corupţie în universităţi este ridicat, iar 50% dintre studenţi şi 28% dintre cadrele didactice ştiu că în departamentul lor există profesori care primesc mită de la studenţii lor.

Pe baza raportului şi a rezultatelor obţinute, recomandările Coaliţiei pentru Universităţi Curate sunt:

• Dezvoltarea controlului pe verticală (Minister) şi orizontală (comisii de etică active, care să includă şi persoane din alte instituţii, organisme locale de control)
• Reducerea discreţiei administrative prin introducerea de criterii clare şi neinterpretabile.

Basarabia 2009

Un comentariu serios si obiectiv, oferit de un om cu mintea limpede, Vasile Ernu.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-5584750-evenimentele-din-moldova-interpetari-preliminare.htm

Care „89”, care „revolutie”? Ar fi de sintetizat citeva lucruri pe care le-am mai spus cu diverse ocazii. Inainte insa, doua remarci: la Chisinau nu este vorba nici de o „revolutie”, si nici de un „89”. Sa nu uitam ca Moldova a trait „anul 89” inaintea Romaniei, iar el s-a desfasurat pe mai multi ani. Ar trebui sa cunoastem mai bine contextul anilor 80-90 pentru a ne lansa in comparatii de genul acesta. Iarasi, sa nu uitam ca in perioada in care „democratii” (guvernarile de dinaintea venirii PC-ului) au fost la putere, au facut praf statalitatea, si asa firava a Republicii Moldova. Debandada politica si economica a acelor ani a permis ascensiunea Partidului Comunistilor (PC) la putere. In anii 90 PC nici nu a existat pe harta politica din Moldova.Tot atunci, relatia dintre Romania si Moldova era intr-un trend ascendent, insa nimeni nu a facut nimic strategic, pe termen lung. Romania nu a avut nici-un proiect coerent. Ceea ce se intimpla in Moldova acum este si un faliment al politicii externe, al societatii civile si a mass-mediei romanesti in ceea ce o priveste. Singurul proiect coerent a fost acordarea de burse de studiu cetatenilor din Moldova. Acum, daca ne uitam atent, vedem o parte din efectele lui. Dar este un proiect care nu a fost dus pina la capat, nu a fost suficient dezvoltat. E un subiect care ar merita o discutie separata.Despre context, aprilie 2009

Avem acum alegeri pe care le cistiga oficial PC, iar opozitia incearca sa protesteze invinuindu-l de fraudarea alegerilor. Observatorii occidentali au confirmat corectitudinea alegerilor, opozitia cere repetarea lor. O demonstratie pasnica de contestare se divide si o parte din cei prezenti ataca institutiile publice. Acestea sint datele problemei. Acum stim cu totii ca violentele se datoreaza in mare parte si lipsei de reactie a statului, si prezentei unor instigatori care, pana la urma, fac si ei parte din structurile statului. La prima vedere, PC utilizeaza evenimentul in folosul sau, incercind sa compromita opozitia si sa o delegitimeze. PC vrea sa arate ca el este cel pasnic, cel care reinstaureza ordinea si disciplina si este salvatorul statului. PC manipuleaza pe fata si isi intimideaza adversarul fara scrupule.

In ciuda faptului ca Voronin pare a iesi mai puternic din aceasta confruntare cu opozitia, cred ca modul in care a gestionat aceasta criza ii va aduce sfirsitul. Este inadmisibil ca oamenii sa fie vinati, arestati si batuti fara o minima protectie. Este inadmisibil ca ziaristii sa fie tratati cum sint tratati (retineri, interdictii, expulzari). Sintem in 2009, fie si la periferia UE. De fapt, esenta demonstratiilor, a revoltei, este legata de nemultumirea profunda a unei noi generatii fata de politica, fata de situatia economica si culturala promovata de acesti guvernanti. Repet: violenta regimului Vornin din ultimele zile s-ar putea sa fie si sansa de a pune capat dominatiei PC-ului in politica din RM. Dar aici trebuie sa intre in joc institutiile internationale, mass-media si societatea civila.

Despe confuzia interpretarilor

Marele risc consta in deturnarea sensului acestei situatii. Lupta impotriva „dictaturii rosii” sau, mai rau, analiza in termen etnici, „lupta pentru spiritul romanitatii”, sint piste false. Voronin are doar eticheta de comunist, el fiind un hibrid, un mutant politic. El amesteca dreapta nationalista „moldoveneasca” (sa nu uitam ca PC vine cu platforma nationalismului moldovenesc: „Moldova de 500 de ani”, „urmasii lui Stefan cel Mare”, „limba moldoveneasca”), cu crestinisul ortodox bigot (de paste aprinde primul luminarea si zice „Hristos a inviat” la TV; sau isi lanseaza campania electorala la o manastire). Deasemenea, el sustine proprietatea privata (el si oamenii lui sint unii dintre cei mai mari bussinesmen-i din Moldova). Pe scurt, este un oligarh economoc care combina nationalismul cu ortodoxismul, care depune flori si la Lenin si la Stefan cel Mare, si care conduce cu metode autoritare un stat slab.

Cred ca opozitia este acum intr-o situatie delicata. Ea ar trebui in primul rind sa se centreze pe adunarea de dovezi convingatore care sa dovedeasca credibil frauda PC. Institutiile occidentale cinice au nevoie de dovezi, nu de vorbe. Si tot acum ar mai trebui sa dea dovada de o atitudine virulenta fata de actele represive: sa lupte pentru eliberarea celor arestati si sa adune noi dovezi ale abuzurilor din ultimele zile.

Vampirismul mass-mediei, politicienilor si a intelectualitatii romanesti

Despre mass-media romaneasca as spune citeva lucruri. In primul rand, cu o luna inainte de alegeri, am facut lobby la mai toate trusturile serioase de presa. Am strigat in stinga si dreapta: vin alegerile in Moldova, faceti reportaje si informati lumea. Nimic. Cu exceptia HotNews, nimeni nu a facut nimic. Cind au aparut primele excese, expulzarea citorva cetateni romani, oprirea accesului unora in R.Moldova, atunci au inceput sa ne se transmita diverse mesaje alarmiste. Cind s-a simtit mirosul de singe, toti au inceput transmisiile „de la fata locului”, fara insa a avea oameni „la fata locului”. Cind Basarabia face rating sau cind avem nevoie de voturi, atunci si mass-media si partidele de aici sint interesate de ea. E jalnic. Mass-media rusa a fost prezenta, cea romaneasca era devotata becaliadei.

Al doilea lucru pe care l-am observat legat de relatarea subiectului in mass-media romaneasca, dar e valabil si pentru intelectuali, e ca marea partea a opiniilor nu au fost o analiza a ce se intimpla in Basarabia, ci o expunere a himerelor, a cliseelor si a fobiilor romanesti legate de acel spatiu. Evenimentul a fost tras pe doua linii moarte: fie pe spatiul nationalismului timp, te tip colonialist, care se apropie de cel al Noii Drepte din Romania, fie pe linia „anticomunismului de piata” in care singurul scop e sa mai mincam o piine pe seama hoiturilor putrezite si a suferintei „fratilor mai saraci”. E trist.

Previziuni

Previziunile mele sint sumbre. Nu cred ca va fi o dictatura caci PC are un bussines de aparat si ei stiu ca daca totul se inchide, pierd bani. Sint mai capitalisti decit ne imaginam. Vor abuza in masura in care nu vor intimpina reactii seriose de protest. Daca mass-media si institutiile occidentale vor reactiona, nu-si vor permite prea multe. Bussines-ul e mai scump decit razbunarea, iar PC nu-si permite izolarea. Eu cred insa ca in contextul dat, se vor agrava si radicaliza relatiile dintre diversele grupuri sociale si etnice din Moldova. Exista, deasemenea, posibilitatea aparitiei unor fobii antiromanesti mai accentuate. Logica nationalista de tip colonialist pe care multi o folosesc in Romania pentru a interpeta ce se intampla R.Moldova s-ar putea sa aduca mari prejudicii relatiilor dintre populatia de dincolo si de dincoace de Prut. Sper sa gresesc si sa fiu un prooroc fals.

Basarabia

Live aici:

http://live.stirileprotv.ro/stream3

imagini:

Haos la Chisinau! Vezi imagini cu violentele din capitala Moldovei!

StirileProTV.ro

Ambrambureli educationale

Abrambureli educationale
Autor: Codrin Liviu CUTITARU
http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/abrambureli-educationale~ni5bjt

De ce continuam sa facem, intensiv si incapatinat, matematica de inalt nivel (profesori universitari de geometrie si algebra de la mari Universitati din lume se minuneaza auzind ce studiaza elevii nostri de gimnaziu!) pentru mase?

Scandalurile din invatamint par sa nu ia sfirsit niciodata pe plaiuri mioritice. Parca numai ele, veti spune. De acord, dar ele ne lovesc mult mai adinc si iremediabil (chiar daca mai discret la prima vedere) decit va puteti imagina. Cind veti auzi despre un nou caz de vinzare de copil pentru recrutarea de organe, despre un nou violator in serie de octogenare, despre vreun nou dement care danseaza pe ritmuri de manele in timp ce conduce camionul de tonaj greu, despre noul pedofil incestuos de peste drum sau despre noii criminali singerosi ce bintuie, parca tot mai nestingheriti, prin locurile unde va duceti viata, sa va amintiti ca un mecanism sanatos de educatie ar fi putut preveni astfel de monstruozitati de la dezvoltarea lor metastazica. Mai nou, s-a decis simplificarea programului de studiu al elevilor, prin reducerea de ore - o masura, in aparenta, salutara, asteptata de mult timp atit de copii, cit si de parinti. Cine nu stie drama generatiilor recente si mai putin recente de adolescenti romani nevoiti sa-si petreaca zilele (de dimineata pina seara, fara exceptie!), in jur de opt luni pe an, acumulind pina la epuizare informatii sofisticate, dintre care nici macar un sfert nu le-au fost/nu le vor fi utile in existenta sociala ulterioara? Programele noastre de invatamint pornesc de la premisa ca sintem o natiune de supradotati care, in curind, vom descoperi "piatra filozofala", dezlegind misterele seculare ale umanitatii. Tinerii nostri sint, ca atare, biciuti sa inghita, pe nerasuflate, memoria culturala si stiintifica a omenirii, pentru a duce genialitatea moldo-vlaha pe mult-rivnitul pisc al cunoasterii absolute.

Ce bine, nu-i asa, daca, pe parcursul acestui avint faustic, am fi reusit sa ajungem - nu pe Luna, nici pe Marte si nici macar asi in miscarea supersonica -, ci doar in punctul (sublim) al evolutiei in care sa construim/pastram o toaleta publica la standardele minimale ale civilizatiei, sa organizam, juridic si administrativ, o circulatie rutiera decenta (unde sa nu se mai moara la fel de masiv ca in al doilea razboi mondial), sa dam buna ziua cind intram undeva, sa nu ne suflam nasul congestionat pe bulevardele principale, sa nu ne facem nevoile in mijlocul strazii, sa nu urlam ca decerebratii atunci cind ne bucuram s.a.m.d.! Multe ar fi trebuit sa rasara din imensul bagaj informational transmis, precum salvele de tun, in scolile autohtone. Din pacate, dupa cum se poate vedea usor cu ochiul liber, rezultatul nu a fost totusi cel scontat, iar Ministerul a cerut, justificat, "reforma".

Ce fel de "reforma" insa? Una a cinismului national, ca de obicei. Se reduc, aberant, orele de sport, se loveste, direct ori indirect, in limbile straine, muzica, istorie, geografie si desen. Matematica, prin contrast, ramine, in continuare, regina tuturor disciplinelor. Mi-am marturisit aici, se stie, in mai multe rinduri, admiratia fata de matematicieni, pe care, personal, ii consider niste intelectuali veniti din alta lume. Printre ei, practic, nu prea pot aparea impostori. In matematica, ori ai o dimensiune cerebrala in plus fata de multitudinea ignara, ori nu o ai. Compromisurile nu functioneaza intr-un asemenea domeniu al elitei. Dar acum vin si intreb: oare nu tocmai acest elitism al matematicii trebuie sa ne puna pe ginduri? Oare nu se adreseaza aceasta veritabila stiinta a initiatilor numai unui grup restrins de indivizi, cu predispozitii native indiscutabile?

De ce continuam sa facem, intensiv si incapatinat, matematica de inalt nivel (profesori universitari de geometrie si algebra de la mari Universitati din lume se minuneaza auzind ce studiaza elevii nostri de gimnaziu!) pentru mase? Peste nouazeci la suta dintre absolventii liceelor noastre nu au aptitudini pentru un astfel de palier ridicat al stiintelor matematice - de care, ironic si trist totodata, nu se vor folosi aproape deloc in profesiile viitoare. Reducem, in contrapartida, orele de sport, muzica, limbi straine, geografie, istorie, etc. (oricum, "reduse" din start in raport cu matematica si devenite, mai nou, "optionale"), ore care transmit, prin natura lor, valori generale, accesibile tuturor si indispensabile in formarea unui cetatean european. De ce nu ar deveni o parte dintre numeroasele ore de matematica "optionale" (adresate mentionatelor elite care, astfel, s-ar putea perfectiona si mai mult!), iar restul cursurilor sa ramina neatinse, fie si in regimul lor ostracizat dintotdeauna.

Ne aflam, de fapt, in plina dilema filozofica. Vrem ca scoala romaneasca sa produca zece la suta savanti si nouazeci la suta alienati social sau zece la suta savanti si nouazeci la suta indivizi apartinatori ai civilizatiei moderne? In sfirsit, dorim ca ea sa furnizeze informatii fara discernamint ori sa creeze valori umane? Am scris cu alta ocazie despre aceasta "dilema" si nu are rost sa-mi bat inca o data gura in pustiu. Cu atit mai mult cu cit fiul meu de treisprezece ani ma asteapta nerabdator sa-i explic relatia dintre cunoasterea apriorica si cea aposteriorica in fundamentul disciplinelor liberale.

Scrisoare catre liceeni, TChirila

Imi permit sa preiau acest text. E prea incisiv, pentru a fi ignorat:

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii? Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

scris de tudorchirila

Ati vizita Romania?

Florian Bichir: „E minunat să-ţi prezinţi liric ţara, dar să faci din asta o politică anticriză mi se pare o idee păşunist-ridicolă”.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/842455/EDITORIALUL-EVZ-Voi-ati-vizita-Romania


Pe criza asta nenorocită, câţiva oameni extrem de inteligenţi au găsit salvarea: turismul. Dacă relansăm turismul, scăpăm de orice griji. Marota asta cu turismul nu face victime de azi, de ieri. Generaţii întregi de şcolari - astăzi oameni maturi - au fost spălate pe creier cu următoarea afirmaţie, devenită o axiomă a naţionalismului comunist: România este o ţară cu toate formele de relief. Enunţ care lăsa în mod pervers senzaţia că suntem inimitabili, că păşim pe un pământ binecuvântat, un colţ de rai. Evident, România este din punct de vedere geografic o ţară superbă, dar nu are nimic unic şi irepetabil. Iar teoria asta cu toate formele de relief aduce a reclama de la magazinul Victoria: „50 de magazine într-unul singur”. Parcă alte ţări europene, Franţa, Germania, Italia, până şi prăpădita de Bulgarie, nu ar avea toate formele de relief!

Şablonul comunist a făcut şi mai face carieră, altfel delegaţiile sosite la Summitul NATO din 2008 nu ar fi fost întâmpinate cu această prezentare: „Aici găsiţi toate formele de relief, aici vă puteţi bucura de diversitatea vegetaţiei şi a faunei, de tradiţii încă netransformate în istorie. Este util să ştiţi că în România se poate ajunge din orice colţ al lumii, cu avionul, cu maşina, cu trenul sau cu vaporul”. Senzaţional, nemaiîntâlnit!

Nici agenţiile de turism nu sar mai departe: „Peisajul României îmbină armonios toate formele de relief: litoral, câmpii, dealuri, podişuri, munţi, şi astfel sezonul turistic se întinde pe aproape întregul an”.

Elevă eminentă, doamna Elena Udrea a ţinut morţiş la nominalizarea sa ca ministru al turismului să enumere formele de relief ale României ca puncte de atracţie turistică.

E minunat să-ţi prezinţi liric ţara, dar să faci din asta o politică anticriză mi se pare o idee păşunist-ridicolă. Visul că putem deveni un fel de Grecie a Estului, unde se calcă pe picioare turiştii în timp ce noi stăm cu burta la soare şi îi tapăm de bani, e prostesc. Turiştii normali la cap vor condiţii, nu expediţii de supravieţuire! Peisajul nu ţine loc de infrastructură, de oameni pregătiţi în mod real în domeniul turismului. Anii '80 nu se mai pot întoarce, iar atunci est-germanii, finlandezii şi suedezii veneau pentru preţurile ieftine şi magia Gerovitalului.

Zilele statului etatizat au trecut de mult. În zilele sale libere, omul vrea să fie tratat ca un privilegiat, să fie băgat în seamă. Nicidecum privit ca un intrus, ca un musafir nepoftit sau ca un nabab care trebuie jecmănit.

Care-i oferta turistică actuală a României? Preţuri exorbitante, drumuri proaste, servire execrabilă... Care-s simbolurile? Mănăstirile din Moldova, Dracula, Ceauşescu, copii ai străzii, ţigani virtuoşi. În prezent, din punct de vedere al serviciilor, eterna şi fascinanta Românie poate fi o destinaţie pentru nişte excentrici plini de bani.

Nu-s prăpăstios, dar să crezi că prin turism - fie el chiar ecumenic - o să echilibrezi bugetul ţării e o mare naivitate. De fapt nici nu mai contează. Probabil străinii nu vin, invidioşi că avem toate formele de relief. Să stea la ei acolo, că o să facem noi turism pe cupoane.

DM is back! So is U2!

Depeche is back!
Atentie, video cam tare!



Dar si U2 a revenit cu ceva apropiat de adevaratul rock!

Istoria la romani!!!

http://www.romanialibera.ro/a147414/orasul-disparut-al-lui-mihai-viteazu.html


"Orasul Disparut" este un nou concept turistic, inventat de autoritatile judetene exasperate de conotatia negativa a locului de nastere a primului unificator
de tara, Mihai Viteazul.

» A fost ridicat la jumatatea distantei dintre Tandarei si Giurgeni, in drumul catre mare, si reprezinta singura incercare reala de reabilitare turistica a domnitorului.

"Orasul de floci- rezervatie nationala arheologica, sec. XV-XVII. Prima capitala a judetului Ialomita in 1470. Locul de nastere al voievodului Mihai Viteazul" – aceasta este pancarta care ii intampina pe turistii care trec prin Ialomita, pe drumul national. Popasul turistic care marcheaza intrarea in Orasul Disparut arata la fel ca tot ce exista azi in Romania. Sute de PET-uri, pungi de plastic, cutii de bere aruncate de-a valma, bustul lui Mihai transformat in pisoar public, dependintele chioscului care vinde bere si eugenia intinse pana in coasta monumentului pe care scrie negru pe alb: "Acest sit a fost selectionat in 2004 de catre autoritatile romane ca o prioritate pentru reabilitare". In ciuda acestei imagini dezastruoase a locului, oamenii se opresc si vor sa viziteze: "Acum nu e cine stie ce, ca e frig! Da’ sa-i vedeti vara. Opresc si se uita, cauta, intreaba... Sunt multi care vin aici, sa stiti!" cauta sa ne convinga vanzatoarea.
Peste sosea, in apropierea sitului, se ridica atat de controversatul centru arheologic construit de Consiliul Judetean Ialomita. In patru luni s-a turnat fundatia si parterul, peste trei miliarde de lei vechi. Ar trebui sa fie gata in aceasta toamna... si tot cam pe-atunci ar trebui sa fie gata si reconstructia primelor ruine ale Orasului Disparut.

Nea Tudorica, paznic peste pietre
Situl trebuie pazit, pentru ca in campul asta pana si pietrele se fura. Le pazeste nea Tudorica. Oprea Tudor are 59 de ani si este din satul vecin, Giurgeni. Le pazeste zi si noapte! si tot se fura: "Zi si noapte, dom’le, de patru luni. si tot m-a furat! Uite, am avut si eu niste lemne aici, pentru foc, ca n-am lumina in ghereta....si a facut cum a facut si-a furat si din alea". Il rugam sa ne duca la ruinele imprejmuite, patru-cinci locatii risipite de-a latul campului: o zid de biserica, o asezare veche de 500 de ani, reconstruita, un "edificiu medieval cu contraforturi"... Nici o poveste insa: "A murit cine le stia! Poate la Sfatul Popular sa va mai spuie, din carti...

Eu ce stiu sa va spui e ca a gasit la sapat niste oase... trei copii si unul mai marisor, asa... C-o fi barbat, c-o fi femeie, nu stiu! si a mai gasit asa, inele, bratari! Da’ trebuie sa ai rabdare". Nea Tudorica nu stie carte si mai are 4-5 ani pana la pensie. E multumit ca a gasit de lucru aici, la muzeu si asteapta vara, sa se poata angaja cu acte in regula: "Cand o fi, atuncea! Poate are sa tina, ca cine ma mai primeste pe mine asa, la anii astia".

Istoria la foc automat
Cele mai multe informatii despre locul de nastere al lui Mihai Viteazul le gasim, in mod surprinzator, pe Internet. Acolo Targul de Floci are chiar si un site dedicat pe care il descoperim plasat intre o reteta pentru hemoroizi si o reclama la lenjerie de bumbac 100%. "Orasul de Floci, centru urban medieval, azi disparut, se afla situat la limita sud-estica a Tarii Romanesti, pe malul stang al raului Ialomita, la confluenta cu Dunarea.
Prima atestare documentara a vamii o gasim in cunoscuta porunca adresata de domnitorul Dan al II-lea, in 1431, tuturor targurilor si vamilor tarii, intre care era mentionat si Orasul de Floci.
Actiunea armata si incendierea orasului de catre domnitorul Moldovei, stefan cel Mare, cu scopul de a-l indeparta din domnie pe Radu cel Frumos, devotat sultanului Mahomed al II-lea, a fost motivata prin politica de ridicare a targurilor din Moldova, prin distrugerea concurentei targurilor muntene. Orasul s-a refacut relativ repede si viata comerciala si-a reluat cursul firesc".


» 10.000 de vizitatori pe an
In ciuda proastelor auspicii sub care s-a nascut noul concept de relansare a Orasului Disparut, Consiliul Judetean Ialomita continua sa spere ca in urmatorii ani acest obiectiv va deveni un reper turistic pe harta Romaniei. si deja estimeaza un trafic de peste 10 mii de turisti anual: "Calificarea monumentelor din judetul Ialomita de o maniera mai atractiva pentru turistii care tranziteaza zona este o initiativa mai veche. Am cheltuit deja 3,55 miliarde si urmeaza sa mai cheltuim alte 5 pentru ca acolo sa se realizeze un centru arheologic cu o sala de expunere, cu spatii de depozitare si o zona de vizitare... Practic, un muzeu in aer liber care estimam ca va fi vizitat de circa zece mii de turisti anual", ne-a declarat Silvian Ciuperca, presedintele CJ Ialomita referitor la acest subiect.

» Venetia Romaniei
La Muzeul Judetean Ialomita, directorul Florin Vlad este unul dintre cei mai entuziasti sustinatori ai proiectului: "Putini stiu ca, de fapt, Orasul de Floci era ridicat pe 9 coline. Era, practic, o Venetie a Romaniei. S-a scris despre asta, cu cativa ani in urma. A fost un succes. Ni s-a pus atunci ca ar fi bine sa facem un brand turistic din asta. Putem incerca". Tot de la reprezentantii Muzeului Judetean aflam ca dovezile arheologice legate de nasterea lui Mihai la Targul de Floci sunt zdrobitoare. Exista, printre altele, o confirmare a faptului ca mama lui Mihai Viteazul a fost negustoreasa in acest targ, iar activitatea comerciala desfasurata de "firma" ei se intindea de-a lungul si de-a latul Tarilor Romane, fapt care ar putea explica, de ce nu, visul lui Mihai.

Ineficienta administratiei publice

Administratia publica intre neputinta si clientelism
Autor: Alexandru LAZESCU
http://www.ziaruldeiasi.ro/editorial/administratia-publica-intre-neputinta-si-clientelism~ni59cj


Vedem zilnic in jurul nostru acest amestec de lipsa de viziune, de nepricepere si de clientelism primitiv. Astfel, exista toate sansele ca, inca ani buni de acum incolo, institutii culturale majore ale Iasului, precum Teatrul National, Opera si Filarmonica, sa fie partial sau total blocate de lucrarile de reparatii care, pe hirtie, ar fi trebuit sa fie aproape gata pina acum.

"Un roman pleaca in vizita la un prieten din America. Odata ajuns acolo, americanul ii prezinta cu mindrie casa, peluza, garajul, masinile. Iar cind este intrebat cum a reusit sa le obtina pe toate, acesta ii arata in zare musafirului sau un pod spectaculos, explicindu-i ca are o firma de constructii si a cistigat destul de bine ocupindu-se de lucrari precum podul cu pricina. Dupa o vreme, e rindul americanului sa intoarca vizita prietenului sau. Ajuns in Romania, el ramine pur si simplu uluit de standardul de viata al prietenului sau: vila imensa, curtea intinsa, masinile de lux din garaj, o casa de vacanta. Curios, el isi intreaba gazda care e secretul acestei impresionante prosperitatii. La care romanul ii spune ca are si el o firma de constructii si ii arata, la rindul sau, un punct in zare, spunindu-i: Vezi podul acela? Nu, nu vad nimic!, raspunde americanul. Ei, vezi, asta e secretul de care m-ai intrebat".

Gluma de mai sus surprinde mai bine decit multe analize savante una dintre problemele de fond cu care se confrunta administratia publica, centrala si locala, din Romania. O chestiune cu atit mai importanta cu cit in saptaminile din urma ni s-a tot spus ca una din solutiile anti-criza, pentru a tine cit de cit economia pe linia de plutire, o reprezinta investitiile publice, cu precadere in infrastructura. Mai ales ca avem avantajul de a avea la dispozitie in mod suplimentar de la Uniunea Europeana sume considerabile destinate exact acestui gen de proiecte. Cu alte cuvinte, e adevarat ca si in alte parti, inclusiv in UE, au aparut controverse in jurul marilor proiecte de investitii publice. Probabil s-au luat si comisioane si in destule cazuri au aparut suspiciuni privind un eventual trafic de influenta. Ceea ce, desigur, e blamabil. Coruptia e intotdeauna costisitoare. Numai ca, fara a idealiza situatia de pe alte meleaguri, macar acolo proiectele finantate din bani publici sint in general duse pina la capat si sint executate corect. La noi, astfel de cazuri sint mai degraba exceptiile. De aceea avem, de exemplu, atitea sosele si strazi in orase denivelate si gaurite. De aceea, la doar citeva zile de la incheierea lucrarilor de reparatii, carosabilul revine la starea anterioara. Cum s-a intimplat recent cu pasarela din Bucium.

E rau, desigur, daca licitatiile sint trucate si achizitiile publice se fac clientelar. Dar e mult mai rau daca banii publici sint pur si simplu risipiti fara rusine (cum altfel poate fi catalogata, de pilda, ideea de a pune pavele pe un trotuar aflat la marginea padurii de la Ciric pe drumul catre aeroport, pe care nu cred ca-l folosesc nici macar 10 pietoni pe luna) sau lucrarile contractate sint executate in bataie de joc. Iar la Iasi putem gasi destule exemple care sa ilustreze acest tip de comportament. Ceea ce nu inseamna insa deloc ca e vorba de o situatie punctuala. Cu diferite variatiuni, astfel de situatii pot fi intilnite in multe alte parti din tara. Problema e ca, desi astfel de cazuri sint binecunoscute, apar adesea si materiale critice in presa, in realitate nu se schimba nimic din acest punct de vedere.

De ce se intimpla asa? Din cel putin trei motive. Primul tine de ceea ce am putea numi standardele etice extrem de coborite existente in ansamblul societatii romanesti. Desi verbal oamenii se declara indignati, cind sint pusi sa comenteze astfel de cazuri la nivel individual, majoritatea se ghideaza dupa aceeasi filosofie. In aceste conditii, nu e de mirare ca, la alegeri, acest tip de comportament este in realitate mult mai putin sanctionat decit am putea crede, daca ne-am lua dupa ceea ce declara electoratul. In al doilea rind, la nivelul celei mai mari parti a oamenilor plasati pe diferite pozitii de raspundere in administratia de stat de catre partidele poltice, ideea de responsabilitate e cu totul straina. In fine, dar la fel de importanta e nepriceperea. Asa ca, atunci cind punem lucrurile la un loc, obtinem o combinatie letala care afecteaza fundamental capacitatea societatii romanesti de a functiona in parametri de performanta rezonabili.

Vedem zilnic in jurul nostru acest amestec de lipsa de viziune, de nepricepere si de clientelism primitiv. Astfel, exista toate sansele ca, inca ani buni de acum incolo (avem exemplul garii!), institutii culturale majore ale Iasului, precum Teatrul National, Opera si Filarmonica, sa fie partial sau total blocate de lucrarile de reparatii care, pe hirtie, ar fi trebuit sa fie aproape gata pina acum. Dupa cum arata lucrurile, e compromis si proiectul de extindere a aeroportului, pentru ca se pare ca principala poarta aeriana din partea de est a Romaniei va deveni Bacaul. Ceea ce va afecta serios capacitatea Iasului de a se dezvolta economic in continuare. Iar asta nu s-a intimplat din lipsa banilor. Pentru ca in guvernarea trecuta, cind ministru de finante a fost senatorul de Iasi Varujan Vosganian, au fost alocate orasului si judetului fonduri generoase, inclusiv pentru aeroport. Motivul e altul. Tine de neputinta crasa a diferitelor structuri locale de a gestiona un astfel de proiect. Cum nu au reusit sa o faca nici in cazul altor obiective strategice despre care presa locala vorbeste de peste 15 ani.

Ar fi gresit, insa, sa aruncam vina exclusiv asupra guvernantilor. Cel putin la fel de important este si faptul ca Iasul nu functioneaza in mod real, ca si multe alte mari centre urbane din Romania, ca o comunitate. An de an, bugetul municipiului trece automat si inertial prin Consiliul Local, in apatia generala. Iar proiecte imobiliare mai mult decit discutabile, care vor afecta pe termen lung orasul stirnesc, arareori dezbateri in jurul lor. Absenta spiritului comunitar are repercusiuni majore, dar prea putini sint cei ingrijorati in vreun fel de consecinte. E ceva vindecabil? De exemplu, prin alegeri? Ma indoiesc. Cred, mai degraba, ca e o boala de sistem care lasa sechele extinse, pe care le vom vedea inca multa vreme de acum inainte

Invatamantul romanesc sau vina colectiva

de lect. univ. dr. Laurentiu Radvan


Am asistat in lunile din urma cu totii la aruncarea unui adevarat oprobriu asupra intregului corp profesoral din Romania. Din motive cu totul politicianiste – unii vor sa dea bani profesorilor ca sa castige voturi, altii nu vor sa mai scoata bani pentru ca clientela ramine fara bani – am ajuns sa fim injurati pe toate posturile TV si prin mai toate ziarele. Mai este un pas pina ne vom trezi cu pietre in cap datorita maniei proletare starnite de aceasta actiune ce poate avea efecte din cele mai periculoase. Nu era suficient ca acest corp (ce ar trebui sa fie de elita) este devalorizat, acum trebuie sa il aruncam cu totul in noroi, ca de, nu merita nici o marire de salariu, ca doar nu produce nimic. Ne batem cu pumnul in piept ca vrem educatie de calitate, insa uitam sa ne uitam la tarile avansate la acest capitol, care au alocat si 12% pentru acest domeniu, care in acele tari este prioritate nationala. Nu as fi crezut ca voi ajunge sa il aud pe Mircea Dinescu spunand ca toate profesoarele sunt „niste toape”!!!
Dar vina caderii educatiei este una colectiva. Cu totii suntem vinovati!
1. Vina guvernantilor. Nici un guvern nu a avut o viziune coerenta privitoare la educatie. Ceva au incercat Marga si Miclea, dar nici ei nu au inteles cu adevarat care sunt problemele si unde e miza. Educatia a devenit treptat o cenusareasa a sistemului bugetar, subfinantata, uitata, bagata in seama numai atunci cind se facea o greva si atunci tratata cu umilinta (luati niste firimituri). Lipsa unei viziuni, incropelile anuale, amatorismul ministrilor si celor din minister (unii cu state vechi de plata acolo, prea vechi), experimentele pe pielea copiilor si profesorilor (laolalta) aduc acum nota de plata. Suntem pe locul 27 la capitolul educatie in Europa, adica ultimii. Incercarile de a remedia situatia din ultimii 3 ani nu au reprezentat decat carpeli. In consecinta, un dezastru, din care se va iesi cu greu.
2. Vina politicienilor. Toate partidele politice s-au laudat si au promis la fiecare patru ani ca educatia va fi o prioritate. Au mintit de fiecare data. In plus, politicienii au mai facut rau educatiei, in special la nivel universitar. Cum mai toti parlamentarii au devenit si universitari cu acte si doctorate in regula s-a ajuns cu ajutorul lor nemijlocit la subminarea intentionata (formula ce trebuie subliniata) a invatamantului traditional universitar. Acesta a fost parazitat atat de cel de stat, cat si de cel asa-zis privat, de fapt o forma mascata de afacere de tip nou. Fiecare politician a avut grija sa-si infiinteze o universitate in satul sau (pardon orasul sau), la care au mers bine-merci si inca mai merg bani de la buget. In loc sa directioneze fonduri catre universitatile mari, traditionale, politicienii au deviat fonduri importante catre universitatile lor, ce au devenit fabrici de diplome fara acoperire in pregatirea concreta a absolventilor. Universitatea noastra (Al. I. Cuza din Iasi, nota ns.) este in ultimii ani in mod constant pe locul 1 la cercetare in tara iar banii merg pentru campusuri noi la Pitesti, Oradea sau Constanta, ce nu exista in topuri. La Iasi au venit firimituri. Daca politicienii (aici il putem adauga si pe presedinte, ce tocmai a a inaugurat noul campus de la Constanta) cred ca asa vor obtine performante si un loc in top 500 mondial se inseala. Disiparea banilor e o contra-solutie cu efecte daunatoare.
3. Vina profesorilor. Principala lor vina e complicitatea. Sistemul s-a distrus cu complicitatea multora dintre profesori. Putine au fost vocile care au protestat la schimbarile si experimentele propuse sau impuse de guvernanti. Complicitate, si pentru ca accepta alaturi de ei tot felul de neaveniti si amatori. Din acest motiv exista si o rezistenta la schimbare din partea profesorilor, caci cei slabi nu doresc evaluari periodice, ci doar mariri de salariu.
4. Vina parintilor. Parintii au o vina lor pentru ca o parte buna a lor a lasat numai pe seama scolii misiunea educatiei, uitand ca aceasta este si o responsabilitate a lor. Altii intervin, prin diverse mijloace, cautand sa influenteze procesul de invatamant pentru a-si scoate odraslele mai „geniale” decat sunt si pentru a le asigura un statut privilegiat fata de ceilalti. Si aici profesorii au o vina, pentru ca au acceptat astfel de interventii.
5. Vina copiilor. Este cam greu sa arunci o vina asupra unor copii. Ei au fost (inaintea profesorilor, e drept) victimele experimentelor ce s-au desfasurat aproape anual. Vina lor, in special a „copiilor mari” (studentii) este ca s-au blazat cu totul. Nu au protestat, nu i-am auzit sa spuna „vrem educatie adecvata”, „vrem carti”, ci mai degraba „ne mai tineti mult la ora?” sau „oare cum pot trisa la acest examen?”. S-au incadrat perfect (majoritatea, nu toti) in curentul general in care s-a incadrat societatea romaneasca.
Si acum... posibile solutii. Acestea trebuie sa vina si sa fie acceptate din toate directiile, guvernanti/politicieni, profesori/studenti, parinti. In primul rand, trebuie o viziune. Planul de reforma trebuie sa fie facut pe termen lung si sa fie acceptat de toti factorii, nu sa fie schimbat la fiecare 2 ani. In al doilea rand, este nevoie de o finantare adecvata. Fara bani, nu se poate face reforma. Punct. Banii insa trebuie dati si cheltuiti "cu cap". Nu poti avea o universitate romaneasca in top 500 european daca banii se risipesc pe campusuri ale unor universitati ineficiente (vezi exemplele de mai sus). Banii trebuie directionati acolo unde trebuie. Pentru a sti acest lucru, trebuie facute evaluari si clasamente. Nu trebuie multa birocratie. Se decid citeva criterii de baza si se porneste de acolo. Si inca un lucru. In comisiile mari de evaluare sa fie acceptati numai oameni care au ceva in spate, adica profesori sau cercetatori consacrati. Numai asa se va ajunge la o ierarhie corecta si necesara. Institutiile trebuie clasificate: cele mai slabe sa organizeze doar studii de licenta, iar cele bune si master si doctorat. Doctoratul nou, de 3 ani, trebuie regindit pentru a include inca 2 ani pentru finalizarea cercetarii si redactarea lucrarii. Cercetatorii din SUA rid de noi cand aud de doctorat de 3 ani. Riscam sa nu fie recunoscut, mai ales ca pina si universitatile cele mai nesemnificative au ajuns sa organizeze doctorate, desi nu au laboratoare sau biblioteci adecvate.
Profesorii vor trebui sa se impace cu ideea ca si ei trebuie periodic evaluati. O evaluare la 3 ani nu este un capat de lume. Ai performante (predare/cercetare) ramai si primesti mai multi bani, nu ai, ori pleci, ori stai pentru salariu de baza.
Adevarata cenusareasa a invatamintului, invatamintul rural, trebuie sa primeasca o atentie speciala. Bani separati, sporuri de naveta si de fidelitate, plus evaluarile periodice. Altfel, copii de la tara (ce au nevoie de burse speciale) sunt condamnati... sa ramina la coada vacii.
Invatamintul preuniversitar, in general, are nevoie de mai multa disciplina (de ambele parti). Scolile au nevoie de regulamente clare si care sa nu permita interpretari. Scoala e scoala si nu un loc de divertisment. Violenta trebuie combatuta pe toate caile si fiecare scoala trebuie sa aiba un psiholog, ca si un indrumator de cariera. Parintele care nu se ocupa de copil, nu se intereseaza de el sau, mai grav, il incurajeaza sa abandoneze (mai ales la tara), trebuie sanctionat cu amenzi substantiale.
Solutii ar mai fi, insa, ca de obicei, ne lipseste viziunea, perspectiva si... vointa.

Cit de libera este presa romana?

Fragment din discutia pe care Alina Mungiu Pippidi a avut-o la Hotnews:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5341816-video-audio-alina-mungiu-pippidi-despre-concentrarea-media-romania-are-nevoie-lege-antitrust-presa-din-romania-fost-gradual-capturata-interese-corupte.htm

Directorul SAR, Alina Mungiu Pippidi, a declarat la Discutia de luni, realizata de HotNews.ro si RFI si moderata de Dan Tapalaga, ca PSD si PDL ar trebui sa profite de majoritatea parlamentara de 70% pentru a promova legea antitrust, care sa interzica unui patron de presa sa detina si TV si radio si presa scrisa. Directorul SAR sustine ca Romania pierde la capitolul libertatea presei in ultimii ani, dupa integrarea in UE, “ceea ce este o situatie fara precedent”. Pippidi e de parere ca o lege antitrust ar duce la profesionalizarea media si ar asigura pluralismul surselor de media.
Dar, de ce crede directorul SAR ca Romania are nevoie de o lege anti-trust? “Pentru ca una din problemele foarte mari ale Romaniei in acest moment este situatia presei. Poate ca lumea nu observa. Dar in mai multe rapoarte internationale, in raportul Freedom House, in raportul Reporters sans Frontieres, in raportul Index (Media Sustainabilty Index), Romania pierde la libertatea presei de cativa ani incoace de cand este membra in UE, ceea ce este o situatie fara precedent.
Cum trebuie inteleasa aceasta lipsa de libertate a presei in Romania? Ca pare neverosimil, la prima vedere. Auzi oameni trancanind pe toate canalele, iti spui: nu se poate, oamenii astia sunt liberi. In realitate, nu este chiar asa. Presa din Romania a fost gradual capturata de interese corupte, foarte puternice. Nu ca in ea nu exista jurnalisti care nu sunt corupti, sau ca nu exista jurnalisti profesionisti. Dar in acest moment ei nu mai au unde sa lucreze.
Concentrarea media este extraordinar de periculoasa. Si eu, care scriu raportul Freedom House, anual am vazut: acum cativa ani am raportat ca erau 14 patroni, in anul urmator erau 9 patroni, si acum am ajuns pe la vreo 4 patroni. Asta nu e normal. Avem mari proiecte constitutionale, dar aici realmente avem o lege care exista in majoritatea tarilor civilizate. Incerci sa asiguri pluralismul surselor media.
Pana acum, oamenii politici din Romania au fost extraordinari de slabi cu presa. Cum bine ni se spunea in vechile stenograme ale PSD, cand Valer Dorneanu se exprima cu foarte multa plasticitate. Spunea, bun, dar ce castigam noi ca bagam atatia bani in presa asta? Castigam cel mult ca, din cand in cand, ne mai iarta pe unul dintre noi, dar ne fac arsice cand ne iau global.
Oamenii au incercat sa cumpere presa, dar nu s-au gandit ca exista acest instrument legislativ foarte intemeiat. Se poate ajunge la o negociere reala intre partide si posturile de televiziune. Eu nu vad de ce partidele din Romania nu si-ar da seama ca e in avantajul lor sa aiba cat mai multe surse. Sigur, ca ei pot spune: ne intelegem cu trei oligarhi. Si eu nu cred ca nici PSD-ului ii convine sa-i dea atat de mult domnului Voiculescu numai ca nu sunt in stare sa isi gaseasca un sprijin normal la o alta televiziune.
Din moment ce Mircea Geoana admira atat de mult Statele Unite, acolo este o lege excelenta. Eu cred ca va castiga foarte mult diversitatea spatiului media romanesc daca o parte din acesti mari patroni de azi vor trebui sa vanda diferite bucatele altor patroni si vom avea mai multi patroni. Legea antitrust trebuie propriu zis sa interzica unui sigur patron de presa sa aiba si radio si televiziune si presa scrisa.
Si cineva trebuie sa aleaga una din cele trei. Ce s-a intamplat la noi, concentrarea, mai ales din cauza faptului ca oamenii au putut sa le aiba pe toate trei, unii au si agentie de presa. Asta este absolut cu neputinta, loveste direct in pluralismul media. Daca America a ajuns sa nu fie guvernata de NBC este ca a existat aceasta lege. Ar fi in interesul profesionalizarii presei din Romania si al libertatii jurnalistice daca aceasta lege va fi introdusa.”