Un monstru numit educatie

Un monstru numit educatie
Autor: Codrin Liviu CUTITARU
Ziarul de iasi: 27/02/2008
http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/un_monstru_numit_educatie_153410.html
Citesc, aud, vad eu insumi lucruri tot mai inspaimintatoare legate de invatamintul romanesc. Profesori insultati, agresati ori batuti de-a binelea de elevi alcoolizati. Droguri, sex, pornografie in toaletele liceelor (unele prestigioase) si in caminele studentesti. Cafturi ca in Vestul Salbatic pe coridoarele, in salile de clasa si in curtile scolilor. Cataloage furate, laboratoare devastate, greve peste greve, tineri analfabeti, dascali semidocti, brutali, pedofili, universitati (particulare) sub asediu, altele (particulare sau/si de stat) deschise in gherete preistorice, din catune fara gara, iar altele (de stat) transformate in fabrici de diplome. Ingineri, subingineri, mecanici auto, femei de servici, agricultori "recalificati" pentru munca didactica. Amoruri ("gheboase", cum bine se spunea in adolescenta mea) intre maestri si discipolii lor (acestia din urma, adesea, minori). Nebunie, saracie, indiferenta, mizerie, isterie, deruta si, nu in ultimul rind, greata. O greata imensa, concreta, lipsita de subtilitatile filozofice ale existentialistilor sartrieni. In ce ma priveste, am scris de citeva ori despre ceea ce as numi, fara teama si ezitari, apocalipsa din educatia autohtona. Prin urmare, nu vreau sa revin asupra unor idei deja articulate aici - aidoma predicilor in pustiu, daca imi este permis sa adaug. Nu va voi mai spune astazi ca scoala trebuie sa formeze cetateni si nu genii depersonalizate, ca educatia consuma bani (si nu-i produce!), intr-o prima faza, pentru a dezvalui beneficii - de ordin sistemic - mult mai tirziu, ca a neglija si a distruge invatamintul unei natiuni inseamna a altera identitatea colectiva, cu efecte incalculabile pe termen lung, ori ca procesul didactic continua la cele mai inalte standarde, in tarile normale, chiar si in conditii de razboi, el fiind singura garantie de supravietuire a popoarelor in istorie. Nu voi reveni la principiile etice, nobile, ce trebuie sa stea, obligatoriu, la baza unei actiuni atit de complexe, precum educatia nationala, actiune care - nota bene -, in afara onestitatii, nici macar nu poate avea loc. O copilarie si o adolescenta dezorientate de comunism, alaturi de o tinerete bulversata de "tranzitie" m-au convins ca nu traiesc intr-o tara a eticii si, cu atit mai putin, in una a nobilitatii.
Totusi, celor care se mai minuneaza inca de "caderea invatamintului romanesc", intrebindu-se, candid, care ar fi cauza, le-as atrage atentia asupra unei carente de organizare structurala a mecanismului educational de la noi, carenta rezolvata, cred, fara eforturi, pina si tarile lumii a treia. Invatamintul romanesc nu a cazut in epoca post-ceausista, din simplul motiv ca el, practic, nu a (mai) existat. Orice proces, fenomen sau actiune initiata de fiinta inzestrata cu ratiune si apelata, ocazional, "om", la nivel individual ori de grup, ca parte dintr-un micro- sau macro-sistem, traieste, functioneaza, straluceste sau, dimpotriva, esueaza in interiorul unei conceptii, a unei idei prealabile. Tocmai aceasta absenta - a filozofiei preliminare - descopera cu usurinta oricine are bunavointa sa priveasca "analitic" degringolada din "educatia" autohtona. Pina si fascistii si comunistii, inaintea "tranzitionistilor" de astazi, avusesera un concept educational - dement, intr-adevar, insa reperabil. Ei doreau niste societati ale soldatilor disciplinati, feroce, pe cit de sadici, pe atit de ipocriti, si isi pusesera ca atare "tunurile" paideice pe acest obiectiv. Detineau, altfel spus, o conceptie formativa si, pe calapodul ei, efortul didactic (ori, mai corect zis, "dresajul") capata sens, un sens malefic, desigur, dar un sens. In ultimii aproape douazeci de ani, intr-un mod paradoxal, cumva impotriva naturii adica, romanii nu si-au (mai) definit ideea educationala, lasind un palier vital (poate cel mai important, din perspectiva istorica) la voia destinului. Am contemplat astfel cu totii cum existenta ("subzistenta" ori minima "fiintare") a scolii s-a intersectat cu tot felul de alte "existente", "experimente" si "exercitii", devenind, in final, un veritabil crimpei de Halimà. Actualmente, noi nu stim de fapt ce asteptam de la educatie. Ce dorim sa construim prin intermediul ei? Robotei umani, genii, simpli cetateni, savanti, idealisti, pragmatici etc.? Cum ne imaginam societatea pentru care ii pregatim pe cei aflati azi in scoala si cit de mult corespunde instrumentul educational cu profilul ei mentalist? Cine face, propriu-zis, educatia si cum o face? Cum il vedem pe profesor in noul context social si cultural? Cit de potrivita e formarea lui (psiho-pedagogica), in ultima instanta, pentru noile tipare psihologice ale universului infantil si adolescentin?In prezent, cei care au legaturi, intr-un fel ori in altul, cu invatamintul mioritic stiu ca aici gasesti chintesenta confuziei morale si a ambiguitatii intelectuale. Se intimpla asa nu din lipsa criteriilor de evaluare (pe care eram si eu tentat sa le vad, intr-o vreme, drept sursa raului suprem din societatea noastra si care, altfel, constituie, in sine, o problema de luat in seama!), ci din inexistenta filozofiei de desfasurare. Scoala romaneasca este, simultan, mediul de convietuire a contrariilor si cel de inversare a reperelor. Studentul/elevul sclipitor sau doar meritoriu isi termina studiile impreuna cu micul mardeias de cartier ori cu imbecilul notoriu - eventual, si in aceeasi institutie. Toti beneficiaza, bineinteles, de "sanse egale", iar, in timp, poti avea surpriza sa descoperi ca ultimii - ceva mai adaptati la noua "civilizatie" carpato-danubiana - s-au descurcat excelent in raport cu nefericitii lor colegi silitori. Nimeni nu va vedea vreodata, intr-un asemenea caz, o "problema" legata de educatie, ci, cel mult, un "accident" de destin. Universitari principiali, devotati cercetarii si muncii didactice, impart catedre (frecvent, din postùri marginale si ostracizate) cu combinagii de prima mina, deprofesionalizati si impostori, a caror singura vocatie ramine micul aranjament "de coridor", amestecat, in mod necesar, cu ciubucareala "de parcare". Intelectuali autentici, absorbiti de propriile studii si publicatii, se lovesc, in promovarile lor legitime, de parazitii academici si micul lor trafic "de dosar", "dosar" proptit pe asa-zisele "volume stiintifice" ale unor conferinte obscure, contabilizate la infinit din unghiul unei singure lucrari cu tiltlu schimbat. Micii farseuri ai finantelor, ascunsi in spatele "granturilor" contabilicesti, au ajuns sa substituie adevarata elita universitara, demonetizind performanta genuina. "Autoritati" profesionale, cu gestica de administratori de CAP-uri, reprezinta, din ce in ce mai des, structurile universitare, desi nu reusesc sa articuleze doua fraze inteligibile in public sau in afara lui. In sfirsit, elevul/studentul onest si muncitor se vede dat la o parte, cu brutalitate cinica, de marii papusari ai nepotismului indigen, care nu-si pot lasa "beizadelele" incompetente fara o cariera stralucita "in invatamint". Acesti bufoni academici - odata intrati in sistemul "educational" - devin niste tirani monstruosi, suplinindu-si, prin comportamentul de vechili, gaunosenia morala si intelectuala. Veti fi poate surprinsi, dar intreaga pervertire de mai sus nu vine neparat dintr-o alterare a moravurilor la nivel de societate mare, ci din lipsa unui proiect educational. Mai nou, mi-am dat seama ca, inainte de a fi corupti, sintem, fara nici un dubiu, iresponsabili.