Cearta standardelor universitare

Cearta standardelor universitare

de ANDREI CORNEA
(articol preluat din revista 22, an XV, nr. 841, 21 apr. 2006).

1. De-a lungul anilor, in sistemul universitar romanesc numai cine nu a voit nu a devenit conferentiar sau profesor universitar. Si mai ales dupa ce parlamentul a dublat lefurile profesorilor, dar nu le-a atins pe cele ale gradelor mai mici, atractia a fost considerabila. Numerosi impostori, uneori chiar plagiatori, ori universitari foarte mediocri, dar cu bune relatii in lumea academica sau politica au trecut repede de toate piedicile. Nici macar cerintele existente, relativ modeste, nu au fost uneori respectate. Pe de-alta parte, evident, alaturi de acestia au promovat pe merit si destui oameni de toata stima.Cum se intampla adesea la noi, un exces intr-o directie a nascut un altul - opus: fostul ministru al Educatiei, bine intentionat, dar imprudent, Mircea Miclea, a introdus noi bareme de promovare la titlul de conferentiar si profesor care, daca ar fi fost respectate, ar fi oprit aproape toate avansarile. De data aceasta nu numai mediocritatile, dar si oameni extrem de capabili ar fi fost lasati fara doritele titluri; meritul si impostura ar fi ramas in continuare impreuna, dar nu inauntru, ci in afara. In esenta, era vorba despre introducerea conditiei sine qua non ca activitatea de cercetare a candidatului sa fie recunoscuta international (in baza unor articole publicate in reviste de specialitate cu recunoastere stiintifica internationala, ISI, cat si a unor granturi internationale).Sub presiunea unor universitati, descoperind ca, in multe cazuri, aceste conditii erau dificil de indeplinit, iar in alte cazuri aproape imposibil (voi arata de ce), actualul ministru, d-l Mihai Hardau, a relaxat, indreptatit, baremele. S-ar zice ca s-a ajuns la un echilibru dorit. Ei bine, nu: caci pentru unii jurnalisti, fie rau informati, fie superficiali de la Cotidianul (fara indoiala, nu sunt singurii), relaxarea e o tradare a "reformei Miclea". Astfel s-a construit in jurul acestei teme o campanie demna de o cauza mai buna.2. O reforma, oricat de generoasa, esueaza daca ea nu are putinta de aplicare. Or, cum ar putea cercetarea româneasca capata peste noapte o "vizibilitate internationala", in conditiile unei uriase subfinantari? Voi lua in consideratie un singur aspect, dar foarte relevant: starea principalelor noastre biblioteci publice. Referindu-ma numai la domeniul stiintelor umane (caci nu am nici o competenta in alte domenii), trebuie spus ca nu exista in România o biblioteca unde sa nu descoperi lipsuri masive, grave. La Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti, de pilda, lipsesc sau sunt incomplete multe dintre principalele editii critice ale autorilor antici si moderni, absenteaza multe dintre cartile esentiale de referinta, mai vechi sau mai noi, privitoare la filosofie, teologie, istorie, filologie, politologie sau istoria artei sau a literaturilor. Un clasicist ca mine este disperat sa constate ca BCU nu poseda nici macar masiva si indispensabila Pauly-Wissowa Real-Encyclopaedie der Altertumswissenschaft. Nu de mult, am avut nevoie de celebra corespondenta Leibniz-Clarke. Am gasit-o la BCU intr-o editie Leibniz de pe la 1840: scrisorile lui Leibniz erau intr-o franceza modernizata, iar cele ale lui Clarke erau traduse din engleza in aceeasi limba. Aproape de neutilizat, ca sa nu mai vorbim ca erau de necitat intr-o revista cu staif international! La Academie - la fel. Am cautat in biblioteca Colegiului Noua Europa: o editie Leibniz noua si frumoasa, dar - dezastru, lipsea tocmai volumul cu corespondenta in cauza. Ce sa mai vorbim despre studii ale unor autori recenti, a caror lectura si citare pare indispensabila pentru redactarea unui articol erudit!O prietena de-a mea, medievista (Anca Crivat, al carei Fiziolog latin va aparea in curand in prima traducere romaneasca la Polirom), are nevoie sa consulte o lucrare a Sfantului Augustin, Ennarationes in Psalmos. De negasit in bibliotecile publice intr-o editie critica noua, caci venerabila Patrologie latina a lui Migne e penibil de folosit sub toate aspectele. Ce va face? Pesemne ca din leafa modesta de lector o va comanda in strainatate. Ar fi drept ca Universitatea sa-i ceara, pentru promovare, sa scrie articole docte in ideea, rezonabila in alte locuri, ca, asemenea texte fiind la indemana universitarului, numai lenea sau incompetenta pot justifica neutilizarea lor?O foarte buna studenta a mea pregateste o teza de licenta despre figura legislatorului in Epoca Luminilor. Imposibil de gasit in biblioteci L’Encyclopédie, pentru a extrage de acolo articolul indispensabil despre Législateur. Pana la urma, o cunostinta din Franta i-a facut un xerox si i l-a trimis prin posta. Asemenea exemple pot continua la nesfarsit. Asta ca sa nu mai vorbim despre laboratoare, utilitati, salarii, bani de deplasare si multe alte lucruri, de care colegii nostri din strainatate beneficiaza din plin.3. Standardele initiale impuse de d-l Miclea (si, partial, chiar cele revizuite ale d-lui Hardau) aveau insa si defecte intrinseci: ele nu erau aplicabile unui grup larg de discipline umaniste sau unor parti ale acestora. In ce fel de reviste internationale sa fie publicate rezultatele celor angajati in "studii românesti"? Aici trebuie spus imediat si altceva: spre deosebire de domeniul "stiintelor dure", in stiintele umane cartea bate articolul, ceea ce standardele respective nu recunosteau. Apoi ele nu tineau seama de faptul ca multe din cartile foarte bune, aparute la noi in ultimii ani in asemenea domenii, au mici sanse sa fie cunoscute in strainatate, din cauza dificultatilor de traducere a unei scriituri mai literare, a particularitatilor tratarii sau subiectului si ca, fie si daca unele dintre ele vor fi traduse si cunoscute in timp in strainatate, acest lucru se va intampla treptat, mult mai incet decat ar fi de dorit pentru ca autorul lor sa poata promova academic.De exemplu: pentru splendidele ei carti - Calatorie in Bucurestiul interbelic si In intimitatea secolului al XIX-lea, Ioana Parvulescu ar trebui facuta pe loc profesor universitar. Or, cartile acestea - bazate pe o cercetare laborioasa si profunda, dar alcatuite in baza unei scriituri artistice, aproape chiar romanesti - desfid toate standardele academice, nu numai pe cele "internationale" (unde, din pricina subiectului, n-au trecere), dar chiar si pe cele românesti. Ce-ar trebui sa faca? Sa ramana etern conferentiar, si asta doar din mila, caci, in varianta "dura", Miclea, ea nu corespunde nici macar acestor standarde? Sau luati Omul recent al lui Horia-Roman Patapievici - carte admirata, hulita, contestata, discutata, dar invocata mereu - nu valoreaza ea macar cat 4-5 articolase aparute in reviste recunoscute ISI ale unor mediocritati? Chiar si detractorii ei vor trebui sa admita. Dar autorul lor nu numai ca nu este nici profesor, nici conferentiar, dar nu este nici macar doctor! (Tot fara doctorat este si Andrei Oisteanu, autorul fundamentalei Imagini a evreului in cultura romana.)In versiunea lor initiala, dar chiar si in aceea revazuta de minister, standardele de promovare neglijeaza complet un domeniu esential: editiile critice, cat si traducerile filologice insotite de aparat critic si studii interpretative. Fundamentale pentru noi, putin importante pentru altii, din afara. Recunosc: vorbesc si pro domo - dar oare chiar nu pot garanta puncte esentiale pentru avansarea academica traduceri filologice din Platon, Aristotel, Plotin, Porfir, Augustin, Toma de Aquino, ca si din numerosi alti autori mai vechi sau mai noi, cu care ma indeletnicesc si eu, si inca cativa studiosi, rau platiti, beneficiind de putina consideratie publica, iar acum in pericol de a fi evacuati din campul cercetarii performante de catre noua vigilenta jurnalistica care agita stindardul integrarii? Intr-o tara in care Platon ramane tradus incomplet, unde inca nu s-a tradus editia von Arnim a stoicilor, unde neoplatonismul e tradus fragmentar, unde nici macar o editie ca lumea Aristotel nu exista, unde aceea a lui Plotin abia acum apare - pentru a nu mai vorbi despre impresionantul corpus de texte latine medievale, cvasi-inexistent, cu a caror traducere si comentare se osteneste acum Alexander Baumgarten - e aproape rusinos ca unii sa invoce, indiscriminat si monoton, drept conditie sine qua non de promovabilitate academica, presupusa "vizibilitate internationala"! Ca aceasta "vizibilitate" este de dorit, nu incape indoiala. Dar ea se va obtine diferit, in functie de domenii, de autori, de calitate, in perioade mai lungi sau mai scurte, in medii internationale diferite, tinandu-se seama si de circumstante imprevizibile. Iar contributiile vor fi diferite. Parafrazandu-l pe Aristotel, sa spunem ca unii creeaza azi instrumentele stiintifice (editii, comentarii, traduceri) pe care altii le vor folosi maine si ca nu-i vom avea pe acestia din urma, daca nu vor exista primii.4. In incheiere, o remarca generala: intr-o epoca in care multora le place sa-si zica postmoderni, s-ar cuveni sa se admita fara retinere pluralitatea modalitatilor de a scrie si de a aborda temele, macar in domeniul stiintelor umane. De pilda, cred ca numai obtuzii sau rauvoitorii mai pot contesta ca se poate scrie filosofie deopotriva analitic, erudit, aforistic, eseistic, dialogic, edificator etc. Toate aceste modalitati - ilustrate de atatea ori de monstrii sacri - raman valabile in sine, iar meritele lor trebuie apreciate dupa standarde specifice, si nu universale. Numai ca, pe masura ce o scriitura se indeparteaza de limbajul referential, analitic, ea devine tot mai greu traductibila intr-o limba de circulatie si, mai ales, tot mai anevoie de apreciat cu cantarul, adecvat unui alt tip de discurs, al "contributiei" punctuale, pozitive.Din pacate, in evaluarea lucrarilor, obsesia criteriilor obiective tinde sa conduca la o standardizare birocratica, la un deficit de flexibilitate, la pasiunea universalizarii unei unice experiente, la impunerea unui pozitivism sablonard si nerod. Pana una-alta, indiferent daca vor fi sau nu promovati, indiferent daca sunt straluciti sau impostori, universitarii romani vor trebui anual sa completeze zeci si sute de pagini de formularistica stupida (evaluandu-se pe sine, evaluandu-si colegii sau subordonatii), intocmite de birocratia ministeriala in cea mai sinistra limba de lemn, si care a invatat numai ce-i mai rau de la echivalentul ei european. Ca va castiga de aici "vizibilitatea internationala" a cercetarii romanesti e abia de vazut.Candva, un istoric a caracterizat astfel Imperiul Roman tarziu: "tiranie temperata de asasinat". In termeni comparabili, ce e pe cale sa se intample in sistemul universitar romanesc este: birocratizare fara precedent temperata de coruptia dotata cu toate precedentele!