Thursday, February 28, 2008

De pe alta planeta? Dacia? Cititi...

De pe alta planeta? Dacia?

Am dat din absoluta intamplare peste acest text, postat pe un forum Dacia Underground din Republica Moldova (e de prin 2005 ai are legatura cu fantasmagoriile promovate de Napoleon… Savescu). Cititi si va cruciti (textul e in forma originala), baietii acestia parca sunt veniti de pe alta planeta!!!
http://forum.md/Discuss.aspx?id=723139&page=5Bucuresti: incolo si incoace. Oastea Daciei la al VI-lea Congres International de Dacologie. Salut prieteni. In acest articol vom vorbi despre doua lucruri in acelasi timp: Impresiile despre Bucuresti si al VI-lea congres dacologic, petrecut in perioada 30 iunie - 1 iulie 2005 in Bucuresti, in hotelul “Intercontinental” Asadar… Asadar…, pe 29 iunie, seara, 3 oameni s-au pornit din Chisinau spre Bucuresti. Atat vama din Cahul, cat sic ea romaneasca din Oancea au creat o impresie deprimanta. Vecina mea - studenta din Braila, care a invatat 4 ani in Chisinau - frumoasa (despre frumusetea romancelor - mai tarziu). Ea se mira de faptul ca eu propunandu-i apa sau pesmeti, la raspunsul ei "Mersi, eu am apa", ii raspund: "Eu nu te-am intrebat daca ai, dar - daca vrei…". Dupa cuvintele ei, barbatii moldoveni sunt tari, iar cei din Romania… Apoi au inceput drumurile netezi romanesti, cu o trasare ideala si cu multe semne rutiere. Galati, Braila - orase destul de frumoase, ca multe altele. Panourile publicitare , cantitatea de lumina si aranjarea vitrinelor bucura in continuare. La ora 5 dimineata am ajuns in Bucuresti si ne-am oprit la Gara de Nord. Taxistii romani, cu Daciile lor au format o caravana dupa autobusul din Moldova. Printre taxisti sunt si tigani. Cant am ajuns ne gandeam sa ne oprim la hotelul Transilvania (dupa cum ne-au sfatuit din Chisinau cei, care au fost in Bucuresti si care sustineau, ca in acest hotel o camera costa 10-15$) - insa ne-am razgandit. Acolo camera costa 30-35$. Atunci am vorbit cu un taxist care ne-a promis un hotel mai putin scump (de 10-15$, daca chiar gasesti ceva cu greu, in camera nu vor fi becuri si nu numai). Ne-am inteles cu el: - De cat ne duci pana acolo? - De 100 000 (aproximativ 40 de lei moldovenesti) "Merge", gandesc eu… - Sa mergem Am trecut prin fata "castelului" d-lui Ceausescu, pe langa gara de autobuse "Filaret" (prima gara feroviara in Bucuresti din 1865). Ne oprim. Acest negricios ne spune: "Noua sute de mii si ceva"… Mai departe nu e necesar de povestit ce-a fost. Ca si cum si contorul a aratat ceva. Am mers nu mai mult de 5-6 kilometri (in Bucuresti kilometrul costa de la 75 la 100 mii - adica aproximativ de la 35 la 40 lei/km). Mai pe scurt acest "om" ne-a cerut mai mult de un million (aproximativ 400 de lei de-ai nostril). Ce a fost mai departe - fara comentarii… Am poposit la hotelul VIILOR de pe stada cu acelasi nume. "Multumim" tuturor celor care ne-au dat informatii "veridice" despre costul hotelelor din Bucuresti. Pe aceeasi strada se afla fabrica Pepsi-Cola, unde erau munti de butoaie cu conservanti, concentrate si coloranti pentru Pepsi, Prigat s.a. In drum, in gluma i-am zis lui Tenebris: "Hai sa numaram pe degete romancele frumoase…". In drum spre hotel, in tramvai, in metrou, pe strada - nu am intalnit nici una. Catre inceputul Congresului International de Dacologie, la ora 9:00 suntem deja in hotelul de 5 stele "Intercontinental". Aici s-au adunat deja destul de multi oameni. In hol toti ne privesc, incearca sa descifreze scrisul de pe maiourile noastre. Ne ridicam la al doilea etaj. Vin tot mai multi invatati istorici romani, lingvisti, arheologi, scriitori, jurnalisti, studenti… Observ, ca pe noi ne fotografiaza. Societatea Dacia Nemuritoare (www.dacii.ro) si-a expus standurile sale cu literature, CD-uri, alte materiale de tematica dacica. Prin sala se plimba insusi organizatorul si promovatorul intregii miscari - Napoleon Savescu (www.dacia.org). Multi il salute, atat natural, cat si fals. Ma apropii de una din mesele DN - cumpar cate ceva din literatura, fac cunostinta cu reprezentantii societatii (blond, cu amulete-lup), ii fac cunostinta cu faptul ca reprezentam Dacia Underground (www.dac.md) din Moldova, el nu pare interesat de cele spuse de mine, este indiferent, ii dau "fluturasi" de-ai nostril si ii zic ca noi, DU am vrea sa colaboram strans cu DN, sa facem schimb de bannere, materiale s.a.m.d. sa facem legaturi. El greoi, incet imi da e-mail-uri de plan general. Ma rog, fleacuri… Mai tarziu eu am aranjat pe o masa "fluturasii" nostril, unii vizitatori au manifestand interes, au inceput sa ne intrebe, cu unii dintre ei am stabilit legaturi. Apoi, ca si cum principalul "MUUU-dac" din DN s-a apropiat de mine si a inceput sa-mi dea intrebari de tipul "Cine suntem, de unde, de ce facem propaganda s.a.m.d". Eu ii raspund linistit, ca noi suntem din Moldova, DU, promovam aceleasi idei ca si DN si ca nu organizam nici pe departe propaganda, ci doar dorim sa informam, ca in Moldova este site si miscare, dedicata reinvierii Daciei. Deoarece inca nici un site tematic romanesc nu a pus link pentru Dacia Underground… Trecem in Sala Ronda. El este complet umplut, scaune libere nu mai sunt, si noi impreuna cu multi altii trecem spre centru, in trecerea dintre randuri. Incepe Congresul. Savescu ii salute pe toti, descrie pe scurt rezultatele celor 5 congrese precedente, apoi se incepe citirea materialelor. Unii invatati fac asta fara interes, altii - din suflet. In sala de la unii invatati-sceptici se aud vorbe de tipul "Fantezii, povesti, nu poate fi asa ceva…". Majoritatea asculta insa cu deosebit interes. Dupa pauza de masa am plecat prin oras, apoi am mers la Muzeul National al Satului - unul din putinele locuri din Bucuresti, pe care recomand tuturor sa le viziteze. Pe drum priveam orasul - multe panouri publicitare de inalta calitate, orasul e destul de curat, dar nu peste tot ingrijit, copaci in centru aproape nu sunt, foarte cald, se "topesc" hainele. Romancele frumoase asa si nu ne ies in cale. Sunt multi tigani, dar putin dintre ei sunt izolati, si aproape toti s-au incadrat in societate ca taxisti, politisti, maturatori, vanzatori… Dar si printre romani sunt multi negriciosi, si acesti "bronzati" se mandresc ca ar fi urmasii Romei?... Pe strazile centrale e dezvoltat comertul - chiloti, sutiene, sorti, chipiuri, pistoale de masa plastica… Printre vanzatori - majoritatea - tigani. Cand cumpar bere (romanii ma recunosc dupa accentul moldovenesc), ma intreaba: "Sunteti rus sau basarabean?..". Eu raspund: -Nu, sunt moldovean, dac. Romanii raman uimiti, dar nu raspund nimic. Veceurile in Bucuresti sunt gratuite si sunt umplute cu absorbant mirositor, incat miros de murdarie aproape nu se simte. Acesta este unul din punctele forte ale orasului. Puncte slabe sunt mai multe. Unul din ele este acela ca in alimentara se vand produse cu termen expirat. Din produse lactate - numai iogurturi si lapte conservat. La intrebarea mea: "Da smantana aveti?", mi se raspunde: "A fost candva… In povesti". Branza - impachetata, ulei de masline nu este. Carnea este impachetata, din paine - numai copturi si toasturi frantuzesti impachetate, si cat n-ar fi de straniu - o mica varietate de bere. Statiile de metrou ingenere nu sunt frumoase. Escalatoarele nu au mai mult de 3-5 metri. Cu toate ca trenurile sunt noi, sunt si unele la care lipsestc peretii despartitori dintre vagoane. Trenurile merg la un interval de 5-6 minute, pe cand in Moscova, Kiev, si chiar in Harcov - la interval de 1 - 1,5 minute. Cand trenul se opreste, trebuie sa astepti inca vreo 5 secunde pana se deschid usile. Iesirile sunt uneori pe partea dreapta, alteori, pe stanga. Totul este incalcit, ca la sudici. Fete frumoase nu am vazut nici in metrou, pe unde trec destul de multi oameni. Daca vreti sa mancati - sunt multe "Gogoserii", cofetarii frantuzesti etc. Bauturi racoritoare sunt la fiecare colt, toti se otravesc cu Coca Cola light. Chiar si in centrul Bucurestiului toti peretii sunt desenati de "raperii" autohtoni. Chisinaul in privinta asta este cu mult mai curat. Parcurile noastre si paduricile par mult mai ingrijite. Multi romani umbla imbracati, ca in clipurile proaste americane, cu lanturi pe gat si cu trei chipiuri pe cap. Sa intalnesti un roman cu parul deschis este foarte greu. Nimerim in muzeu. Dintr-odata parka nimeresti in alte timpuri, de modernism nu aminteste aproape nimic. Nu am mai vazut asa ceva - case intregi, mori, biserici - aduse din intreaga Romanie intr-un singur loc (o tehnologie speciala permite mutarea cladirii pe parti, fara sa o distruga). Muzeul activeaza din 1924! Guvernul roman a rascumparat o mare parte din aceste constructii. Toate casele sunt impartite dupa regiunile de unde provin: Moldova, Oltenia, Dobrogea, Transilvania, Maramures, Arges. In toate casele este pastrat interiorul acelor ani (sec. 19-20). Multe constructii seamana cu cele dacice. Sunt foarte multi turisti straine. Cei mai prosti dintre toti sunt americanii. Vorbareti si galagiosi - italienii si spaniolii, cei mai calmi si intr-adevar interesati - germanii. Toti supraveghrtorii muzeului se poarta bine cu noi, ne intreaba de inscriptiile de pe maiouri, sustin idea unurii in limitele Daciei (si sub denumirea de Dacia, sin u Romania!). Am gasit limba comuna cu una din supraveghetoare, am cumparat de la ea o ie din in de 25$ (in magazine ea costa 120$). Ea ma intreaba: "Aveti sotie, sa luati camasa si pentru dansa ?". Ii raspund: - Nu, caut…: - Asa, s-o luati bucuresteanca! - Nu, multumesc, - nuami chisinauianca…: La congresul de dupa pauza de masa nu nimerim. Venim a doua zi dimineata - 1 iulie. Paza ne da drumul pe baza ecusonului. La intarea in sala de noi se apropie administratorul si incepe sa dea din maini, imi arata "fluturasul" unde este imprimata svastica la Sarmizegetusa sis a urle: "Sunteti ciudatii lui Vartic, nu, nu aveti voie sa intrati, ati facut aici propaganda, uite aici, svastica… Securitatea! Scoateti-i afara!!!" Nu am reusit nimic sa-i explicam, ca paza ne-a rugat sa trecem spre iesire. "Securitatea" vorbea foarte multe de tipul "Nu avem nimic impotriva voastra, dar s.a.m.d…" La care eu le-am raspuns: "Nu trebuie sa vorbiti atat de mult, baieti, totul e clar". Apoi, am incercat sa intram in alta sala. Ii multumim Luizei Jeganaru, care a dat voie unora dintre noi sa intre. Chiar a zis ca a reusit sa viziteze site-ul nostru in prima zi. Eu am plecat. Desigur, eu nu ma asteptam de la "daci" la o primire calduroasa cu bratele deschise, dar nici la asa ceva eu na m-am asteptat. Poate a fost o neintelegere. Nu cred ca acesta a fost un ordin de la Savescu sa nu ne permita sa trecem a doua zi. Cel mai probabil este ca s-au speriat asa-zisii "daci" din DN - cum asa au venit asa moldoveni frumosi si chipesi, inca si site-ul si-l promoveaza, si inca pot pleca de la noi banii mari ai domnului Savescu si nu vom mai putea sa-i impingem istoria de rea calitate si alta productie de acest fel, sub pretextul de renastere a culturii dacilor… Cel mai probabil este ca cel balan a transmis celui principal (negrul cu barba, cu ocelari - care este si in fotografie) "fluturasii" nostri si careva minciuni care l-au nelinistit pe cel din urma. Poate ca a fost altfel. Sper ca a fost o neintelegere. Insa asa "daci" nu valoreaza nici un ban, daca dorind atat de mult unirea, multi dintre ei doar urmaresc ale lor scopuri inguste si lacome, si nu ideea comuna de prietenie si unitate. Eu am mers la Palatul Parlamentului / Casa Poporului sau la "Castelul lui Ceausescu" - a doua cladire din lume ca suprafata dupa Pentagon si a treia in lume - dupa volumul incaperilor. Marimile cladirii impresioneaza. Ceusescu a interzis folosirea la constructie folosirea materialelor de import, de aceea totul: lemn, metal, granit, piatra - totul pana la ultima tinta - este numai din Romania. In palat sunt foarte multi turisti straini - chinezi, americani, francezi, spanioli, italieni, englezi, germani… Foarte multi oameni in varsta, care dintr-o zi in alta vor pleca in eternitate si de abia se misca. Mi-a placut foarte mult o familie de germani, care era in grupul noastru: fete frumoase - eu chiar m-am gandit la inceput ca sunt suedeze - linistite, imbricate ingrijit. Dupa aceaste trec prin muzeul de costume nationale - tot aici in cladirea palatului, eu sunt unicul vizitator, pe straini ii intereseaza mai putin costumele moldovenesti. Cand incepi sa privesti costumele, intelegi cat sunt de frumoase, si cu cata dragoste au fost ele facute. Pe un costum dintr-o regiune a Moldovei se observa sibolurile sfinte ale dacilor - svastici indreptate spre dreapta si svastici indreptate spre stanga. Supraveghetorul imi explica ca in satele moldovenesti si romanesti sunt foarte multe ornamente cu sfastica, simbolul soarelui… As fi vrut sa demonstrez acelui "dac" negricios cu barba si sa-i explic, ca, interesandu-se de istoria dacilor ar trebui sa stie asa lucruri elementare, ca svastica nu este un simbol al fascistilor… Seara plec spre Chisinau. Prima fata frumoasa din Bucuresti - o moldoveanca blonda din autobus, care pleca acasa. La revedere, Bucuresti, tu nu m-ai primit destul de bine, dar oamenii simpli ai acestui oras s-au purtat demn. Intotdeauna este placut sa revii acasa.

Wednesday, February 27, 2008

Un monstru numit educatie

Un monstru numit educatie
Autor: Codrin Liviu CUTITARU
Ziarul de iasi: 27/02/2008
http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/un_monstru_numit_educatie_153410.html
Citesc, aud, vad eu insumi lucruri tot mai inspaimintatoare legate de invatamintul romanesc. Profesori insultati, agresati ori batuti de-a binelea de elevi alcoolizati. Droguri, sex, pornografie in toaletele liceelor (unele prestigioase) si in caminele studentesti. Cafturi ca in Vestul Salbatic pe coridoarele, in salile de clasa si in curtile scolilor. Cataloage furate, laboratoare devastate, greve peste greve, tineri analfabeti, dascali semidocti, brutali, pedofili, universitati (particulare) sub asediu, altele (particulare sau/si de stat) deschise in gherete preistorice, din catune fara gara, iar altele (de stat) transformate in fabrici de diplome. Ingineri, subingineri, mecanici auto, femei de servici, agricultori "recalificati" pentru munca didactica. Amoruri ("gheboase", cum bine se spunea in adolescenta mea) intre maestri si discipolii lor (acestia din urma, adesea, minori). Nebunie, saracie, indiferenta, mizerie, isterie, deruta si, nu in ultimul rind, greata. O greata imensa, concreta, lipsita de subtilitatile filozofice ale existentialistilor sartrieni. In ce ma priveste, am scris de citeva ori despre ceea ce as numi, fara teama si ezitari, apocalipsa din educatia autohtona. Prin urmare, nu vreau sa revin asupra unor idei deja articulate aici - aidoma predicilor in pustiu, daca imi este permis sa adaug. Nu va voi mai spune astazi ca scoala trebuie sa formeze cetateni si nu genii depersonalizate, ca educatia consuma bani (si nu-i produce!), intr-o prima faza, pentru a dezvalui beneficii - de ordin sistemic - mult mai tirziu, ca a neglija si a distruge invatamintul unei natiuni inseamna a altera identitatea colectiva, cu efecte incalculabile pe termen lung, ori ca procesul didactic continua la cele mai inalte standarde, in tarile normale, chiar si in conditii de razboi, el fiind singura garantie de supravietuire a popoarelor in istorie. Nu voi reveni la principiile etice, nobile, ce trebuie sa stea, obligatoriu, la baza unei actiuni atit de complexe, precum educatia nationala, actiune care - nota bene -, in afara onestitatii, nici macar nu poate avea loc. O copilarie si o adolescenta dezorientate de comunism, alaturi de o tinerete bulversata de "tranzitie" m-au convins ca nu traiesc intr-o tara a eticii si, cu atit mai putin, in una a nobilitatii.
Totusi, celor care se mai minuneaza inca de "caderea invatamintului romanesc", intrebindu-se, candid, care ar fi cauza, le-as atrage atentia asupra unei carente de organizare structurala a mecanismului educational de la noi, carenta rezolvata, cred, fara eforturi, pina si tarile lumii a treia. Invatamintul romanesc nu a cazut in epoca post-ceausista, din simplul motiv ca el, practic, nu a (mai) existat. Orice proces, fenomen sau actiune initiata de fiinta inzestrata cu ratiune si apelata, ocazional, "om", la nivel individual ori de grup, ca parte dintr-un micro- sau macro-sistem, traieste, functioneaza, straluceste sau, dimpotriva, esueaza in interiorul unei conceptii, a unei idei prealabile. Tocmai aceasta absenta - a filozofiei preliminare - descopera cu usurinta oricine are bunavointa sa priveasca "analitic" degringolada din "educatia" autohtona. Pina si fascistii si comunistii, inaintea "tranzitionistilor" de astazi, avusesera un concept educational - dement, intr-adevar, insa reperabil. Ei doreau niste societati ale soldatilor disciplinati, feroce, pe cit de sadici, pe atit de ipocriti, si isi pusesera ca atare "tunurile" paideice pe acest obiectiv. Detineau, altfel spus, o conceptie formativa si, pe calapodul ei, efortul didactic (ori, mai corect zis, "dresajul") capata sens, un sens malefic, desigur, dar un sens. In ultimii aproape douazeci de ani, intr-un mod paradoxal, cumva impotriva naturii adica, romanii nu si-au (mai) definit ideea educationala, lasind un palier vital (poate cel mai important, din perspectiva istorica) la voia destinului. Am contemplat astfel cu totii cum existenta ("subzistenta" ori minima "fiintare") a scolii s-a intersectat cu tot felul de alte "existente", "experimente" si "exercitii", devenind, in final, un veritabil crimpei de Halimà. Actualmente, noi nu stim de fapt ce asteptam de la educatie. Ce dorim sa construim prin intermediul ei? Robotei umani, genii, simpli cetateni, savanti, idealisti, pragmatici etc.? Cum ne imaginam societatea pentru care ii pregatim pe cei aflati azi in scoala si cit de mult corespunde instrumentul educational cu profilul ei mentalist? Cine face, propriu-zis, educatia si cum o face? Cum il vedem pe profesor in noul context social si cultural? Cit de potrivita e formarea lui (psiho-pedagogica), in ultima instanta, pentru noile tipare psihologice ale universului infantil si adolescentin?In prezent, cei care au legaturi, intr-un fel ori in altul, cu invatamintul mioritic stiu ca aici gasesti chintesenta confuziei morale si a ambiguitatii intelectuale. Se intimpla asa nu din lipsa criteriilor de evaluare (pe care eram si eu tentat sa le vad, intr-o vreme, drept sursa raului suprem din societatea noastra si care, altfel, constituie, in sine, o problema de luat in seama!), ci din inexistenta filozofiei de desfasurare. Scoala romaneasca este, simultan, mediul de convietuire a contrariilor si cel de inversare a reperelor. Studentul/elevul sclipitor sau doar meritoriu isi termina studiile impreuna cu micul mardeias de cartier ori cu imbecilul notoriu - eventual, si in aceeasi institutie. Toti beneficiaza, bineinteles, de "sanse egale", iar, in timp, poti avea surpriza sa descoperi ca ultimii - ceva mai adaptati la noua "civilizatie" carpato-danubiana - s-au descurcat excelent in raport cu nefericitii lor colegi silitori. Nimeni nu va vedea vreodata, intr-un asemenea caz, o "problema" legata de educatie, ci, cel mult, un "accident" de destin. Universitari principiali, devotati cercetarii si muncii didactice, impart catedre (frecvent, din postùri marginale si ostracizate) cu combinagii de prima mina, deprofesionalizati si impostori, a caror singura vocatie ramine micul aranjament "de coridor", amestecat, in mod necesar, cu ciubucareala "de parcare". Intelectuali autentici, absorbiti de propriile studii si publicatii, se lovesc, in promovarile lor legitime, de parazitii academici si micul lor trafic "de dosar", "dosar" proptit pe asa-zisele "volume stiintifice" ale unor conferinte obscure, contabilizate la infinit din unghiul unei singure lucrari cu tiltlu schimbat. Micii farseuri ai finantelor, ascunsi in spatele "granturilor" contabilicesti, au ajuns sa substituie adevarata elita universitara, demonetizind performanta genuina. "Autoritati" profesionale, cu gestica de administratori de CAP-uri, reprezinta, din ce in ce mai des, structurile universitare, desi nu reusesc sa articuleze doua fraze inteligibile in public sau in afara lui. In sfirsit, elevul/studentul onest si muncitor se vede dat la o parte, cu brutalitate cinica, de marii papusari ai nepotismului indigen, care nu-si pot lasa "beizadelele" incompetente fara o cariera stralucita "in invatamint". Acesti bufoni academici - odata intrati in sistemul "educational" - devin niste tirani monstruosi, suplinindu-si, prin comportamentul de vechili, gaunosenia morala si intelectuala. Veti fi poate surprinsi, dar intreaga pervertire de mai sus nu vine neparat dintr-o alterare a moravurilor la nivel de societate mare, ci din lipsa unui proiect educational. Mai nou, mi-am dat seama ca, inainte de a fi corupti, sintem, fara nici un dubiu, iresponsabili.

Wednesday, February 20, 2008

La avizier...

Radu Paraschivescu, La avizier
http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/792845/PARASCHIVESCU-La-avizier/Unul dintre personajele cele mai pitoreşti ale României contemporane este administratorul de bloc. De fapt, comit o nedreptate numindu- l aşa, fiindcă identitatea pe care singur şi-o asumă - scris şi oral - e de „adimistrator“. Divorţul de limba română pare condiţia obligatorie pentru îndeplinirea acestei funcţii. Sigur, există şi administratori corecţi în exprimare (pot exemplifica prin cel de la scara unde locuiesc), numai că ei par excepţii într-un peisaj sufocat de dezacorduri, pleonasme şi cacofonii. De aceea memoria locativă a multor oameni nu reţine iniţiativele remarcabile ale administratorului, ci formulările involuntar amuzante care umplu avizierul. Pentru cei interesaţi, site-ul www.bascalie.ro oferă exemple impresionante de contraperformanţă în exprimare. Într-o tentativă sumară de tipologizare a categoriei, atrage atenţia administratorul ceremonios, care vrea să-şi catifeleze raporturile cu locatarii prin mărunte cochetării protocolare. La fiecare început de martie, el depune la avizier următorul omagiu: „Stimate doamne, lumea întreagă vă sărbătoreşte în ziua de 8 Martie ca fiinţă de bază a familiei în educarea copiilor şi pentru dezvoltarea naţiunii“. La polul opus se află administratorul impetuos-patetic, pe care nedreptatea îl supără, silindu-l să insulte: „Rugăm pe toţi proprietarii să supravegheze şi să descopere jigodia şi nenorocitura de animal care distruge uşile lifturilor“. Între ei se ghiceşte figura administratorului-filozof, care încearcă să îndrepte neajunsurile acestei lumi pe tonuri îndrăzneţe, preţioase şi moralizatoare: „Cel care azvârle cu ouă pe maşini nu dă dovadă de mai multă minte decât găina care le-a produs. Oul nu ne ajută să înţelegem natura nemulţumirii dumneavoastră“. Fiecare administrator are un stil propriu de formulare a mesajului. Unii vor să fie exacţi, dar intră cu oiştea în gardul logicii: „Verificaţi pe orice suspect care se află pe casa scărilor sau în ascensor, cu atât mai mult dacă vi se pare suspect“. Alţii preferă informarea rece şi tonul apodictic: „Femeia de serviciu nu mai spală scările până nu primeşte materialele necesare şi sculele potrivite“. Nu trebuie omişi administratorii mânioşi şi dornici de acţiune: „Există în bloc un animal, o bestie care bagă scobitori în încuietorile de la scrisori. Îl voi găsi repede şi am să vi-l arăt. Fiţi vigilenţi!“. După cum nu trebuie uitaţi administratorii pur şi simplu analfabeţi: „Vă rugăm ca toţi propietari a-i asociaţiei de bloc care a montat apometre de apă în casă sunt rugaţi să declare că a montat apometre pentru a ştii la cine este montate pentru a fii citite la sfârşit de luna iunie“. Evident, administratorul laconic are la rându-i un loc neuzurpabil: „Dacă s-a întâmplat ceva, strigaţi AJUTOR sau FOC“. Am lăsat la urmă două formulări epocale. Una a fost chiar vedetă de presă acum câţiva ani: „Cei ce nu închid geamurile la ghenă şi se sparg din cauza lor, vor plăti toţi studenţii de pe acel etaj“. A doua vine dintr-un bloc de pe Strada Maşina de Pâine, nr. 16, şi arată astfel: „Stimaţi locatari! în acest bloc sălăşlueşte un criminal!!! Ce nu merită să umble ziua printre noi!!! Azi-noapte, orele cca 3.15 noaptea, a avut loc asasinatu împotriva străjerului scării paşnicul - câinele blocului - «Băieţică», care a fost lovit cu ciocane în cap şi răngi, apoi târât cu laţul de viu şi dispărut el era blând bun ca şi un copil şi nu făcea rău la nimenea şi a fost spart geamul în condiţii de vânătoare de câini şi e curent şi ne este frig nouă pensionarii, locatarii de drept ai acestui imobil!“.