Razvan Orasanu Contributors.ro
Daca ne-am uita din elicopter la ultimii 3 ani, plus anul ce va sa
vina, am vedea, in cascada, trei secvente legate: doua trecute, una
viitoare. Primul episod relevant este, in 2008, o bula speculativa de
proportii planetare. In al doilea episod, logic derivat din primul,
este criza bancara – cu toate efectele ei de la prabusirea Lehman
Brothers in 2008 si pana in prezent. Al treilea episode este, probabil
cel al falimentului sau cel putin al slabirii statelor suverane, in
urma poverii preluate cu datoriile sistemului bancar (dar si cu
efectelor economice conexe, cauzate de recesiunea care a venit la
pachet cu problemele sistemului bancar). Toate oalele sparte sunt
decontate de contribuabili sau indatorati – in fond, aceeasi oameni
amarati.
In prima etapa, bula speculativa a pornit de la o evaluare gresita a
imprumuturilor imobiliare – nu din necunoastere, ci din lacomie.
Supraevaluarea valorii acestora, cel putin in modelele bancilor, a fost
sustinuta de o politica laxa de creditare. Nepasarea fata de
verificarea imprumutatilor, mai ales in SUA a fost dublata de
inventarea unor produse denumite acum “arme de distrugere in masa”,
care au permis tranzactionarea riscului si impachetarea unor produse
derivative, derivate din creditele asupra proprietatilor. Exprimat
poate prea simplu, produsele bancare sofisticate au permis bancilor sa
faca profit prin divortul de realitate si pariuri pe “moartea” unor
credite. Cum? Luand, sa spunem, 1.000 de credite de diverse calitati si
“impachetandu-le” cu fundita intr-un vehicol special creat, in care
investitorii prostiti de prezentari colorate si “sofisticate” isi
aruncau cu larghete banii, convinsi fiind de prezentarea vulpoilor
bancari, adica a celor care vindeau. Uneori, investitorii prostiti nu
erau niste persoane fizice, ci alte banci. Rezultatul? Bancile mari
ale lumii au ajuns sa detina portofolii pe care nu le inteleg, cu
structuri complexe formate din ceea ce au botezat Special Purpose
Vehicles –un fel de “insule” gandite de avocati in care se aduna
gramada tot ce vrei si ce nu vrei pentru a fi apoi revandut celor care
nu pricep nici macar ce cumpara. Este o modalitate care ocoleste
elegant legile gravitatii in varianta contabila pentru ca sunt ticluite
de o asemenea maniera incat aceste “insule” nu sunt socotite in
balanta contabila a bancilor si sunt astfel structurate incat sa fie
considerate “independente” de banca ce le initiaza. Ele dribleaza si
regulile prudentiale intrucat bancile sustin ca ele, dezinvestindu-se
din aceste produse nu mai trebuie sa vina cu provizioane si rezerve de
capital suplimentare. Ba mai mult, pentru a arunca si mai mult fum
asupra “campului de batalie”, bancile au creat si instrumente de
asigurare pentru riscul prabusirii instrumentelor nou create botezate
Credit Default Swaps (CDS). Cu alte cuvinte, daca incerci sa te sustii
in aer dand pur si simplu din maini, nu ti-ar strica si un elicopter
imaginar. O parte din aceste instrumente – botezate simpatic CDS-uri
dezbracate – au fost scoase in afara legii de Parlamentul European de
la 1 Decembrie – nimeni in Romania nu s-a obosit sa dezbata acest
eveniment “obscur”, care insa a contribuit la criza in care ne gasim.
Totalul acestor instrumente la finalul lui 2007, era “modesta” suma de
62.000 miliarde de dolari. In a doua etapa, speculatia imobiliara a condus la probleme bancare,
intrucat bancile relaxasera normele prudentiale pentru impruturile
imobiliare, iar pretul caselor se presupunea ca va continua sa creasca,
cel putin in capul banchierilor si in modelelele “sofisticate” pe
care le foloseau. Sa fim mai expliciti: bancile au imprumutat in
America, pentru a-si cumpara case, oameni fara “istoric de creditare”
(adica oameni care nu au avut un credit anterior in viata lor, nici
macar pentru o bicicleta). Explicatia era ca din moment ce valoarea
caselor va continua sa creasca, banca va lua casele si va iesi oricum
in profit, chiar avand in vedere costul executarii oamenilor.
Principiul s-a schimbat putin cand economia si implicit valoarea
caselor au inceput sa o ia in sens invers. Pe acest fond, criza
bancara s-a declansat in momentul in care se adunase atata gunoi sub
pres (impachetat cum e povestit mai sus) incat a inceput sa dea pe
de-alaturi. Cu alte cuvinte, cand portofoliile “impachetate” cu veselie
s-au dovedit a avea probleme reale, intrucat nu se mai stie cine cat e
in stare sa plateasca si cat valoreaza o galeata amestecata cu
datornici buni, care platesc la zi, amestecati cu cei irecuperabili.
Iar in momentul in care nu stii iar unii clienti “rai” incep sa nu mai
plateasca, poti banui ca intreg portofoliul din care face parte
creditul neperformant risca sa ajunga in aceeasi situatie. Efectele au
fost zguduitoare: bancile tranzactioneaza mai putin, avand din ce in
ce mai putina incredere una in alta, nu exista bani noi in sistem, iar
in lipsa lichiditatilor banci precum Lehman Brothers s-a dus la fund
in 2008, iar alte banci italiene si grecesti risca sa o apuce pe
aceeasi cale in cateva luni. Exista o re-evaluare a portofoliilor
riscante, scaderi importante in pretul bunurilor care asigurau credite
si o crestere economica anemica. Intrucat cresteri de proftabilitate
sunt imposibile iar investitorii nu au un apetit pentru
recapitalizarea bancilor, bancile vor ramane fragile pentru o lunga
perioada de timp de aici inainte, cel putin pana la finalul lui 2013. Continuarea aici.
No comments:
Post a Comment