S-o dam incolo de filosofie

Un text exceptional de Claude Karnoouh
http://revistacultura.ro/blog/2009/07/s-o-dam-incolo-de-filosofie-un-eseu-de-claude-karnoouh/
Spiciul tinut de presedintele Basescu in legatura cu predarea filosofiei la universitate si sistemul educativ in genere i-a socat in mod sigur pe unii intelectuali, dar, in acelasi timp, i-a redus la un tip de tacere (eu o vad o tacere jenata) pe multi dintre „boierii mintii”. Ca niste slugi ce sunt, acestia n-au cum, se intelege, sa conteste verdictele stapanului care le intinde mai un oscior, mai un ciolan de ros. In ciuda gestului prezidential tardiv de dregere a busuiocului, cu prilejul vizitei la targul Bookfest, raul a fost facut, zarurile au fost aruncate, iar justificarile caznite ale lui Liiceanu nu vor putea sa schimbe parfumul raspicatelor vorbe prezidentiale.

Cred ca presedintele Basescu a comis o eroare de interpretare a informatiilor care i-au fost furnizate de catre consilierii insarcinati cu probleme educationale, mai precis, privind invatamantul universitar.Desigur, tara duce lipsa de muncitori calificati, atat in domeniile tehnice cat si in turism; asta vede toata lumea, fiindca cei competenti si intreprinzatori, cei mai buni ingineri si studenti au plecat sa-si valorifice abilitatile in strainatate, acolo unde coruptia e mai mica, iar sansele de promovare parca un pic mai indatorate meritocratiei. Cu toate acestea, sa fim drepti, mediul universitar romanesc nu „fabrica” filosofi pe banda.

De cincisprezece ani, universitatile romanesti, atat cele private cat si cele publice (chiar daca diferenta public/ privat e tot mai greu de facut din pricina aplicarii mafiote a legii privind autonomia universitara), „fabrica” din ce in ce mai putini filosofi. In schimb, de mai bine de cincisprezece ani, universitatile romanesti s-au pus pe produs specialisti „in nimic”, specialisti in simulacre de stiinta, cea mai mare parte dintre ei incapabili sa puna unul langa altul doua argumente si cinci detalii empirice in doua fraze coerente. Cu fiecare an, piata de munca romaneasca se „imbogateste” cu o cohorta de pseudo-licentiati in stiinte politice, jurnalism, comunicatii, studii europene, management cultural si alte baliverne prin care se propaga incultura, vidul conceptual sau mai rau, vidul spiritual, si un tip de comic involuntar demn de cele mai vartoase manifeste dadaiste. Nici ca i-ar fi trecut prin cap vreodata lui Tristan Tzara sa aiba asemenea discipoli!

E vorba aici, in fond, de marea escrocherie universitara romaneasca. Pentru un banut in plus si pentru a reusi sa administreze universitatea ca pe o intreprindere comerciala oarecare, mandarinii postcomunisti au mirosit ca e rost de castig prin proliferarea disciplinelor cu titluri pompoase, cica foarte sincronizate cu discursul postmodern si impotriva clasicismului mic-burghez la care ajunsese comunismul national in faza lui terminala. Nici picior de mandarin n-a cugetat insa vreo secunda la continutul disciplinelor sus-zise, nici, in numele liberalismului lor mimetic si imbecil, la viitorul profesional al tinerilor momiti.

Sunt acestea niste discipline care, in programele universitatilor serioase, reprezinta specializari pe care le alegi numai dupa ce ai urmat ani buni de studiu. Nu poti sa fabrici specialisti in stiinte politice fara excelente cunostinte de drept public si privat international, de istoria diplomatiei, si nu numai de istorie europeana, dar si de istorie a economiei mondiale (fiindca mondializarea generalizata a relatiilor dintre state e o alta realitate tangibila, nu un vis utopic al catorva ganditori politici(1)), sau fara cunostinte de antropologie, fiindca exista fenomene culturale singulare care influenteaza felul in care este conceputa politica si care constituie sursa anumitor miscari sociale si politice cu efecte internationale.

In Romania, aceste diverse facultati umaniste „postmoderne”, la care se preda intensiv ignoranta (parca studentii de la Arte Plastice stiu mai multe in materie de politica internationala decat studentii la Jurnalism sau la Studii Europene…) nu sunt, la urma urmei, decat niste uzine de someri. Someri nu pentru ca ar refuza sa se angajeze pe un post inferior gradului lor de pregatire, ci pentru ca nu sunt in stare sa faca decat meserii care nu cer nicio calificare: baiatu care-aduce pizza, vanzator-vanzatoare de nimicuri, receptioneri, bone, femeie de serviciu sau, pentru fetele frumoase si indraznete, hostese pe la diverse localuri. Intr-adevar, pentru a fi mecanic, instalator, zidar, tamplar, dulgher, lacatus, croitor, cojocar, ceasornicar, infirmier, trebuie sa cunosti serios domeniul, si pana atunci, sa faci ani buni de ucenicie. Un mester bun e cu atat mai respectat, mai mult decat un semidoct care se crede savant si care nu stie decat sa invarta ad nauseam niste limbi ieftine de lemn pe la televizor, indopand masele de cretini si pretinzandu-se ecolul oamenilor din popor. Au astia legatura cu poporul cum am eu cu mistica tibetana…

Cam asa trebuie sa fi gandit si presedintele Basescu in legatura cu invatamantul universitar, dar tare prost i-a venit la gura! In mod clar, a gresit obiectivul. O eroare poate voluntara, fiindca obiectivul care ar fi trebuit sa-i stea sub ochi – respectiv studiile universitare pseudo-umaniste – e implicat in multe si puternice interese economice carora, in preajma alegerilor prezidentiale, nu e sanatos sa li se zdruncine baza…

Mi se pare evident ca nu filosofia-ca-filosofie ar fi trebuit sa-l supere pe presedinte, fiind ea o disciplina care, cu cateva mici exceptii, e si asa prost reprezentata azi in Romania. Avantaje in favoarea ei sunt destule: studiul diverselor subdiscipline filosofice elementare educa o gandire rationala, sprijinita pe logica propozitionala (forma suprema a metafizicii), pe hermeneutica fenomenologica, pe legile cazuisticii scolastice sau ale deconstuctiei. In plus, filosofia, marea filosofie – si nu cele cateva ersatz-uri locale (filosofia romaneasca, bulgara, senegaleza ori patagoneza, ca sa reiau o celebra vorba a lui Cioran) – n-are nevoie sa-si trambiteze europenismul, nefiind altceva decat un produs eminamente european, made in Europa, o Europa mai intai paleogreceasca si greceasca, iar apoi, prin scolastica medievala, dezvoltata gratie efortului fara egal al platono-aristotelicienilor arabi, o Europa occidentala. O Europa occidentala devenita, mai departe, un bun al lumii intregi – ca motor al autoreflectarii moderne si postmoderne propagate de la Descartes, Spinoza, Hobbes spre luministii francezi, englezi si germani, spre idealismul german, spre Nietzsche, Marx, Kierkegaard, Adorno si Heidegger. O Europa care s-a intins ca o pata de ulei peste tot, dand sens modernitatii si, in acelasi timp, impunandu-si forta prin fier, foc, FMI, Banca Mondiala si, last but not least, prin capacitatea ei nemaiintalnita de a fagocita toate celelalte culturi.

Prin eliminarea filosofiei din programele universitare nu s-ar intampla altceva decat ca ar fi refuzat studentilor contactul cel mai solid cu gandirea europeana, de focul careia elitele romane suspina de mai bine de doua secole. Si pe buna dreptate, caci nu exista stiinte exacte sau stiinte „umane” care sa nu provina, intr-un fel sau altul, direct sau derivat, din filosofie.

Doar printr-o educatie filosofica demna de acest nume, careia sa-i fie adaugate obligatoriu cursuri de istorie universala, ar putea fi „fabricati” specialisti: jurnalisti, analisti politici, diplomati, analisti financiari etc. Insa nu-i mai putin evident ca o asemenea optiune ar aduce mai putini bani in haznaua universitara decat aduce hranirea falselor filiere, bazate pe incurajarea mediocritatii celei mai toxice si pe serviciile unei publicitati mincinoase care sa imbrobodeasca niste parinti rupti de realitati cu perspectiva unor cariere mirobolante pentru progenituri…

Sa se „fabrice” si mesteri priceputi, n-am nimic impotriva, cu conditia sa nu li se induca elevilor ideea ca munca manuala e o activitate mai prejos decat alta. In ultima instanta, valoreaza mai mult un mester sau un muncitor calificat, competent, capabil si mandru de ceea ce face decat aceasta tarla de incapabili, de semidocti care nu stiu sa faca nimic decat sa piarda noptile prin discoteci, cu muzici inepte rasunandu-le in urechi.

Sa ne aducem aminte de vremea cand filosofii – si nu putini dintre ei – nu ezitau sa puna umarul la munca sau sa-si riste viata, cu curaj: sa ne aducem aminte de soldatul Platon si de slefuitorul de lentile Spinoza. Pe atunci, se pare ca ganditul in cele mai inalte sfere si competentele practice nu se deranjau una pe alta.

Dupa cum „zice” un rapper francez (Kore), „Viata unui om nu se reduce la meseria lui”. Sa fim siguri ca – baiat de cafenea sau universitar filosof – nici unul nici altul dintre aceste statute nu inseamna o valoare etico-practica imanenta, care sa dea seama a priori, in Cetate, de maretia sau de banalitatea unui individ.

Traducere din franceza de Teodora Dumitru

(1) Revoltele indienilor din Peru impotriva extinderii exploatarilor petroliere in jungla au dus la conflicte sangeroase, obligand guvernul de la Lima sa dea inapoi. Aceste actiuni care pun in joc atat nevoia cautarii de noi resurse petroliere cat si drepturile indigenilor (primi locuitori ai acelor spatii) de a dispune de bogatiile subsolului lor pot avea consecinte mondiale, fiindca speta indienilor peruani se poate intinde pe tot continentul american, dar si in Australia, in anumite zone din federatia rusa, in China, in Vietnam. Indigenismul a devenit una dintre formele razboiului politico-economic impotriva neocolonialismului, dupa cum o ilustreaza perfect miscarea zapatista din Mexic ori, mai putin violent, dar tot atat de radical, lupta aborigenilor pentru drepturi civile, in Australia. In plus, sa nu ne amagim, exista ceva indigenism anticolonial si in lupta palestinienilor. Un jurnalist, un diplomat trebuie sa cunoasca si sa inteleaga aceste lucruri.