Saturday, February 9, 2013

Ce produce scoala?

Mihai Maci, contributors.ro

I.  Învăţământul preuniversitar
Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă. Sau, reformulând: tâmpiţii nu sunt rezultatul unor accidente sau disfuncţii punctuale ale învăţământului românesc actual, ci consecinţa necesară (şi, ca atare, firească) a logicii funcţionării lui.
Înainte de a trece la argumentele cu care pot susţine aceste afirmaţii, se mai cuvine a spune un lucru: învăţământul românesc actual nu e interesat în nici un fel de ceea ce produce; tot interesul lui e focalizat pe propria supravieţuire (şi pe afacerile conexe). Nu există – în ciuda declaraţiilor  “specialiştilor” oficiali – nici o corelaţie între ciclurile preuniversitare şi învăţământul universitar şi nici între acesta şi cererea pieţei (atâta şi aşa cum e ea). Şcolile şi universităţile funcţionează pur şi simplu pentru ca personalul lor (didactic şi nu numai) să-şi încaseze salariul şi, eventual, să mai beneficieze de nişte “suplimente” de venit. Atât şi nimic mai mult.
Toate patetismele referitoare la “prioritatea educaţiei”, “viitorul ţării”, “societatea cunoaşterii” “bazată pe competenţe”, etc. nu sunt decât nişte artificii retorice, al căror cinism e comparabil cu cel al declaraţiilor electorale referitoare la majorarea pensiilor şi a salariilor.

Continuarea aici Read more!

Demisii... pe alte meleaguri

Ministrul german al Educatiei a demisionat, in urma acuzatiilor de plagiat


de I.R.     Hotnews, Sâmbătă, 9 februarie 2013

Ministrul german al Educatiei a demisionat sambata, la cateva zile dupa ce Universitatea din Dusseldorf i-a restras titlul de doctor intrucat o comisie a acesteia a stabilit ca ministrul a plagiat in teza sa de doctorat de acum mai bine de 30 de ani.
Potrivit comisiei universitatii, Annette Schavan a copiat "in mod sistematic si intentionat" parti din teza sa.
Schavan a respins vehement acuzatia de plagiat formulata de o comisie academica de la Facultatea de Filosofie a Universitatii Dusseldorf si a declarat ca va ataca in instanta decizia comisiei. De altfel, ministrul a respins in numeroase randuri acuzatiile.
Decizia a fost o lovitura dura pentru Annette Schavan, o apropiata a Angelei Merkel, si ii slabeste reputatia, cu atat mai mult cu cat aceasta detine din 2005 portofoliul de ministru al Educatiei si Cercetarii, din timpul primului guvern Merkel. And here is the rest of it.
Read more!

Saturday, June 9, 2012

Votul

Nu va irositi votul
Dan Turturica, Romania Libera, 8 iunie 2012

Celor ce privesc cu pesimism viitorul României, convinşi că nu vom reuşi să ne extragem din subdezvoltare în viitorul previzibil, alegerile locale de duminică le vor confirma cu vârf şi îndesat previziunile sumbre.
Indiferent dacă USL va lua sub sau peste 50%, indiferent dacă PDL va reuşi să se agaţe de pragul de supravieţuire de 25%, rezultatele vor confirma de fapt că modelul politic şi administrativ dezastruos care defineşte puterea în această ţară, indiferent de partidul care o deţine, este mai puternic ca niciodată. Nu dă semne de fisură, nici de transformare şi funcţionează perfect în favoarea unei elite amorale, iresponsabile, obsedate doar de bani şi în detrimentul majorităţii cetăţenilor. Cu toate acestea, există o armă împotriva sa. Iar dacă există un moment optim pentru a o folosi, acesta este acum.
Cele mai elocvente semne al osificării relaţiilor nefireşti dintre cei ce conduc şi sunt conduşi se vor vedea în scorurile neverosimile pe care le vor lua, din nou, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din localităţi şi zone care continuă să fie gospodărite mai prost decât acum 100 de ani.
Este suficient să priveşti fotografiile din Bucureştiul interbelic sau din Sinaia sau din Constanţa sau din Herculane sau din toate localităţile semnificative ale ţării şi să le compari cu tabloul kitsch haotic şi parăginit pe care ni-l oferă astăzi pentru a înţelege cât de mult am regresat în acest timp. Şi asta doar pentru a nu apela la cea mai corectă şi dură comparaţie, cea cu oraşele ţărilor dezvoltate.
Când localităţile României sunt departe nu doar de standardele de civilizaţie ale celor europene ci chiar şi de propriile performanţe urbanistice de acum 100 de ani, cum pot primari care deja şi-au dat măsura incompetenţei, precum Oprescu, Mazăre, Solomon, Hava şi mulţi alţii să mai fie cotaţi şi probabil să şi câştige cu procente de peste 50 - 60%? Privind tabelul cu sondaje, realizezi că, de fapt, procentul de circumscripţii electorale unde alesul în funcţie îşi va pierde mandatul este nesemnificativ. În marea majoritate a comunelor, oraşelor şi judeţelor, cei ce le conduc vor mai rămâne patru ani în funcţie. Continuarea aici. Read more!

Tuesday, May 22, 2012

Fabricile de diplome

Un text (in doua parti), de acelasi Mihai Maci, ce surprinde foarte bine situatia "fabricilor de diplome" ce au parazitat invatamintul superior romanesc dupa 1989. Paradoxal, autorul activeaza chiar la o universitate de linia a treia, ce cu siguranta va fi afectata de criza actuala, care are cauza profunde, ce tin de decaderea demografica, scaderea dramatica a nivelului educatiei si cercetarii, lipsa unei finantari adecvate, politicile haotice din domeniu etc.
Partea intai
Partea a doua

Read more!

Wednesday, May 9, 2012

Prabusirea invatamantului umanist

Un interesant (si aproape de adevar) text, de Mihai Maci, pe contributors.ro

Un consens tacit ne determină să accentuăm cauzele accidentale (subfinanţare, angajări fără noimă, “salarii nesimţite”, iresponsabilitate în acordarea diplomelor, etc.) ca fiind definitorii pentru degradarea situaţiei învăţământului universitar românesc. Se vorbeşte mai puţin şi mai rar (probabil dintr-un “spirit de castă”) despre modul în care pervertirea conţinutului studiilor superioare constituie o cauză esenţială a acestui proces. Concluzia acestei abordări este aceea că situaţia poate fi (cel puţin parţial) remediată eliminând – cu o anumită brutalitate calculată – accidentalul negativ care grevează asupra performanţei lumii academice. Evident, neutralizarea logicii excesiv mercantile a universităţilor e de dorit, dar s-ar putea ca ea singură să nu schimbe prea mult datele problemei. Învăţământul universitar românesc se descompune din interior şi instituţiile de învăţămînt superior sunt departe de a fi capabile să-şi producă “anticorpii” cu ajutorul cărora să reziste acestei destructurări.
Despre ce e vorba? Problema este într-o anumită masură valabilă pentru întregul spectru al studiilor universitare, însă în modul cel mai acut se pune în cazul facultăţilor cu profil umanist. Dacă domeniile tehnice rămân oarecum apărate de caracterul riguros structurat al cunoştinţelor lor (care impune o succesiune destul de stabilă a disciplinelor în programă), nu la fel se întâmplă în domeniul umanioarelor, unde programei unice i s-a substituit anarhia curriculară.
Toată lumea e de acord cu faptul că un medic sau un inginer trebuie să ştie (în sens tare) anumite lucruri legate de domeniul său şi, de asemenea, cu faptul că tocmai stăpânirea acestor lucruri face diferenţa dintre un medic sau inginer bun şi unul slab. Dar aproape nimeni nu ştie ce ar trebuie să cunoască (în chip indispensabil) un filosof sau un psiholog, ori un absolvent de studii europene, de comunicare sau de buisness. Lucrurile erau oarecum de înţeles la începutul anilor ’90, când aceste domenii au fost fie refăcute (o dată cu suprimarea disciplinelor ideologice şi dispariţia – progresivă – a schemei de gândire ce le subîntindea), fie pur şi simplu create pe model occidental.
Pe baza unor afinităţi, a unor fascinaţii şi cu aportul unor burse de studii în Vest, cadre universitare vechi şi noi au început a preda “cursuri speciale”, “facultative” şi “opţionale” cu cele mai bizare denumiri şi tratând cele mai excentrice subiecte. Universitatea se înoia şi sclerozării anterioare (datorată în bună măsură lipsei de comunicare cu mediul academic occidental) îi era opusă diversificarea domeniilor, a metodelor şi a cunoştinţelor. Nimeni nu părea a băga de seamă că disciplinele fundamentale rămân – prin însăşi condiţia lor – în urma acestui val al apdatării şi, încet dar sigur, ajung nişte materii vestigiale. Nimeni nu părea nici a-şi pune nici problema corelării noilor abordări cu “structura de rezistenţă” a disciplinelor umane. Astfel că, în scurt timp, s-a ajuns în situaţia ca ceea ce ar fi trebuit să fie coloana vertebrală a studiilor umaniste (după caz, la fiecare secţie, dar şi în comun: istoria, filosofia, logica şi limbile clasice) să se înfăţişeze ca ceva anacronic, nereformabil şi – pe cale de consecinţă – tot mai inutil. E ca şi cum, fascinaţi de studiile de genetică moleculară, medicii ar declara că anatomia e – de acum înainte – ceva fără rost.
Continuarea aici. Read more!

Tuesday, May 1, 2012

Podul de peste Dunare de la Vidin

Asteptam de aproape 3 (trei) decenii ca statul roman sa fie in stare sa ridice un nou pod peste Dunare. Brailean fiind de loc, inca astept acest pod, la Braila sau macar la Galati, sa nu mai fie nevoie sa folosim anticul bac sau sa ocolim pina la Giurgeni pentru a trece in Dobrogea (lucru valabil pentru toti cei ce vin din Moldova -din nou, cazul meu in prezent- spre mare). Degeaba!
Iata insa ca bulgarii pot! Cu o mica intarziere (doi ani e o bagatela), vor finaliza podul de la Vidin/Calafat! Bravo!

Read more!

Thursday, March 22, 2012

Fondurile europene si cercetarea ro

Mai jos este o interesanta comparatie pe tari a banilor veniti din fonduri europene si a modului in care acestia sunt alocati. Polonia este un model (imposibil de urmat de catre Romania), la fel Germania.
Nu mai remarc decit faptul ca la capitolul cercetare si dezvoltare Romania este (oare de ce ma mir?) codasa Europei, cu doar 2% alocati! In schimb, agricultura ia grosul, in conditiile in care inca vad pe campuri batrani (caci tinerii sunt de mult pe alte meleaguri) impingind din spate plugul tras de boi! Oare unde ajung acesti bani?

Read more!

Thursday, December 8, 2011

Noua mare criza

Razvan Orasanu Contributors.ro
Daca ne-am uita din elicopter la ultimii 3 ani, plus anul ce va sa vina, am vedea, in cascada, trei secvente legate: doua trecute, una viitoare. Primul episod relevant este, in 2008, o bula speculativa de proportii planetare.  In al doilea episod, logic derivat din primul, este criza bancara – cu toate efectele ei de la prabusirea Lehman Brothers in 2008 si pana in prezent. Al treilea episode este, probabil cel al falimentului sau cel putin al slabirii statelor suverane, in urma poverii preluate cu datoriile sistemului bancar (dar si cu efectelor economice conexe, cauzate de recesiunea care a venit la pachet cu problemele sistemului bancar). Toate oalele sparte sunt decontate de contribuabili sau indatorati – in fond, aceeasi oameni amarati.
In prima etapa, bula speculativa a pornit de la o evaluare gresita a imprumuturilor imobiliare – nu din necunoastere, ci din lacomie. Supraevaluarea valorii acestora, cel putin in modelele bancilor, a fost sustinuta de o politica laxa de creditare. Nepasarea fata de verificarea imprumutatilor, mai ales in SUA a fost dublata de inventarea unor produse denumite acum “arme de distrugere in masa”, care au permis tranzactionarea riscului si impachetarea unor produse derivative, derivate din creditele asupra proprietatilor. Exprimat poate prea simplu, produsele bancare sofisticate au permis bancilor sa faca profit prin divortul de realitate si pariuri pe “moartea” unor credite. Cum? Luand, sa spunem, 1.000 de credite de diverse calitati si “impachetandu-le” cu fundita intr-un vehicol special creat, in care investitorii prostiti de prezentari colorate si “sofisticate” isi aruncau cu larghete banii, convinsi fiind de prezentarea vulpoilor bancari, adica a celor care vindeau. Uneori, investitorii prostiti nu erau niste persoane fizice, ci alte banci. Rezultatul? Bancile mari ale lumii au ajuns sa detina portofolii pe care nu le inteleg, cu structuri complexe formate din ceea ce au botezat Special Purpose Vehicles –un fel de “insule” gandite de avocati in care se aduna gramada tot ce vrei si ce nu vrei pentru a fi apoi revandut celor care nu pricep nici macar ce cumpara. Este o modalitate care ocoleste elegant legile gravitatii in varianta contabila pentru ca sunt ticluite de o asemenea maniera incat aceste “insule” nu sunt socotite in balanta contabila a bancilor si sunt astfel structurate incat sa fie considerate “independente” de banca ce le initiaza. Ele dribleaza si regulile prudentiale intrucat bancile sustin ca ele, dezinvestindu-se din aceste produse nu mai trebuie sa vina cu provizioane si rezerve de capital suplimentare. Ba mai mult, pentru a arunca si mai mult fum asupra “campului de batalie”, bancile au creat si instrumente de asigurare pentru riscul prabusirii instrumentelor nou create botezate Credit Default Swaps (CDS). Cu alte cuvinte, daca incerci sa te sustii in aer dand pur si simplu din maini, nu ti-ar strica si un elicopter imaginar. O parte din aceste instrumente – botezate simpatic  CDS-uri dezbracate – au fost scoase in afara legii de Parlamentul European de la 1 Decembrie – nimeni in Romania nu s-a obosit sa dezbata acest eveniment “obscur”, care insa a contribuit la criza in care ne gasim. Totalul acestor instrumente la finalul lui 2007, era “modesta” suma de 62.000 miliarde de dolari. In a doua etapa, speculatia imobiliara a condus la probleme bancare, intrucat bancile relaxasera normele prudentiale pentru impruturile imobiliare, iar pretul caselor se presupunea ca va continua sa creasca, cel putin in capul banchierilor si in modelelele “sofisticate” pe care le foloseau. Sa fim mai expliciti: bancile au imprumutat in America, pentru a-si cumpara case, oameni fara “istoric de creditare” (adica oameni care nu au avut un credit anterior in viata lor, nici macar pentru o bicicleta). Explicatia era ca din moment ce valoarea caselor va continua sa creasca, banca va lua casele si va iesi oricum in profit, chiar avand in vedere costul executarii oamenilor. Principiul s-a schimbat putin cand economia si implicit valoarea caselor au inceput sa o ia in sens invers.  Pe acest fond, criza bancara s-a declansat in momentul in care se adunase atata gunoi sub pres (impachetat cum e povestit mai sus) incat a inceput sa dea pe de-alaturi. Cu alte cuvinte, cand portofoliile “impachetate” cu veselie s-au dovedit a avea probleme reale, intrucat nu se mai stie cine cat e in stare sa plateasca si cat valoreaza o galeata amestecata cu datornici buni, care platesc la zi, amestecati cu cei irecuperabili. Iar in momentul in care nu stii iar unii clienti “rai” incep sa nu mai plateasca, poti banui ca intreg portofoliul din care face parte creditul neperformant risca sa ajunga in aceeasi situatie. Efectele au fost zguduitoare: bancile tranzactioneaza mai putin, avand din ce in ce mai putina incredere una in alta, nu exista bani noi in sistem, iar in lipsa lichiditatilor banci precum Lehman Brothers s-a dus la fund in 2008, iar alte banci italiene si grecesti risca sa o apuce pe aceeasi cale in cateva luni. Exista o re-evaluare a portofoliilor riscante, scaderi importante in pretul bunurilor care asigurau credite si o crestere economica anemica. Intrucat cresteri de proftabilitate sunt imposibile iar investitorii nu au un apetit pentru recapitalizarea bancilor, bancile vor ramane fragile pentru o lunga perioada de timp de aici inainte, cel putin pana la finalul lui 2013. Continuarea aici. Read more!

Thursday, December 1, 2011

Patriotism

Criza si patriotism
de Dan Tapalaga, HotNews.ro

Joi, 1 decembrie 2011
De Ziua nationala a Romaniei avem multe intrebari si spaime, putine certitudini. Exista astazi - si nu doar la noi - tentatia de a supralicita identitatea nationala. Este, poate, si un efect al crizei economice, care schimba azi fata Europei. In astfel de vremuri tulburi, intra in actiune spaima colectiva de ziua de maine, teama de disparitie in neantul istoriei. Cand totul ne fuge de sub picioare, avem nevoie de repere, de borne fixe. Or, pe romani pare sa-i lege, culmea, voluptatea injuraturii, placerea de a-si denigra propria tara. Si gasesc destule motive reale dar multi nu fac nimic pentru a schimba ceva.

Ce inseamna, azi, sa-ti iubesti tara? Cat mai conteaza identitatea nationala intr-o Europa in care conceptul de stat-natiune, lansat acum doua secole, in timpul revolutiei franceze, s-a perimat? Am voie astazi sa iubesc una, doua sau trei patrii in acelasi timp? Una poate fi tara de origine, de care ma leaga traditia, memoria si un set de valori. Alta poate fi tara de adoptie (Spania, Italia, Franta etc), care ma seduce printr-un contract social mai corect, prin perspectiva unei vieti mai bune. In fine, ultima mea patrie ar putea fi chiar spatiul acesta vast si compozit, care s-ar putea transforma intr-o zi in Statele Unite ale Europei. Si apoi, cum iti iubesti tara? Lozincile nationaliste de tipul "romanii sunt calzi si ospitalieri, Romania are peisaje si traditii frumoase" sunt rezultatul contemplatiei fara sens, deseori un fals grosolan. Acesta este un mod primitiv de a-ti exprima dragostea egoista de patrie. Un fel de amor prorpiu gaunos si sterp, care nu intoarce nimic. Sa-ti iubesti cu adevarat tara inseamna sa te doara tot ce-i mai rau, mai putred si mai urat in ea. Daca iti pasa cu adevarat de viitorul natiei tale,  lupta pentru a schimba ceva, chiar si cand majoritatea iti va fi potrivnica.

Iti iubesti tara cand iti pasa de binele celorlalti, nu doar de propriul confort. Cand faci mai mult decat sa deschizi simplu gura pentru a injura. Ar fi mai potrivit sa nu-ti strigi public dragostea de tarisoara ta, cu lozinci sforaitoare si aiureli etnocentriste. Respectul fata de trecutul recent sau indepartat, cultivarea memoriei si a personajelor solare din istorie, sunt esentiale in definirea patriotismului, pentru a putea glorifica, ierta sau razbuna, dupa caz. Continuarea aici.
Read more!

Monday, September 5, 2011

Despre cercetarea universitara

Valentin Muresan, contributors.ro

Intr-adevăr, cercetarea românească trebuie racordată la cercetarea mondială. Au dreptate actualii directori ai cercetării ştiinţifice româneşti. Atât cercetarea cât şi doctoratul trebuiau puse încă de acum 15 ani pe bazele noi ale competitivităţii şi excelenţei. Nu ne-am împiedicat decât de noi înşine. Cei mai conservatori au fost chiar dascălii, nu neapărat miniştrii. Deci direcţia e cu totul incontestabilă. Cu câteva rezerve: toate acestea nu trebuie făcute doar pentru „vizibilitate”, nu în spirit de gaşcă şi, dacă se poate, cu un pic de talent managerial…
Pentru aceasta:

  • Trebuie, într-adevăr, create standarde, cerinţe, exigenţe mai ambiţioase – dar pentru viitor, nu pentru trecut; or, actualele standarde sunt pentru trecut, ca şi cum cineva ar vrea să se răzbune pe altcineva; încălcarea principiului neretroactivităţii e descalificant şi trădează amatorismul periculos al iniţiatorilor; cum adică, trebuia să visăm noi în anul 2000 ceea ce ne cere dl. Ministru acum? Ce era dl. Ministru în anul 2000 şi la ce visa el atunci? Nu cred că reflecta la aceste standarde. Dar chestiunile grave nu ţin doar de criterii, ci şi de altceva. Anume:
  • Nu înţeleg de ce ni se cer date cu privire la publicaţii numai din ultimii 5 sau 10 ani (arbitrariul intervalelor e o altă dovadă de amatorism) când eu am scris de 30 de ani şi am publicat în străinătate în anii 80. Acelea nu sunt „valabile”? Acelea „nu se pun”? Se pun doar cele din epoca de glorie a actualilor directori de cercetare? E evident că actualele raportări favorizează oamenii din generaţia „medie”. De aceea au şi întâmpinat rezistenţă. Aici trebuie găsită o linie de mijloc şi abandonată politica de „generaţie”.
  • Diferenţa dintre „mondial” şi „naţional” în materie de performanţă trebuie recunoscută, ca în sport. Diferiţi cercetători joacă în ligi diferite. Ei ar trebui trataţi diferit: salarizaţi mai bine, finanţaţi mai bine. De ce nu o faceţi? Pentru că sunteţi ocupaţi să forţaţi toţi cercetătorii români să devină campioni mondiali? Fiţi liniştiţi, nu veţi reuşi. Nimeni nu a reuşit până acum. Pentru că nimeni nu şi-a propus! Degeaba vreţi să ne schimbăm limba în care scriem sau vorbim şi degeaba aţi stabilit ecartul de 100 la 20 de puncte între publicarea de studii în străinătate şi, respectiv, în România: nu aţi făcut decât să lansaţi astfel încă o idee jignitoare pentru toţi cercetătorii români, inclusiv pentru directorii lor în ale cercetării; iată, încă o dovadă de amatorism.
  • De ce trebuie ca revistele noastre să dea prioritate autorilor străini în timp ce revistele şi editurile străine le dau tot lor prioritate. Aproape că ni se spune: publicaţi pe oricine şi orice, numai străin să fie. Nu ar fi mai bună forţarea reciprocităţii?
  • De ce cărţile noastre trebuie să fie numai în biblioteci străine şi nu şi în cele româneşti, mai ales dacă sunt scrise în româneşte? Baza WorldCat nu înregistrează biblioteci româneşti. Dar suntem judecaţi prin prisma ei, adică a celor câtorva biblioteci străine abonate la ea. Halal obiectivitate! Unora le plac prea mult jocurile pe calculator.
  • De ce autorii cărţilor şi articolelor trebuie să se ocupe de expedierea propriilor cărţi şi reviste în străinătate? De ce nu se ocupă de acest lucru editurile universitare, bibliotecile universitare, CNCS, Ministerul? Un buget pentru expediţii ar fi o nimica toată; toate cărţile în limbi străine scrise la noi ar trebui exportate în mod oficial. La fel revistele. Faptul că nici măcar nu s-a pus problema responsabilităţilor pentru organizarea acestui sistem arată cât de „lucizi” sunt ai noştri lideri. Ei ne micşorează salariile şi ne obligă apoi să ne cumpărăm propriile cărţi şi să le mai şi expediem în străinătate. Cinism, bătaie de joc generalizată sau…?
  • La subvenţionarea producţiei de carte academică nu s-a gândit nimeni serios. Recent am cumpărat două cărţi cartonate de la Oxford UP. Cărţi noi. Ele costă cât două cărţi ale mele scoase la editura universităţii. Şi ne mirăm că studenţii protestează. Statul unde e?
  • Domnii conducători ar trebui să-şi dea seama că o universitate e o şcoală , nu un institut de cercetare. Chiar şi „universităţile de cercetare” tot şcoli vor fi, înainte de toate. Or, ei ignoră complet învăţământul şi ne mai şi spun, obraznic: „Orele mă încurcă”; „Dacă aş putea, aş desfiinţa toate revistele ştiinţifice româneşti. Au alţii reviste”; „Noi nu scriem manuale şi cărţi, noi publicăm doar articole în reviste”; „Aşa e la noi, la laborator, semnăm un articol între 5 şi 10 oameni. Vă deranjează?”. Da, mă deranjează! Toate acestea mă deranjează. Un ministru serios le-ar cere să plece din învăţământ a doua zi.
Continuarea aici.

Read more!

Wednesday, May 25, 2011

Sa mai si zambim

Nu vreau sa fiu rau si sa intitulez acest post "ca la olteni", ci mai degraba o sa-i spun "only in Romania":
sursa


Read more!

Thursday, May 19, 2011

Scoala romaneasca - realitati

Vrem performanta in invatamant? As vrea sa vad cum se poate face performanta in scoala din imaginile ce urmeaza, de undeva din mijlocul Moldovei. Sat sarac, profesori debusolati, copii putini, scoala pe jumatate renovata, distanta mare de oras, drumuri pline de gropi sau noroioase...

Una din portile scolii! Gardul inca se tine bine!


Curtea scolii 1

Curtea scolii 2 (cu un corp aflat la un moment dat in curs de renovare, acum abandonat)

Terenul de fotbal (mai un copac, mai o denivelare...)



Privata (este cea buna, a profesorilor!)
Fara investitii serioase, fara ridicarea nivelului de trai al comunitatilor locale, fara profesori si copii motivati, nici o sansa!!!                 L.R. Read more!

Thursday, March 31, 2011

Romania, WikiLeaks si SUA

Dan Tapalaga, Hotnews
HotNews.ro, urmat de alte ziare din Romania, publica, incepand de duminica, 27 martie, zeci de telegrame dintr-un total de peste 1200 trimise de ambasada Statelor Unite la Bucuresti in perioada 2006 - 2009, documente obtinute de Wikileaks. De atunci si pana astazi, s-a pus in miscare un urias aparat propagandistic anti-Wikileaks, cu varf de lance trustul controlat de Dan Voiculescu. Acesta s-a dovedit, la fel ca in trecut in momente cheie, bastionul anti-americanismului din Romania. Din primele ore ale publicarii, s-a minimalizat, ridiculizat si aruncat in derizoriu continutul telegramelor, in special cele care vorbeau despre oligarhi, prezentati de ambasadorul SUA la Bucuresti drept "unelte ale intereselor rusesti".

In corul detractorilor Wikileaks s-au angajat toti politicienii cu imaginea sifonata de telegrame, dar si multi altii care, neintelegand nimic din ele sau chiar fara sa le citeasca, au repetat mecanic cliseele de la televizor: telegramele nu aduc nimic nou, simple barfe, picanterii, turnatorii si chestii in general stiute. Nimic mai fals si superficial.

In capcana propagandei minimalizatoare au picat, din pacate, si cativa analisti atenti la nuante ca Andrei Plesu (Tabloidizarea diplomatiei), Florin Negrutiu (România din Wikileaks: „Bine c-a ieşit Băsescu” şi turnătoria din pasiune) si Andreea Pora (La asa tara, asa WikiLeaks). De aceasta data, n-au mai reusit sa distinga esentialul de neesential si tot ce le-a impresionat retina a fost frivolitatea unor detalii, conspirationismul, indecenta unor politicieni. Este si acesta un aspect al telegramelor Wikileaks, dar totusi periferic. Daca ne limitam la atat, ramanem la o evaluare, totusi, superficiala a telegramelor Wikileaks.

Modul in care se poarta zilnic unii politicieni la televizor arata infinit mai urat decat in telegrame si nu vad, prin urmare, de ce ne-am indigna ca au fost ei insisi in dialogul cu ambasada SUA. Din acest punct de vedere, nu inteleg de ce ne-ar intrista mai tare decat o fac zi de zi.

Nota distincta in peisajul presei fac Romania Libera, TVR1 si, pe alocuri, Realitatea TV. Au pus accentele corecte si au iesit din randurile celor care manipuleaza publicul cerandu-i sa nu-si bata capul cu Wikileaks ca nu va afla mare lucru.

Dan Turturica (redactor sef Romania Libera), alaturi de Sabina Fati (comentator RL), Cristian Campeanu (comentator RL) si Rodica Culcer (sefa stirilor TVR), se numara printre putinii ziaristi roamani cu o cultura pro-occidentala solida, care isi asuma public o pozitie pro-atlantista si manifesta oroare fata de mesajele populist-antiamericane de tipul celor raspandite azi intens la televior: americani sunt interesati exclusiv de contracte si putin le pasa de soarta Romaniei.

Pe langa locurile in care se manifesta visceral, anti-americanismul e o stare latenta raspandita prin redactii si se manifesta in momente cheie, ziaristii fiind in general sedusi de tentatia populismului extrem (vezi interventia americana in Serbia, cazul Teo Peter, telegramele Wikileaks etc)

Alte doua pozitii care aduc o gura de aer proaspat in atmosfera latent anti-americana din presa romaneasca sunt comentariile publicate pe Contributors. ro de Dragos Paul Aligica (Wikileaks: Rusia, SUA, Romania) si Vladimir Tismaneanu (Wikileaks si mitul politic anti-american). Esentialul despre relevanta telegramelor il gasiti in cele doua expuneri clare.

Un caz special ramane Realitatea TV, unde s-a dus o lupta clara intre doua directii: ignorarea sau exploatarea telegramelor. Televiziunea controlata azi editorial de Sebastian Ghita anunta inca de duminica dimineata, inainte ca HotNews.ro sa publice primele telegrame, ca va face dezvaluiri despre oligarhii care controleaza Romania, fara sa pomeneasca nimic despre Wikileaks. Anuntul in sine suna ca o declaratie de razboi pentru o televiziune inca asociata puternic cu Sorin Ovidiu Vantu.
Continuare
Read more!

Sunday, March 6, 2011

Proprietatea termenilor

Andrei Plesu, Dilema Veche

Dacă e să luăm în serios vorbele mai multor politicieni şi jurnalişti, s-ar zice că, după căderea comunismului, o nouă stafie bîntuie lumea românească: dictatura lui Traian Băsescu. Simt nevoia să reacţionez nu din amor pentru Cotroceni şi nu pentru a analiza, argumentat, această ipoteză. Cînd ai de-a face cu o prostie, e ridicol să mobilizezi muniţie de război. Ceea ce mă preocupă – ca să nu zic că mă deprimă – este iresponsabila manevrare a cuvintelor, delirul semantic şi istoric, lipsa de respect pentru proprietatea termenilor.
Cînd poţi să spui orice, de-a valma, fără altă acoperire în afara umorilor proprii, ajungi în situaţia să nu mai poţi spune nimic. Nimic care să poată fi luat în serios. Ca în snoava despre ţăranul care alarmează lumea strigînd, în glumă, că vine lupul, iar cînd vine de-adevăratelea, nu-l mai crede nimeni. Poţi avea o sumedenie de motivaţii, obiective sau subiective, pentru a intra în conflict politic, ideologic, economic sau psihologic cu Traian Băsescu. Realitatea oferă, ca să zicem aşa, material suficient pentru orice atac. Aşa stînd lucrurile, e de neînţeles de ce trebuie să faci recurs la o irealitate. Rezultatele vor fi, inevitabil, dezastruoase. Îmi pot imagina, rapid, patru asemenea rezultate: 
1) Te faci vinovat de abuz lingvistic. A numi „dictatură“ situaţia din România de azi e a ignora sensul propriu al cuvîntului „dictatură“, sau a adăuga „democraţiei originale“ trufandaua unei „dictaturi originale“. O dictatură în care „dictatorul“ nu dispune de unanimitate nici în propriul partid, în care şi el, şi cei din jurul lui sînt înjuraţi public, seară de seară, în lungi emisiuni de televiziune şi în ample articole de ziar, în care poliţia naţională îi strigă, romantic, sub balcon „javră ordinară“, în care populaţia îl huiduie, de Ziua Naţională, pe acordurile imnului de stat, o asemenea „dictatură“ e, categoric, unică în lume. Dacă ce trăim azi, în ţară, se poate numi dictatură, atunci a face cu ochiul unei domnişoare se numeşte viol, a călca un pieton pe bombeu se numeşte crimă, iar a evacua de pe forum-ul unei gazete obscenităţile şi agramatismele se numeşte cenzură. Mi-e greu să-mi închipui o dictatură în care sindicaliştii, după ce înjură, în mitinguri vînjoase, Guvernul şi Preşedinţia, se duc frumuşel acasă şi dorm liniştiţi. Continuarea aici. Read more!

Saturday, March 5, 2011

Esecul reformarii clasei politice

Macovei, Preda, Voinescu: fazanii PDL-ului. Esecul lor. Si falimentul unei idei 
 Mihai Gotiu, VoxPublica

Oare au înțeles ceva Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu din umilința de astăzi? Și-au dat seama, într-un final, cu cine s-au înhăitat? Cui le fac jocurile? Cu doar trei voturi ”împotrivă” (ale lor) și 14 abțineri, criteriile de integritate solicitate de ei au fost aruncate la gunoi cu aproape 500 de voturi ”pentru”.
Disproporția e mult mai umilitoare decât toate invectivele și reproșurile care li s-au făcut de la tribuna Consiliului Național de Conducere al PDL. Faptul că nici măcar un alt coleg nu li s-a adăugat în mod explicit la nivel declarativ și/sau prin vot demonstrează perfecțiunea cu care lucrează mașinăria de partid. Dincolo de luptele interne, de cicatricile dobândite în tot felul de pseudo-bătălii, social-democrații au transmis un mesaj extrem de clar: ”corupții noștri rămân corupții noștri”. ”Baza” partidului poate dormi liniștită: liderii lor au grijă de ei.
Aș fi curios, dacă măcar după acest vot, Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu vor înțelege că au fost folosiți. Că li s-a făcut loc pe listele electorale nu pentru că cineva din PDL ar fi crezut în ideile și principiile lor, ci pentru că partidul a avut nevoie de ei în bătăliile electorale, pentru a crea falsa idee a democrației interne în PDL. În numele lui Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu, PDL a câștigat voturi (în special din partea electoratului cu educație peste medie). Continuarea aici. Read more!

Saturday, February 26, 2011

Romanii si respectul fata de trecut

Am intitulat astfel acest post ce trimite, cu intarziere, spre un interviu dat de istoricul Florin Constantiniu. Afirmatiile sale, dure dar reale, merita a fi oferite lecturii (click aici). And here is the rest of it. Read more!

Thursday, February 17, 2011

De la cartea lui Bogdan Murgescu la evaluarea universitatilor

De la cartea lui Bogdan Murgescu la evaluarea universitatilor 

Liviu Ornea, Observator cultural: Am parcurs deja o parte din impozantul tom al lui Bogdan Murgescu România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010). Cartea e pasionantă, scrisă cu nerv, dar fără să facă rabat de la rigoarea academică. Iar concluziile – la care se ajunge greu, după examinarea mai multor puncte de vedere contrare, după cîntărirea atentă a opiniilor altora şi, întotdeauna, pe baza „cifrelor“, a unor statistici comentate şi explicate în amănunt, corelate, deci greu, pînă la urmă, de neluat în seamă sau de contrazis – concluziile, deci, enervante pentru multă lume, răstoarnă destule dintre miturile general acceptate (dominaţia otomană n-a fost numai rea pentru Ţările române, Transilvania a progresat sub dominaţie habsburgică, nu în perioada principatului independent, regimul fanariot n-a fost doar împilare – fiscalitatea nu era, de fapt, mare atunci –, puţinătatea exporturilor dinainte de perioada premodernă se datora firavului potenţial productiv şi nu restricţiilor otomane, în perioada interbelică n-a curs doar lapte şi miere peste economia românească etc.). Continuarea aici Read more!

Tuesday, February 15, 2011

Arhivele Iasilor

 Tezaurul Iasului, aruncat la gunoi, Buna Ziua Iasi, 15 febr. 2011

Pe dealul Copoului, cele mai pretioase documente ale istoriei nationale din ultima jumatate de secol se degradeaza si dispar pe zi ce trece • Manuscrise unicat, pentru care colectionarii impatimiti ar plati milioane de euro, risca sa dispara in urmatorii cinci ani • Cladirea Arhivelor Nationale abia mai sta in picioare, in timp ce la cativa metri mai incolo, in scheletul de beton care trebuia sa fie noul sediu, se adapostesc boschetarii • Din 2008 autoritatile nu au mai alocat nici un leu pentru constructie, preferand, in schimb, sa arunce sute de mii de euro pe distractii cu trupe ieftine si focuri de artificii.

Imagini dezolante cu o cladire care se rupe in bucati, frig si mai ales umezeala la tot pasul intr-un loc unde sute de mii de documente, unele de o valoare inestimabila, se deterioreaza pe zi ce trece. Cativa metri mai incolo, un schelet din beton zace de ani buni in paragina, devenind destinatia preferata a boschetarilorcea mai veche institutie existenta in Romania: Arhivele Nationale.
Cladirea care abia mai sta in picioare pastreaza in camerele insalubre documente ce valoreaza impreuna milioane de euro: pecetile pe care le-a pus personal pe documente, acum peste 500 de ani, domnitorul Stefan cel Mare; acte originale din timpul lui Alexandru cel Bun sau Matei Basarab; un exemplar din celebrele timbre intitulate "Cap de bour" aparute pentru prima data in Romania în anul 1858, care astazi valoreaza si peste 100 de mii de euro; unul dintre cele mai vechi inscrisuri interne redactate in spatiul Tarilor Romane, tocmai la 1399, si care apartine lui Iuga Voda; toate deciziile oficiale ale domnilor Moldovei; catalogul in care Ion Creanga punea note scolarilor si corespondenta personala a lui Mihai Eminescu, ce insumeaza peste patru mii de scrisori. Acestea sunt doar cateva dintre comorile care se inghesuie in rafturile Arhivelor Nationale de la Iasi. din oras. In asemenea hal a ajuns, din cauza nepasarii tuturor factorilor administrativi si politici, atat locali, cat si nationali, din ultimii 20 ani. Continuarea aici. Read more!

Friday, December 17, 2010

The disposable academic

Un text excelent cu privire la prezentul (si viitorul) doctoratelor
The Economist

The disposable academic
Why doing a PhD is often a waste of time

ON THE evening before All Saints’ Day in 1517, Martin Luther nailed 95 theses to the door of a church in Wittenberg. In those days a thesis was simply a position one wanted to argue. Luther, an Augustinian friar, asserted that Christians could not buy their way to heaven. Today a doctoral thesis is both an idea and an account of a period of original research. Writing one is the aim of the hundreds of thousands of students who embark on a doctorate of philosophy (PhD) every year.
In most countries a PhD is a basic requirement for a career in academia. It is an introduction to the world of independent research—a kind of intellectual masterpiece, created by an apprentice in close collaboration with a supervisor. The requirements to complete one vary enormously between countries, universities and even subjects. Some students will first have to spend two years working on a master’s degree or diploma. Some will receive a stipend; others will pay their own way. Some PhDs involve only research, some require classes and examinations and some require the student to teach undergraduates. A thesis can be dozens of pages in mathematics, or many hundreds in history. As a result, newly minted PhDs can be as young as their early 20s or world-weary forty-somethings.
One thing many PhD students have in common is dissatisfaction. Some describe their work as “slave labour”. Seven-day weeks, ten-hour days, low pay and uncertain prospects are widespread. You know you are a graduate student, goes one quip, when your office is better decorated than your home and you have a favourite flavour of instant noodle. “It isn’t graduate school itself that is discouraging,” says one student, who confesses to rather enjoying the hunt for free pizza. “What’s discouraging is realising the end point has been yanked out of reach.”Continuarea aici Read more!

Thursday, December 9, 2010

Comunismul la romani

Comuniști au fost, comuniști sunt încă. Și votează cu dreapta!
Mihai Gotiu, voxpublica

Dacă mai era vreun dubiu referitor la sentimentul de ambivalență și de alienare a socității românești, recentul sondaj de opinie realizat de CSOP vine să-l spulbere. 44% dintre români consideră comunismul ”o idee bună, dar prost aplicată”, în timp ce alți 15% afirmă chiar că ”a fost o idee bună și bine aplicată”. Asta în timp ce 83% susțin că nu au avut de suferit în perioada comunistă. Asta chiar dacă, din 2004 încoace, opțiunile alegătorilor s-au îndreptat (cumulat) prioritar către partide și reprezentanți ai ideologiilor (cel puțin în teorie) de dreapta.

Rezultatele recentului sondaj efectuat de către CSOP devin, în aceast context, aproape imposibil de explicat. Cum poți crede un lucru și apoi să te exprimi public (prin vot) pentru ceva fundamental contrar? Un asemenea comporament indică o lipsă evidentă de repere și de constanță. O maleabilitate excesivă și dependență față de fluctuațiile de moment, de context. Implicit o predispoziție la manipulare.

Sondajul indică o necunoștere majoritară a rolului și funcțiilor statului, a modelelor de organizare, a responsabilităților pe care acesta ar trebui să și le asume. Imaginea e cea a unei societăți fără principii și fără valori. Bulversarea și haosul decurg din această stare de fapt de la sine.

Oameni care vorbeau acasă în șoaptă, care se crispau dacă auzeau în spațiul public un banc despre Ceaușescu (de teama unui eventual turnător în grup), care făceau coadă la salam, lapte ori unt, care lăsau ore întregi aragazul deschis iarna pentru a dezgheța geamurile, care făceau contrabandă cu casete video (pentru a mai vedea și altceva decât cele două ore de telejurnal), susțin acum (în proporție de 83%) că ”nu au avut de suferit în perioada comunistă”! Suferință reprezintă, probabil, pentru ei doar interogatoriile din beciurile Securității ori, eventual, retrogradarea pe motive de dosar. Lipsa de opțiuni, restricțiile de circulație (peste granițe) ori lipsa libertății de exprimare nu se pune pentru acești oameni!Cum să le explici acestor oameni că suferința nu este doar de ordin fizic, ci și psihic? Că bună stare nu înseamnă plasele cu ulei, făină și zahăr distribuite în campaniile electorale? Berile și micii de la mitinguri? Că atributele calității vieții nu țin doar de contul din bancă și de fluturașul de salariu?

Ce rezultă mai grav din aceast sondaj de opinie este, însă, predispoziția românilor pentru dictatură. O asemenea lipsă de valori și o rezistența aproape inexistentă la manipulare care decurge de aici, crează plaja de manevră ideală pentru exercitarea unei administrații autoritare ori chiar mai mult decât atât. Pentru că în modul cel mai democratic cu putință, cei 83% dintre românii care ”nu au suferit” în perioada comunistă ar putea să voteze ca restul de 17% să tacă din gură ori, dacă nu le convine, să treacă la săparea unui nou Canal.
Read more!