Sto nain? Eta da!

Un text genial al lui Doru Buscu:
http://www.catavencu.ro/martor_ocular_in_razboiul_ruso_german-5535.html

Prin fumul ultimei explozii de obuz, soldatul rus năvăleşte la atac. Descheiat la rubaşcă, banda­jat la cap, transpirat, cu cartuşiera încrucişată pe piept, cu balalaica într-o mână şi cu ceasul deştep­tător la cealaltă, Alioşa izbucneşte în prim-plan şi sare, neînfricat, în craterul săpat de bombă. Aşa arată în imaginarul cinefil rusul ultimei jumătăţi de secol. Aproape la fel arată şi în realitate.
Prin aburul saunei în care eu, împreună cu cinci nemţi, picotim, năvălesc şase ruşi. Sunt, ca şi mine, şi ca şi nemţii, turişti într-o staţiune austriacă de schi. Masivi, osoşi, cu capul dodecaedric, păr de cânepă şi ochi albaştri în care vezi bălăcindu-se gulagul, ruşii alcătuiesc un grup relaxat de mici răufăcători din Sankt Petersburg.
Nevestele lor achită mesele şi masajul doar cu bancnote de cinci sute, copiii poartă echipament de schi Northland, iar ei poartă în pri­viri optimismul ireductibil din ste­pa fundamentală, sprijinit de câ­teva milioane ieşite din contra­bandă.
Ceea ce lui Tolstoi pare să-i fi scăpat e faptul că rusul merge la saună aşa cum a mers, atâtea secole, la moarte: senin, aproape vesel, împăcat cu ceea ce urmea­ză. Pentru el, sauna e un penitenciar încins, o carceră inversată, fierbinte, unde intri, execuţi pe­deapsa termică şi apoi, la ieşire, poţi să-ţi refaci întreg portofoliul de păcate: vodki, tabacioc, femei. Sauna şi gheţurile pe care apoi rusul se tăvăleşte la limita pneu­moniei sunt micul şi necesarul purgatoriu, care trebuie parcurs în doză concentrată, dat peste gât dintr-una, ca o cană rasă de vod­că proastă.
Năvălesc, aşadar, şase ruşi. Sauna austriacă, fixată la o tem­peratură la care eu şi nemţii transpirăm rezonabil, s-a umplut de patru slavi şi două slave. Ei, absolut goi – ele, absolut goale! Toţi ruşii s-au aşezat, spre deose­bire de noi, pe treptele de sus ale încăperii, la căldură maximă, acolo unde te ia cu leşin. Cele cincizeci de grade sunt însă prea puţin. Li­derul grupului coboară, se apro­pie de plita pe care stă simbolica găleată de lemn, ia polonicul şi dă să toarne apă pe pietrele încinse. „Nein, nein“, se aude dinspre partea nemţilor, „das ist automatische“. Rusul se opreşte şi, după ce e asigurat prin semne că totul se reglează în „zwei minuten“, aşteaptă, curios, să vadă funcţio­nând precizia germană. În saună se aude un clinchet, apoi un me­canism electric înclină o vază din care picură trei stropi. Aburul in­vadează timid încăperea şi rusul, proţăpit în faţa norului, îşi umflă plămânii şi inspiră cu nesaţ. De­geaba, vaporii sunt mult prea fi­ravi. Şi, în timp ce mie îmi fierb creierii, ruşii mormăie nemulţu­miţi. Atunci malacul ia găleata, iese şi se întoarce cu ea plină. Nemţii înţeleg ce urmează, dar tot ce mai apucă să facă e un dis­perat „nein!“. „Şto nain? Etă da!“, răcneşte rusul şi revarsă TOATĂ apa peste pietrele încinse, cu gestul cneazului Igor decapitând tătarii. A urmat o explozie nu­cleară a cărei ciupercă din vapori, atunci când a lovit pereţii de lemn, a produs un sunet de prăjeală. Un urlet german ieşit parcă din străfundurile Walhallei m-a asi­gu­rat că, într-adevăr, plămânii nemţilor au fost fierţi complet. În schimb, ruşii au tras în piept aproape tot valul de aer topit fornăind, pufăind şi nechezând de plăcere. Iar eu, reprezentantul insulei de latinitate, am scăpat, ca în mai toate conflictele celor mari, cu o sensibilitate serioasă în zona de frontieră a corpului, acolo unde anatomia modernă a plasat Basarabia şi Bucovina de Nord.
Aşa şi cu gazul: când rusul vrea să închidă conducta, tot ce poate să facă neamţul e să strige „nein“. Fiindcă răspunsul istoric „Şto nain? Etă da!“ a început deja să-l distreze pe Ivan.