Iasi, identitatea unui oras

Iaşi, identitatea unui oraş. Între trecut şi viitor
de Guillaume ROBERT
preluat din Dilema veche, Anul III, nr.144 - 27 octombrie 2006
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=144&cmd=articol&id=4176

Privit odinioară ca oraşul intelectualităţii, Iaşii au cunoscut o înflorire în plan cultural, politic şi arhitectural care devenise exemplară în epocă. Istoria se schimbă şi Iaşiul se situează printre primele cinci mare oraşe ale ţării ca număr de locuitori, faima sa de altădată intrînd într-un con de umbră din cauza creşterii economice slabe, a izolării geografice faţă de marile rute de trafic european, a demolărilor şi construcţiilor din anii ’70–’80. Proiectul îşi propune să clarifice probleme legate de identitate urbană, de felul în care Iaşiul se mai deosebeşte de alte oraşe mari, dar mai ales direcţiile importante de urmat în redefinirea oraşului, prin mobilizarea societăţii civile pentru atingerea unei conştiinţe civice care să participe în mod concret la acest demers.

320.000 de locuitori; fostă capitală a principatului moldav; sediul celei mai vechi universităţi în limba română; un teatru naţional; o operă; o filarmonică; un centru european de creaţie artistică; pelerinajul Sfintei Parascheva, care atrage cîteva sute de mii de persoane în octombrie; o rată a şomajului printre cele mai mari din România; o regiune care cuprinde cea mai importantă proporţie de populaţie rurală şi majoritatea comunelor celor mai sărace din România; 60.000 de studenţi; un parc tehnologic, dar, în acelaşi timp, lipsa acută a investitorilor străini; o bienală de artă contemporană, autori de valoare; o situare geografică departe de centru… Iar acest inventar de contraste à la Prévert ar putea continua încă mult şi bine! Iaşiul este un oraş unic. O recentă anchetă a Direcţiei judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu arată că 81% dintre locuitorii judeţului Iaşi revendică pentru oraş statutul de capitală culturală a ţării. Pe plan naţional, românii sînt înclinaţi destul de des să acorde Iaşiului un fel de întîietate onorifică, chiar dacă astăzi Bucureştiul este cel care concentrează, fără doar şi poate, cele mai multe talente. Persoanele interogate denunţă cu aceeaşi promptitudine situaţia economică precară, lipsa dinamismului şi a locurilor de muncă, atît în oraş cît şi în regiunea Moldovei, ba chiar tradiţionalismul care domneşte în numeroase sectoare ale vieţii sociale. Şi nu ezită să plece la Bucureşti şi spre celelalte capitale de regiune, considerate capabile să ofere mai multe oportunităţi. Iaşiul ar putea fi ceea ce se numeşte un caz de şcoală, pentru cine doreşte să se ocupe de identitatea colectivă: împărţit între certitudinile legate de tradiţie şi întrebările despre viitor, oraşul are o imagine neclară în mintea locuitorilor săi. Oraşele care au cunoscut sau au trăit această situaţie sînt numeroase în Europa sau aiurea. Răspunsul oamenilor politici şi al specialiştilor este bine cunoscut şi poate fi rezumat printr-un concept recent: marketingul urban. Apropiata aderare a României la Uniunea Europeană accentuează sentimentul pe care îl au cetăţenii şi autorităţile, că trebuie făcut ceva: ce cale trebuie urmată pentru a ridica oraşul Iaşi la rangul de oraşimportant în regiune şi în Uniune? Mai multe proiecte încearcă în momentul de faţă să răspundă la această întrebare, restaurarea principalelor monumente ale oraşului, renovarea urbană, ridicarea de noi construcţii sau complexe comerciale (între care foarte controversatul „Palas“, proiect imobiliar care va ocupa partea din spatele Palatului Culturii, simbol principal al oraşului, proiect care simbolizează, în funcţie de interlocutor, fie modernitatea urbană, fie negarea specificităţii oraşului), în vreme ce numeroase interogaţii asupra modelului de dezvoltare şi de promovare economică şi universitară, ba chiar, în mai mică măsură, culturală, sînt preocuparea predominantă. Omul politic are fără doar şi poate sarcina de a imagina, de a propune, apoi de a conduce o strategie, o politică sau un plan de acţiune. Întreprinzătorul intervine şi el la o scară importantă, într-un cartier, asupra habitatului sau a economiei şi comerţului, chiar dacă asta se întîmplă uneori cu preţul unei logici de împrumut, care prevalează asupra raţiunii urbane sau a rezultatului pe termen lung. Dar localnicul este cel care contează într-un oraş. Fiecare locuitor este în acelaşi timp creatorul permanent al identităţii oraşului şi beneficiarul ei. Între 9 şi 30 octombrie, patru grupuri de localnici primesc la Iaşi patru artişti străini. În centrul a ceea ce vor face împreună, o întrebare: cum îşi percep ei oraşul? Fiecare artist face o sinteză, cu scopul de a pune în evidenţă reprezentarea sau reprezentările care i s-au propus de către grupul său. Patru artişti: un fotograf, un scriitor şi doi plasticieni. Patru grupuri de cetăţeni veniţi din orizonturi diferite, din cartiere şi din medii socio-economice diferite. Fiecare binom „grup de cetăţeni – artist“ se confruntă cu privirea membrilor săi, în funcţie de individualităţi, dar şi de opoziţia între „cetăţeanul oraşului Iaşi, pe de o parte, şi persoana care îl vizitează şi care are o privire exterioară, pe de altă parte“. Fiecare artist e liber să aleagă felul în care concepe actul artistic. Două săptămîni sînt dedicate descoperirii oraşului şi discuţiilor cu fiecare grup, apoi o săptămînă consacrată finalizării producerii operelor care vor fi prezentate ulterior publicului cu ocazia unui colocviu despre politica oraşului organizat de Primăria Iaşi şi Centrul Cultural Francez, şi care vor putea circula prin cartierele oraşului. O publicaţie va prelungi în timp efortul de reflecţie. Scopul cel mai important al proiectului nu este de a face un studiu sociologic. Chiar dacă logica lui are la bază constatările experţilor, alegerea suportului artistic este importantă. Dacă preocupările economice, predominante astăzi, sînt cît se poate de justificate, cultura rămîne un vector indispensabil al definirii identitare a unui loc, dar şi al dezvoltării sale şi al coeziunii sociale, prin valoarea adăugată pe care o aduce imaginii sale şi mîndria pe care o procură locuitorilor săi. În secolul al XX-lea, identitatea oraşului Iaşi şi imaginea sa pe plan naţional s-a sprijinit în mare parte pe personalităţi precum Eminescu, Kogălniceanu, Creangă, Cuza sau Sadoveanu. Astăzi, Iaşiul trebuie să-şi construiască o imagine de secol XXI: peste 50 de ani, care vor fi patrimoniul şi realizările cu care se va mîndri? Depinde de opţiunea prezentă. Cetăţenii şi artiştii încearcă să găsească răspunsul.