Votul

Nu va irositi votul
Dan Turturica, Romania Libera, 8 iunie 2012

Celor ce privesc cu pesimism viitorul României, convinşi că nu vom reuşi să ne extragem din subdezvoltare în viitorul previzibil, alegerile locale de duminică le vor confirma cu vârf şi îndesat previziunile sumbre.
Indiferent dacă USL va lua sub sau peste 50%, indiferent dacă PDL va reuşi să se agaţe de pragul de supravieţuire de 25%, rezultatele vor confirma de fapt că modelul politic şi administrativ dezastruos care defineşte puterea în această ţară, indiferent de partidul care o deţine, este mai puternic ca niciodată. Nu dă semne de fisură, nici de transformare şi funcţionează perfect în favoarea unei elite amorale, iresponsabile, obsedate doar de bani şi în detrimentul majorităţii cetăţenilor. Cu toate acestea, există o armă împotriva sa. Iar dacă există un moment optim pentru a o folosi, acesta este acum.
Cele mai elocvente semne al osificării relaţiilor nefireşti dintre cei ce conduc şi sunt conduşi se vor vedea în scorurile neverosimile pe care le vor lua, din nou, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din localităţi şi zone care continuă să fie gospodărite mai prost decât acum 100 de ani.
Este suficient să priveşti fotografiile din Bucureştiul interbelic sau din Sinaia sau din Constanţa sau din Herculane sau din toate localităţile semnificative ale ţării şi să le compari cu tabloul kitsch haotic şi parăginit pe care ni-l oferă astăzi pentru a înţelege cât de mult am regresat în acest timp. Şi asta doar pentru a nu apela la cea mai corectă şi dură comparaţie, cea cu oraşele ţărilor dezvoltate.
Când localităţile României sunt departe nu doar de standardele de civilizaţie ale celor europene ci chiar şi de propriile performanţe urbanistice de acum 100 de ani, cum pot primari care deja şi-au dat măsura incompetenţei, precum Oprescu, Mazăre, Solomon, Hava şi mulţi alţii să mai fie cotaţi şi probabil să şi câştige cu procente de peste 50 - 60%? Privind tabelul cu sondaje, realizezi că, de fapt, procentul de circumscripţii electorale unde alesul în funcţie îşi va pierde mandatul este nesemnificativ. În marea majoritate a comunelor, oraşelor şi judeţelor, cei ce le conduc vor mai rămâne patru ani în funcţie. Continuarea aici.

Fabricile de diplome

Un text (in doua parti), de acelasi Mihai Maci, ce surprinde foarte bine situatia "fabricilor de diplome" ce au parazitat invatamintul superior romanesc dupa 1989. Paradoxal, autorul activeaza chiar la o universitate de linia a treia, ce cu siguranta va fi afectata de criza actuala, care are cauza profunde, ce tin de decaderea demografica, scaderea dramatica a nivelului educatiei si cercetarii, lipsa unei finantari adecvate, politicile haotice din domeniu etc.
Partea intai
Partea a doua

Prabusirea invatamantului umanist

Un interesant (si aproape de adevar) text, de Mihai Maci, pe contributors.ro

Un consens tacit ne determină să accentuăm cauzele accidentale (subfinanţare, angajări fără noimă, “salarii nesimţite”, iresponsabilitate în acordarea diplomelor, etc.) ca fiind definitorii pentru degradarea situaţiei învăţământului universitar românesc. Se vorbeşte mai puţin şi mai rar (probabil dintr-un “spirit de castă”) despre modul în care pervertirea conţinutului studiilor superioare constituie o cauză esenţială a acestui proces. Concluzia acestei abordări este aceea că situaţia poate fi (cel puţin parţial) remediată eliminând – cu o anumită brutalitate calculată – accidentalul negativ care grevează asupra performanţei lumii academice. Evident, neutralizarea logicii excesiv mercantile a universităţilor e de dorit, dar s-ar putea ca ea singură să nu schimbe prea mult datele problemei. Învăţământul universitar românesc se descompune din interior şi instituţiile de învăţămînt superior sunt departe de a fi capabile să-şi producă “anticorpii” cu ajutorul cărora să reziste acestei destructurări.
Despre ce e vorba? Problema este într-o anumită masură valabilă pentru întregul spectru al studiilor universitare, însă în modul cel mai acut se pune în cazul facultăţilor cu profil umanist. Dacă domeniile tehnice rămân oarecum apărate de caracterul riguros structurat al cunoştinţelor lor (care impune o succesiune destul de stabilă a disciplinelor în programă), nu la fel se întâmplă în domeniul umanioarelor, unde programei unice i s-a substituit anarhia curriculară.
Toată lumea e de acord cu faptul că un medic sau un inginer trebuie să ştie (în sens tare) anumite lucruri legate de domeniul său şi, de asemenea, cu faptul că tocmai stăpânirea acestor lucruri face diferenţa dintre un medic sau inginer bun şi unul slab. Dar aproape nimeni nu ştie ce ar trebuie să cunoască (în chip indispensabil) un filosof sau un psiholog, ori un absolvent de studii europene, de comunicare sau de buisness. Lucrurile erau oarecum de înţeles la începutul anilor ’90, când aceste domenii au fost fie refăcute (o dată cu suprimarea disciplinelor ideologice şi dispariţia – progresivă – a schemei de gândire ce le subîntindea), fie pur şi simplu create pe model occidental.
Pe baza unor afinităţi, a unor fascinaţii şi cu aportul unor burse de studii în Vest, cadre universitare vechi şi noi au început a preda “cursuri speciale”, “facultative” şi “opţionale” cu cele mai bizare denumiri şi tratând cele mai excentrice subiecte. Universitatea se înoia şi sclerozării anterioare (datorată în bună măsură lipsei de comunicare cu mediul academic occidental) îi era opusă diversificarea domeniilor, a metodelor şi a cunoştinţelor. Nimeni nu părea a băga de seamă că disciplinele fundamentale rămân – prin însăşi condiţia lor – în urma acestui val al apdatării şi, încet dar sigur, ajung nişte materii vestigiale. Nimeni nu părea nici a-şi pune nici problema corelării noilor abordări cu “structura de rezistenţă” a disciplinelor umane. Astfel că, în scurt timp, s-a ajuns în situaţia ca ceea ce ar fi trebuit să fie coloana vertebrală a studiilor umaniste (după caz, la fiecare secţie, dar şi în comun: istoria, filosofia, logica şi limbile clasice) să se înfăţişeze ca ceva anacronic, nereformabil şi – pe cale de consecinţă – tot mai inutil. E ca şi cum, fascinaţi de studiile de genetică moleculară, medicii ar declara că anatomia e – de acum înainte – ceva fără rost.
Continuarea aici.

Podul de peste Dunare de la Vidin

Asteptam de aproape 3 (trei) decenii ca statul roman sa fie in stare sa ridice un nou pod peste Dunare. Brailean fiind de loc, inca astept acest pod, la Braila sau macar la Galati, sa nu mai fie nevoie sa folosim anticul bac sau sa ocolim pina la Giurgeni pentru a trece in Dobrogea (lucru valabil pentru toti cei ce vin din Moldova -din nou, cazul meu in prezent- spre mare). Degeaba!
Iata insa ca bulgarii pot! Cu o mica intarziere (doi ani e o bagatela), vor finaliza podul de la Vidin/Calafat! Bravo!

Fondurile europene si cercetarea ro

Mai jos este o interesanta comparatie pe tari a banilor veniti din fonduri europene si a modului in care acestia sunt alocati. Polonia este un model (imposibil de urmat de catre Romania), la fel Germania.
Nu mai remarc decit faptul ca la capitolul cercetare si dezvoltare Romania este (oare de ce ma mir?) codasa Europei, cu doar 2% alocati! In schimb, agricultura ia grosul, in conditiile in care inca vad pe campuri batrani (caci tinerii sunt de mult pe alte meleaguri) impingind din spate plugul tras de boi! Oare unde ajung acesti bani?