Thursday, March 31, 2011

Romania, WikiLeaks si SUA

Dan Tapalaga, Hotnews
HotNews.ro, urmat de alte ziare din Romania, publica, incepand de duminica, 27 martie, zeci de telegrame dintr-un total de peste 1200 trimise de ambasada Statelor Unite la Bucuresti in perioada 2006 - 2009, documente obtinute de Wikileaks. De atunci si pana astazi, s-a pus in miscare un urias aparat propagandistic anti-Wikileaks, cu varf de lance trustul controlat de Dan Voiculescu. Acesta s-a dovedit, la fel ca in trecut in momente cheie, bastionul anti-americanismului din Romania. Din primele ore ale publicarii, s-a minimalizat, ridiculizat si aruncat in derizoriu continutul telegramelor, in special cele care vorbeau despre oligarhi, prezentati de ambasadorul SUA la Bucuresti drept "unelte ale intereselor rusesti".
In corul detractorilor Wikileaks s-au angajat toti politicienii cu imaginea sifonata de telegrame, dar si multi altii care, neintelegand nimic din ele sau chiar fara sa le citeasca, au repetat mecanic cliseele de la televizor: telegramele nu aduc nimic nou, simple barfe, picanterii, turnatorii si chestii in general stiute. Nimic mai fals si superficial.

In capcana propagandei minimalizatoare au picat, din pacate, si cativa analisti atenti la nuante ca Andrei Plesu (Tabloidizarea diplomatiei), Florin Negrutiu (România din Wikileaks: „Bine c-a ieşit Băsescu” şi turnătoria din pasiune) si Andreea Pora (La asa tara, asa WikiLeaks). De aceasta data, n-au mai reusit sa distinga esentialul de neesential si tot ce le-a impresionat retina a fost frivolitatea unor detalii, conspirationismul, indecenta unor politicieni. Este si acesta un aspect al telegramelor Wikileaks, dar totusi periferic. Daca ne limitam la atat, ramanem la o evaluare, totusi, superficiala a telegramelor Wikileaks.

Modul in care se poarta zilnic unii politicieni la televizor arata infinit mai urat decat in telegrame si nu vad, prin urmare, de ce ne-am indigna ca au fost ei insisi in dialogul cu ambasada SUA. Din acest punct de vedere, nu inteleg de ce ne-ar intrista mai tare decat o fac zi de zi.

Nota distincta in peisajul presei fac Romania Libera, TVR1 si, pe alocuri, Realitatea TV. Au pus accentele corecte si au iesit din randurile celor care manipuleaza publicul cerandu-i sa nu-si bata capul cu Wikileaks ca nu va afla mare lucru.

Dan Turturica (redactor sef Romania Libera), alaturi de Sabina Fati (comentator RL), Cristian Campeanu (comentator RL) si Rodica Culcer (sefa stirilor TVR), se numara printre putinii ziaristi roamani cu o cultura pro-occidentala solida, care isi asuma public o pozitie pro-atlantista si manifesta oroare fata de mesajele populist-antiamericane de tipul celor raspandite azi intens la televior: americani sunt interesati exclusiv de contracte si putin le pasa de soarta Romaniei.

Pe langa locurile in care se manifesta visceral, anti-americanismul e o stare latenta raspandita prin redactii si se manifesta in momente cheie, ziaristii fiind in general sedusi de tentatia populismului extrem (vezi interventia americana in Serbia, cazul Teo Peter, telegramele Wikileaks etc)

Alte doua pozitii care aduc o gura de aer proaspat in atmosfera latent anti-americana din presa romaneasca sunt comentariile publicate pe Contributors. ro de Dragos Paul Aligica (Wikileaks: Rusia, SUA, Romania) si Vladimir Tismaneanu (Wikileaks si mitul politic anti-american). Esentialul despre relevanta telegramelor il gasiti in cele doua expuneri clare.

Un caz special ramane Realitatea TV, unde s-a dus o lupta clara intre doua directii: ignorarea sau exploatarea telegramelor. Televiziunea controlata azi editorial de Sebastian Ghita anunta inca de duminica dimineata, inainte ca HotNews.ro sa publice primele telegrame, ca va face dezvaluiri despre oligarhii care controleaza Romania, fara sa pomeneasca nimic despre Wikileaks. Anuntul in sine suna ca o declaratie de razboi pentru o televiziune inca asociata puternic cu Sorin Ovidiu Vantu.
Continuare

Sunday, March 6, 2011

Proprietatea termenilor

Andrei Plesu, Dilema Veche

Dacă e să luăm în serios vorbele mai multor politicieni şi jurnalişti, s-ar zice că, după căderea comunismului, o nouă stafie bîntuie lumea românească: dictatura lui Traian Băsescu. Simt nevoia să reacţionez nu din amor pentru Cotroceni şi nu pentru a analiza, argumentat, această ipoteză. Cînd ai de-a face cu o prostie, e ridicol să mobilizezi muniţie de război. Ceea ce mă preocupă – ca să nu zic că mă deprimă – este iresponsabila manevrare a cuvintelor, delirul semantic şi istoric, lipsa de respect pentru proprietatea termenilor.
Cînd poţi să spui orice, de-a valma, fără altă acoperire în afara umorilor proprii, ajungi în situaţia să nu mai poţi spune nimic. Nimic care să poată fi luat în serios. Ca în snoava despre ţăranul care alarmează lumea strigînd, în glumă, că vine lupul, iar cînd vine de-adevăratelea, nu-l mai crede nimeni. Poţi avea o sumedenie de motivaţii, obiective sau subiective, pentru a intra în conflict politic, ideologic, economic sau psihologic cu Traian Băsescu. Realitatea oferă, ca să zicem aşa, material suficient pentru orice atac. Aşa stînd lucrurile, e de neînţeles de ce trebuie să faci recurs la o irealitate. Rezultatele vor fi, inevitabil, dezastruoase. Îmi pot imagina, rapid, patru asemenea rezultate: 
1) Te faci vinovat de abuz lingvistic. A numi „dictatură“ situaţia din România de azi e a ignora sensul propriu al cuvîntului „dictatură“, sau a adăuga „democraţiei originale“ trufandaua unei „dictaturi originale“. O dictatură în care „dictatorul“ nu dispune de unanimitate nici în propriul partid, în care şi el, şi cei din jurul lui sînt înjuraţi public, seară de seară, în lungi emisiuni de televiziune şi în ample articole de ziar, în care poliţia naţională îi strigă, romantic, sub balcon „javră ordinară“, în care populaţia îl huiduie, de Ziua Naţională, pe acordurile imnului de stat, o asemenea „dictatură“ e, categoric, unică în lume. Dacă ce trăim azi, în ţară, se poate numi dictatură, atunci a face cu ochiul unei domnişoare se numeşte viol, a călca un pieton pe bombeu se numeşte crimă, iar a evacua de pe forum-ul unei gazete obscenităţile şi agramatismele se numeşte cenzură. Mi-e greu să-mi închipui o dictatură în care sindicaliştii, după ce înjură, în mitinguri vînjoase, Guvernul şi Preşedinţia, se duc frumuşel acasă şi dorm liniştiţi. Continuarea aici.

Saturday, March 5, 2011

Esecul reformarii clasei politice

Macovei, Preda, Voinescu: fazanii PDL-ului. Esecul lor. Si falimentul unei idei 
 Mihai Gotiu, VoxPublica

Oare au înțeles ceva Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu din umilința de astăzi? Și-au dat seama, într-un final, cu cine s-au înhăitat? Cui le fac jocurile? Cu doar trei voturi ”împotrivă” (ale lor) și 14 abțineri, criteriile de integritate solicitate de ei au fost aruncate la gunoi cu aproape 500 de voturi ”pentru”.
Disproporția e mult mai umilitoare decât toate invectivele și reproșurile care li s-au făcut de la tribuna Consiliului Național de Conducere al PDL. Faptul că nici măcar un alt coleg nu li s-a adăugat în mod explicit la nivel declarativ și/sau prin vot demonstrează perfecțiunea cu care lucrează mașinăria de partid. Dincolo de luptele interne, de cicatricile dobândite în tot felul de pseudo-bătălii, social-democrații au transmis un mesaj extrem de clar: ”corupții noștri rămân corupții noștri”. ”Baza” partidului poate dormi liniștită: liderii lor au grijă de ei.
Aș fi curios, dacă măcar după acest vot, Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu vor înțelege că au fost folosiți. Că li s-a făcut loc pe listele electorale nu pentru că cineva din PDL ar fi crezut în ideile și principiile lor, ci pentru că partidul a avut nevoie de ei în bătăliile electorale, pentru a crea falsa idee a democrației interne în PDL. În numele lui Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu, PDL a câștigat voturi (în special din partea electoratului cu educație peste medie). Continuarea aici.