Tuesday, December 4, 2007

Frustrarile est-europene si noul populism


- interviu cu Slavenka DRAKULIC -
Text preluat din Dilema Veche, Anul IV, nr.199 - 02 decembrie 2007
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=199&cmd=articol&id=7165

Slavenka Drakulic este una dintre cele mai cunoscute şi respectate voci de public intellectuals din Europa. Născută în Croaţia (de unde a plecat în urma unei campanii furibunde lansate împotriva ei în primii ani ai regimului naţionalist al lui Franjo Tudjman), scriitoarea trăieşte astăzi în Suedia. Eseurile şi romanele ei au fost traduse în numeroase limbi. Ca jurnalist, colaborează la publicaţii ca Suddeutsche Zeitung, Dagens Nyheter, The Nation. De curînd, ea a venit în România pentru a participa – alături de soţul ei, ziaristul suedez Richard Swartz – la un seminar cu tema „Etica în politică – politicile eticii“, organizat de Institutul Cultural Român, Institutul „Goethe“ şi Colegiul „Noua Europă“. Slavenka Drakulic este actualmente preocupată de populism şi faţetele lui în Europa de Est, despre care doreşte să scrie o carte.

„Frustrările nu dispar de la sine“

Cum aţi defini populismul?

Într-un sens larg, cred că este suficient să spun că politica ce face apel la emoţie, mai degrabă decît la programe, ar putea fi numită populistă. O temă foarte importantă a populismului este identitatea naţională. De obicei, o caracteristică a acestui gen de politică este şi o retorică xenofobă ce subliniază valorile tradiţionale ale „poporului“, de parcă poporul ar fi şi astăzi o masă omogenă, ca acum o sută de ani… Politicienii populişti promit, de asemenea, o luptă împotriva corupţiei cu accente de „purificare“ a naţiunii – vezi cazul lui Jaroslaw Kaczynski. Se pare că emoţiile au puterea de a-i aduce pe oameni împreună – şi te simţi bine într-o mulţime, într-un spaţiu familiar şi sigur. Nu mai eşti singur, nici unicul responsabil pentru acţiunile tale. Cunoaştem acest sentiment din perioada comunistă, dar atunci era considerat parte a totalitarismului. Faptul că îl întîlnim din nou, de data aceasta în jurul altor idei, este un fenomen interesant al societăţilor postcomuniste din Europa Centrală şi de Est. Este un aspect relevant, ne spune ceva. Ne spune că oamenii sînt, de fapt, frustraţi, îngrijoraţi şi probabil le e frică.

De unde vine interesul dvs. pentru acest subiect?

Ca scriitor şi ziarist, sînt curioasă să aflu ce se ascunde în spatele acestei frici, mi se pare important să scrutez în adîncul acestor frustrări pentru că ele nu au fost inventate de cineva. În opinia mea, este foarte important să înţelegem că aceste frustrări sînt reale. Ele pot fi identificate şi, din punct de vedere politic, există răspunsuri pentru ele. Este o sarcină grea pentru un partid sau pentru partide serioase să aibă de-a face cu acest aspect, să propună programe şi reforme, fără să folosească emoţiile. Reacţiile emoţionale – să nu uităm – pot aduce o popularitate rapidă, iar unui politician (oricărui politician) îi este greu să reziste tentaţiei. Frustrările oamenilor nu pot fi ignorate pentru că nu dispar de la sine. Cu alte cuvinte, după cum văd eu lucrurile, există o legătură directă între frustrări, manipulare şi populism.

Credeţi că populismul este un pericol pentru Europa de astăzi?

În ce măsură este un pericol nu ştiu, nimeni nu ştie. Important este nu să prezicem viitorul, ci să cercetăm prezentul, să privim problema în faţă, să o analizăm. Într-un număr recent al Journal of Democracy, sînt cîteva texte dedicate „recăderii“ în Europa Centrală şi de Est, adică pericolelor populismului. Aşa cum a scris Jacques Rupnik – „Adevărata întrebare nu este «Se află democraţia în faţa unui pericol iminent?». În schimb, ar trebui să ne întrebăm: «Ce fel de democraţii se formează după perioada de tranziţie în Europa Centrală şi de Est şi care sînt punctele lor vulnerabile?» şi «Care este importanţa acestor probleme dintr-o perspectivă mai largă, europeană?»“. Noi ne-am aşteptat ca democraţia în ţările estice să se dezvolte fără piedici, să funcţioneze din ce în ce mai bine. În realitate, nu este aşa. Sînt multe obstacole – printre altele, faptul că nu există o tradiţie democratică în aceste ţări. La aproape două decenii de la căderea comunismului, există puţină încredere în democraţie, prea puţină. O societate civilă slabă, apatia şi prezenţa scăzută la alegeri sînt şi ele caracteristici ale vieţii politice. De ce? Se pot găsi multe motive, dar neîncrederea în elitele politice corupte este, cu siguranţă, unul foarte puternic. Aşa că, în locul unui final fericit, ca în poveşti, ne confruntăm cu o realitate neaşteptată şi problematică, fără precedent istoric. Astfel că acest gen de populism nu coincide cu cel vechi, pentru că tipul de democraţie din Europa Centrală şi de Est nu este nici el cel tradiţional. Totul se reduce la faptul că democraţia este o luptă constantă între tendinţele liberale şi cele autoritariste, şi se pare că noi, est-europenii, nu sîntem foarte bine pregătiţi pentru acest lucru. Am crezut că, odată ajunşi în Europa, toate problemele noastre vor fi rezolvate. În plus, pe lîngă pericolul pe care acest fenomen îl reprezintă pentru viaţa politică din fiecare ţară afectată de populism (Polonia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, România, Bulgaria…), se pune şi întrebarea ce efect va avea asupra procesului de extindere a UE. De ce ar mai vrea Uniunea să primească alte ţări, cum ar fi Croaţia, ştiind ce necazuri vor urma? Este foarte interesant că România a întors foaia – ca să spun aşa – îndată ce a fost primită în UE, transmiţînd şi altora mesajul: purtaţi-vă frumos înainte, iar cînd sînteţi înăuntru puteţi să faceţi ce vreţi. O „recădere“, într-adevăr.

Vedeţi vreo diferenţă între felul în care populismul se manifestă în Europa de Est şi în cea de Vest?

Importante nu sînt atît manifestările, cît cauzele lui. Sînt diferenţe, desigur, populismul francez, danez sau elveţian pune un accent mai mare pe xenofobie, cu succes, după cum se vede – să ne amintim că Jean-Marie Le Pen aproape a devenit preşedintele Franţei! Mi se pare că în fostele ţări comuniste cauzele sînt diferite, mai degrabă de natură socio-economică. Cu alte cuvinte, în timp ce în Vest oamenilor le este teamă să piardă privilegiile pe care le au, în Est sînt frustraţi pentru că traiectoria previzibilă din perioada socialistă nu mai există. Decalajul dintre ceea ce au şi ce nu au este enorm, corupţia e scăpată de sub control, capitalismul este sălbatic, legea şi ordinea se modifică după împrejurări… şi mulţi îşi amintesc de viaţa grea, dar sigură din epoca socialistă. Un regim politic se poate schimba peste noapte, dar mentalitatea se schimbă foarte încet. Una dintre dificultăţile care stau în faţa noastră este un soi de confuzie între democraţie şi capitalism; efectele capitalismului, cum ar fi sărăcia şi nesiguranţa economică, sînt confundate cu democraţia pentru că se intersectează, au loc în acelaşi timp. Într-un fel, capitalismul sălbatic a creat o imagine proastă a democraţiei. Politicienii noştri nu se străduiesc suficient să îndrepte această percepţie, de exemplu stabilind o agendă clară a obiectivelor ce privesc interesul comun. Dimpotrivă, par preocupaţi doar de interesele lor personale, ceea ce, bineînţeles, este revoltător.

„Mi-e frică de frică“

Populismul de astăzi aparţine exclusiv unei anumite doctrine sau anumitor partide? Este o noutate – aceea că retorica populistă este folosită atît de stînga, cît şi de dreapta. Este ciudat să vezi cum, în timp ce partide de stînga au o retorică foarte conservatoare, cele de dreapta propun măsuri de natură totalitară. Exemple ar fi Polonia şi Slovacia, unde partide de guvernămînt au intrat în alianţe cu cele extrem-naţionaliste. Cred că acest lucru are o legătură şi cu felul în care se exprimă mass-media de astăzi, în primul rînd televiziunea, cu infotainment-ul – acel femomen media în care orice, inclusiv ştirile şi emisiunile informative, cum ar fi cele politice, se transformă în divertisment. Sigur că oamenii sînt mai amuzaţi de personaje ca Gigi Becali decît de un lider de partid serios, care nu se adresează emoţiilor, ci raţiunii. Cui aparţine responsabilitatea în primul rînd, dacă acest fenomen se extinde? Nu mai există un partid comunist pe care să dăm vina pentru tot ce ni se întîmplă. Vremurile acelea au dispărut pentru totdeauna. Da, e foarte tentant să întrebăm: cine este responsabil? Ar trebui să gîndim total diferit şi să ne întrebăm: în ce măsură sînt responsabil? Şi în ce fel? Răspunsul ar fi: într-o societate democratică fiecare dintre noi este responsabil pentru că toţi avem putere, deşi se pare că nu credem prea mult în acest lucru. Aşadar, toţi sîntem responsabili pentru că acum sîntem cetăţeni ai unor ţări democratice. Putem să votăm, să protestăm, să strigăm, să scriem, să manifestăm… putem să ne exprimăm opiniile politice în multe feluri, aşa cum o şi facem. Dar probabil ziariştii şi intelectualii sînt mai responsabili pentru că rolul lor este să formuleze aceste probleme. Presupunînd că nu sînt ei înşişi populişti – iar mulţi sînt! Cum comentaţi situaţia creată recent în Italia în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii români de acolo? Crima comisă de un cetăţean român a declanşat evident un val de xenofobie, care a fost manipulat şi transformat cu uşurinţă de populişti într-o indignare de masă împotriva imigranţilor. Desigur, aceasta este parte a unei probleme mai extinse a UE privind imigraţia – legală sau ilegală – în general. Spunînd lucrurilor pe nume, nimeni în afară de populişti (să ne amintim de Jörg Haider) nu deschide subiectul imigraţiei şi de aici porneşte pericolul, din a ascunde lucrurile neplăcute pînă te copleşesc cu totul. Şi de ce nimeni nu abordează această chestiune? Pentru că este, de fapt, o ştire „proastă“: avem nevoie de imigranţi, şi nu pentru orice fel de muncă, ci pentru cele considerate joase. Ei sînt aici ca să rămînă, pentru că Europa nu este o fortăreaţă. Astfel de ştiri ar fi considerate nu foarte îmbucurătoare – şi ce politician ar vrea să le exprime public? Un anumit număr de imigranţi ilegali, români în acest caz, vor fi expulzaţi din Italia, dar acesta este doar un act simbolic de „curăţare“ al unui stat italian incapabil să abordeze problema imigraţiei la un alt nivel, mai substanţial. Românii sînt de această dată victimele, aşa cum au fost africanii acum cîţiva ani şi cum alţii vor fi data viitoare, dacă aceste lucruri nu se vor rezolva la nivelul Uniunii Europene printr-o abordare serioasă şi sistematică. Italienii au nevoie de un ţap ispăşitor pentru nesiguranţa asupra propriului viitor, asupra slujbelor, pensiilor, sistemului de sănătate etc. Într-un fel, li se pare că aceşti imigranţi le vor lua toate avantajele sociale profitînd de asistenţa statului, muncind ilegal (nota bene – avînd slujbe pe care nimeni altcineva nu le doreşte, cum ar fi să aibă grijă de vîrstnici sau să se ocupe de menaj) sau „furîndu-le“ locurile de muncă. Să ne amintim de „instalatorul polonez“ din Franţa. Aşa cum s-a dovedit, prea puţini instalatori polonezi muncesc în Franţa. Dar teama faţă de ei s-a răspîndit, totuşi. Această răspîndire a fricii mi se pare periculoasă, a fricii indiferent de adevăr, uneori în pofida adevărului – pentru că oamenii care simt frică sînt atît de uşor de manipulat… Mi-e frică de frică. De aceea informaţia este importantă, adevărul este important. Trebuie să creăm o schimbare în cultura politică şi e nevoie de timp. Dar cu mass-media pe care o avem, mi se pare o sarcină foarte dificilă.
A consemnat Mădălina ŞCHIOPU

No comments: