Thursday, December 8, 2011

Noua mare criza

Razvan Orasanu Contributors.ro
Daca ne-am uita din elicopter la ultimii 3 ani, plus anul ce va sa vina, am vedea, in cascada, trei secvente legate: doua trecute, una viitoare. Primul episod relevant este, in 2008, o bula speculativa de proportii planetare.  In al doilea episod, logic derivat din primul, este criza bancara – cu toate efectele ei de la prabusirea Lehman Brothers in 2008 si pana in prezent. Al treilea episode este, probabil cel al falimentului sau cel putin al slabirii statelor suverane, in urma poverii preluate cu datoriile sistemului bancar (dar si cu efectelor economice conexe, cauzate de recesiunea care a venit la pachet cu problemele sistemului bancar). Toate oalele sparte sunt decontate de contribuabili sau indatorati – in fond, aceeasi oameni amarati.
In prima etapa, bula speculativa a pornit de la o evaluare gresita a imprumuturilor imobiliare – nu din necunoastere, ci din lacomie. Supraevaluarea valorii acestora, cel putin in modelele bancilor, a fost sustinuta de o politica laxa de creditare. Nepasarea fata de verificarea imprumutatilor, mai ales in SUA a fost dublata de inventarea unor produse denumite acum “arme de distrugere in masa”, care au permis tranzactionarea riscului si impachetarea unor produse derivative, derivate din creditele asupra proprietatilor. Exprimat poate prea simplu, produsele bancare sofisticate au permis bancilor sa faca profit prin divortul de realitate si pariuri pe “moartea” unor credite. Cum? Luand, sa spunem, 1.000 de credite de diverse calitati si “impachetandu-le” cu fundita intr-un vehicol special creat, in care investitorii prostiti de prezentari colorate si “sofisticate” isi aruncau cu larghete banii, convinsi fiind de prezentarea vulpoilor bancari, adica a celor care vindeau. Uneori, investitorii prostiti nu erau niste persoane fizice, ci alte banci. Rezultatul? Bancile mari ale lumii au ajuns sa detina portofolii pe care nu le inteleg, cu structuri complexe formate din ceea ce au botezat Special Purpose Vehicles –un fel de “insule” gandite de avocati in care se aduna gramada tot ce vrei si ce nu vrei pentru a fi apoi revandut celor care nu pricep nici macar ce cumpara. Este o modalitate care ocoleste elegant legile gravitatii in varianta contabila pentru ca sunt ticluite de o asemenea maniera incat aceste “insule” nu sunt socotite in balanta contabila a bancilor si sunt astfel structurate incat sa fie considerate “independente” de banca ce le initiaza. Ele dribleaza si regulile prudentiale intrucat bancile sustin ca ele, dezinvestindu-se din aceste produse nu mai trebuie sa vina cu provizioane si rezerve de capital suplimentare. Ba mai mult, pentru a arunca si mai mult fum asupra “campului de batalie”, bancile au creat si instrumente de asigurare pentru riscul prabusirii instrumentelor nou create botezate Credit Default Swaps (CDS). Cu alte cuvinte, daca incerci sa te sustii in aer dand pur si simplu din maini, nu ti-ar strica si un elicopter imaginar. O parte din aceste instrumente – botezate simpatic  CDS-uri dezbracate – au fost scoase in afara legii de Parlamentul European de la 1 Decembrie – nimeni in Romania nu s-a obosit sa dezbata acest eveniment “obscur”, care insa a contribuit la criza in care ne gasim. Totalul acestor instrumente la finalul lui 2007, era “modesta” suma de 62.000 miliarde de dolari. In a doua etapa, speculatia imobiliara a condus la probleme bancare, intrucat bancile relaxasera normele prudentiale pentru impruturile imobiliare, iar pretul caselor se presupunea ca va continua sa creasca, cel putin in capul banchierilor si in modelelele “sofisticate” pe care le foloseau. Sa fim mai expliciti: bancile au imprumutat in America, pentru a-si cumpara case, oameni fara “istoric de creditare” (adica oameni care nu au avut un credit anterior in viata lor, nici macar pentru o bicicleta). Explicatia era ca din moment ce valoarea caselor va continua sa creasca, banca va lua casele si va iesi oricum in profit, chiar avand in vedere costul executarii oamenilor. Principiul s-a schimbat putin cand economia si implicit valoarea caselor au inceput sa o ia in sens invers.  Pe acest fond, criza bancara s-a declansat in momentul in care se adunase atata gunoi sub pres (impachetat cum e povestit mai sus) incat a inceput sa dea pe de-alaturi. Cu alte cuvinte, cand portofoliile “impachetate” cu veselie s-au dovedit a avea probleme reale, intrucat nu se mai stie cine cat e in stare sa plateasca si cat valoreaza o galeata amestecata cu datornici buni, care platesc la zi, amestecati cu cei irecuperabili. Iar in momentul in care nu stii iar unii clienti “rai” incep sa nu mai plateasca, poti banui ca intreg portofoliul din care face parte creditul neperformant risca sa ajunga in aceeasi situatie. Efectele au fost zguduitoare: bancile tranzactioneaza mai putin, avand din ce in ce mai putina incredere una in alta, nu exista bani noi in sistem, iar in lipsa lichiditatilor banci precum Lehman Brothers s-a dus la fund in 2008, iar alte banci italiene si grecesti risca sa o apuce pe aceeasi cale in cateva luni. Exista o re-evaluare a portofoliilor riscante, scaderi importante in pretul bunurilor care asigurau credite si o crestere economica anemica. Intrucat cresteri de proftabilitate sunt imposibile iar investitorii nu au un apetit pentru recapitalizarea bancilor, bancile vor ramane fragile pentru o lunga perioada de timp de aici inainte, cel putin pana la finalul lui 2013. Continuarea aici.

Thursday, December 1, 2011

Patriotism

Criza si patriotism
de Dan Tapalaga, HotNews.ro
Joi, 1 decembrie 2011
De Ziua nationala a Romaniei avem multe intrebari si spaime, putine certitudini. Exista astazi - si nu doar la noi - tentatia de a supralicita identitatea nationala. Este, poate, si un efect al crizei economice, care schimba azi fata Europei. In astfel de vremuri tulburi, intra in actiune spaima colectiva de ziua de maine, teama de disparitie in neantul istoriei. Cand totul ne fuge de sub picioare, avem nevoie de repere, de borne fixe. Or, pe romani pare sa-i lege, culmea, voluptatea injuraturii, placerea de a-si denigra propria tara. Si gasesc destule motive reale dar multi nu fac nimic pentru a schimba ceva.

Ce inseamna, azi, sa-ti iubesti tara? Cat mai conteaza identitatea nationala intr-o Europa in care conceptul de stat-natiune, lansat acum doua secole, in timpul revolutiei franceze, s-a perimat? Am voie astazi sa iubesc una, doua sau trei patrii in acelasi timp? Una poate fi tara de origine, de care ma leaga traditia, memoria si un set de valori. Alta poate fi tara de adoptie (Spania, Italia, Franta etc), care ma seduce printr-un contract social mai corect, prin perspectiva unei vieti mai bune. In fine, ultima mea patrie ar putea fi chiar spatiul acesta vast si compozit, care s-ar putea transforma intr-o zi in Statele Unite ale Europei. Si apoi, cum iti iubesti tara? Lozincile nationaliste de tipul "romanii sunt calzi si ospitalieri, Romania are peisaje si traditii frumoase" sunt rezultatul contemplatiei fara sens, deseori un fals grosolan. Acesta este un mod primitiv de a-ti exprima dragostea egoista de patrie. Un fel de amor prorpiu gaunos si sterp, care nu intoarce nimic. Sa-ti iubesti cu adevarat tara inseamna sa te doara tot ce-i mai rau, mai putred si mai urat in ea. Daca iti pasa cu adevarat de viitorul natiei tale,  lupta pentru a schimba ceva, chiar si cand majoritatea iti va fi potrivnica.

Iti iubesti tara cand iti pasa de binele celorlalti, nu doar de propriul confort. Cand faci mai mult decat sa deschizi simplu gura pentru a injura. Ar fi mai potrivit sa nu-ti strigi public dragostea de tarisoara ta, cu lozinci sforaitoare si aiureli etnocentriste. Respectul fata de trecutul recent sau indepartat, cultivarea memoriei si a personajelor solare din istorie, sunt esentiale in definirea patriotismului, pentru a putea glorifica, ierta sau razbuna, dupa caz. Continuarea aici.